"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

Seri de Inspirație și Poveste

"Poveștile sunt o parte integrantă a vieții. De-a lungul timpului ele au fost o parte inseparabilă a culturii, învățării și valorilor umane. Indiferent de limba, religia, sexul sau vârsta noastră, poveștile au fost și vor rămâne un element esențial al vieților noastre. Ele ne pot îndeplini visele; și, într-adevăr, visurile noastre au forma unor povești. Ele ne însoțesc pe tot parcursul existenței noastre, din leagăn până în mormânt. Așa cum spunea unul din personajele lui Salman Rushdie în 'Ultimul suspin al Maurului': "Când murim, tot ce rămâne sunt poveștile"." - fragment din cartea "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți"George W. Burns
*
*   *
Poate cel mai important lucru pe care-l știu despre oameni este legat de povești. De povestea de viață a fiecăruia. Și chiar dacă l-am mai spus țin să-l reamintesc: dacă am ști toată povestea celui de lângă noi, cu toate căderile, toate durerile și bucuriile din ea, toate traumele pe care le-a depășit, am constata că fiecare comportament pe care-l manifestă are o explicație și o logică. Am constata că, de fapt, din unghiul de vedere al poveștii sale, tot ceea ce simte, gândește și face este justificat.

Ascultând și citind sute de povești de viață am mai descoperit și faptul că nu suntem chiar atât de diferiți, că funcționăm aproximativ pe baza acelorași tipare și că toți căutăm în esență aceleași lucruri: iubire, siguranță, libertate. Chiar dacă o facem în moduri diferite, acest fapt ar trebui să ne apropie și nu să ne separe. Dacă am ști toată povestea "celuilalt" am fi mai blânzi unii cu ceilalți, mai toleranți, ne-am înțelege reciproc și ne-am sprijini în momentele dificile.

Puțini oameni știu cât de mare este puterea poveștilor de viață. Este evident că după orice poveste de viață ascultată sau vizionată nu mai suntem aceiași. Fiecare poveste ne schimbă, ne îmbogățește și ne dăruiește un dram de înțelepciune în plus, chiar dacă știm sau nu mecanismele subtile prin care o face.

Sunt foarte multe motive pentru care te invit să experimentăm puterea magică a poveștilor de viață în mod real, în cadrul proiectului pe care l-am denumit "Seri de Inspirație și Poveste" - care va avea loc în Roman (* din când în când și în alte localități). Câteva motive pentru care poveștile au rol terapeutic găsiți aici-link, iar celelalte le voi spune direct la fața locului 😍

Vino să povestim, să ascultăm povești și să vindecăm experiențele prin care am trecut prin acest tip de terapie. Vom discuta despre povești reale de viață dar și despre acelea pe care le cunoaștem din filme sau din cărți, iar acestea ne vor ajuta să descoperim în noi înșine lucruri frumoase pe care încă nu le știm.

Voi avea grijă ca acest lucru să se petreacă într-un mod care să ne inspire, să ne motiveze să depășim obstacolele și să experimentăm viața cu fruntea sus, cu sufletul ușor și plin de bucurieTe aștept cu drag 

*DE ȘTIUT:
- participarea NU implică neapărat a povesti din experiența proprie de viață;
- de obicei plecăm de la o poveste de viață dezvăluită de cineva pe internet (un video) și apoi comentăm pe acea temă și/sau povestim de-ale noastre (***numai cine este dispus să facă asta).


În ROMAN:

EDIȚIA
DATA
PROGRAM
1.
20 iulie 2016
18.00 – 20.30
2.
27 iulie 2016
18.00 – 20.30
..
...
...
..
...
...
68.
18 ianuarie 2018
18.00 – 20.30
..
...
...
131.
22 ianuarie 2020
18.00 – 21.00
132.
5 februarie 2020
18.00 – 21.00
133.
19 februarie 2020
18.00 – 21.00

UNDE: adresa va fi comunicată celor care se înscriu completând formularul de mai jos;
CUM: prin completarea formularului de mai jos (nu uita să dai click pe butonul "submit")

***Locuri limitate (se ocupă în ordinea înscrierilor).


Despre rolul pe care-l ocupă poveștile noastre în comunicarea umană și viitorul acesteia  ne vorbește Tudor Chirilă în discursul de mai jos. E un speech pe care l-a susținut la TEDx Chișinău care cred că merită vizionat pentru lucrurile importante pe care le conține și pentru căldura, sinceritatea și umorul cu care sunt exprimate.. 














Celelalte fotografii se găsesc AICI-LINK.

Niciun comentariu: