"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 11 septembrie 2011

O zi de pace globală

Destul de mulți oameni au îndrăznit să viseze la o lume în PACE cu adevărat, dar puțini sunt cei care au făcut întradevar ceva concret pentru indeplinirea acestui vis.
Aduc astăzi în atenția voastră un om minunat care din 1998 a plecat pe un drum pe care unii l-au numit nebunesc, acela de a păstra Pământul in PACE măcar pentru o singură zi.
Numele lui este Jeremy Gilley și se pare că în sufletul lui încape întreaga planetă, altfel nu s-ar putea explica dedicarea lui totală acestui scop și curajul cu care a depășit obstacolele și pericolele reale ce au stat și stau în calea proiectului său numit "Pace pentru o zi" (Peace one day)...
Acest proiect nu se referă numai la un armistițiu global ci și la stingerea oricărui tip de violență (inclusiv a violenței în familie) măcar pentru o zi și anume ziua de 21 septembrie.
Felul în care vorbește Jeremy Gilley despre acest proiect cred ca spune totul despre el.
Am ales sa postez astăzi acest scurt film de prezentare a proiectului "Peace one day" cu speranța că și românii pot face ceva în acest sens, plecând de exemplu de la simpla postare a unui anunț pe blogul personal (sau pe site-urile de socializare), continuând cu popularizarea informației în cercul de prieteni și poate măcar în anul următor, un miting dedicat acestui proiect, pe 21 septembrie 2012.
Iată prezentarea făcută de Jeremy Gilley ..


 După 10 ani acesta a reușit sa producă și un film cu titlul "The Day After Peace" în care este prezentat drumul pe care l-a parcurs până la ceea ce a realizat în prezent. Iată si filmul (îmi pare rău că timpul nu mi-a permis să îl traduc) :


"I hope the film inspires you to become involved on 21 September and make your commitment, now and forever, no matter how big or small." - spune Jeremy Gilley.
Puteți afla totul despre proiectul PEACE ONE DAY și vă puteți înscrie ca susținător al acestuia  pe site-ul dedicat proiectului : www.peaceoneday.org .

Să avem zile cu pace >:D<