"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Jacque_Fresco. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jacque_Fresco. Afișați toate postările

miercuri, 22 aprilie 2015

Informații care mi-au schimbat viața (54)

"Pământul este o scenă foarte mică într-o vastă arenă cosmică.
Gândiți-vă la râurile de sânge vărsate de toți acei generali și împărați pentru ca în glorie și triumf să poată deveni stăpânii efemeri ai unei fracțiuni dintr-un punct [așa cum se vede Pământul de la 3.7 miliarde mile distanță]. Gândiți-vă la cruzimile fără sfârșit aplicate de către locuitorii dintr-o parte a acestui pixel asupra locuitorilor puțin diferiți dintr-o altă parte. Cât de nerăbdători sunt să se omoare unul pe celălalt, cât de ferventă este ura lor.

Atitudinea noastră, auto-importanța noastră închipuită, iluzia că noi avem o poziție privilegiată în Univers sunt contestate de acest punct de lumină palidă. Planeta noastră este un fir de praf singuratic în marele abis cosmic care ne înconjoară.
În toată această imensitate, nu există niciun indiciu că va veni ajutor din altă parte, să ne salveze de noi înșine." - Carl Sagan - "Pale Blue Dot" (Palidul Punct Albastru)

Dramele personale se micșorează în importanță atunci când privim imaginea de ansamblu a umanității. Dar cine are timp să privească imaginea de ansamblu când suntem atât de preocupați de "pătrățica" noastră de viață?

Se pare că vremea când vom fi nevoiți să privim ansamblul se apropie. Nu sunt o persoană fatalistă, nu am obsesii legate de teoriile conspirației, însă nu pot trece cu vederea necesitatea unor schimbări profunde în societatea în care trăim. Cred cu tărie în capacitatea de transformare a umanității și mai cred că fiecare dintre noi are o datorie față de această societate. Datoria de a-și face treaba acolo unde lucrează și cea de a se trezi din somnul indus de media în general, de televiziunile naționale care încep știrile principale cu scandaluri mondene în locul violențelor extreme (link) care au loc la nivel internațional și a amenințărilor armate reale care bat la poarta realității noastre.


Documentarul pe care îl aduc în atenție astăzi este foarte important în acest context, deoarece prezintă alternative care ar putea să aducă transformări profunde umanității în cazul când cât mai mulți oameni și-ar depune eforturile pentru implementarea principiilor pe care le conține. Este vorba despre principiile unei economii sustenabile și despre alte lucruri importante care ar putea să ne salveze de... noi înșine, de indiferența cu care privim "ansamblul". Documentarul are un titlu sugestiv: "Alegerea este a noastră" și a fost lansat de Jacque Fresco și echipa Proiectului Venus chiar în acest an.

Filmul conține interviuri cu oameni de știință remarcabili, profesioniști mass-media, autori și alte personalități (nume+detalii aici-link) privind dificultățile cu care ne confruntăm, criza globală și alegerile pe care ar trebui să le facem pentru a ne transforma societatea. Sper să servească drept inspirație și semnal important că există alternative, trebuie doar să ne concentrăm atenția pe lucrurile cu adevărat importante. Alegerile ne aparțin în totalitate fie că este vorba de acelea privind viața personală fie de cele ce construiesc viața comunității în care trăim. Cu fiecare alegere construim împreună, în fiecare clipă, Viitorul. Vizionare plăcută


Un alt documentar foarte important elaborat de Jacque Fresco și echipa Proiectului Venus se găsește aici-link. În cazul în care nu ați văzut încă seria de documentare Zeitgeist - o puteți viziona întreagă aici-link - aceasta conține toate motivele pentru care schimbarea de paradigmă este strict necesară. Alte documentare importante privind transformarea societății se găsesc aici-link, aici-link și aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt conectate cu tema de mai sus și sper să inspire de asemenea:
"Despre educație" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
"Să facem pace! Pentru un progres al spiritului" -Dalai Lama, Stephane Hessel- comandă online aici-link;
"Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- comandă online aici-link - reducere 80% (!).
"Închipuie-ți toți oamenii" (o conversație despre bani, politică și viață așa cum ar putea fi) -Dalai Lama, Fabien Ouaki- comandă online aici-link.
În aceste zile găsiți la Libris și alte cărți de valoare cu reduceri de 70-80% - puteți vedea titlurile și comanda online aici-link, enjoy!
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 12 aprilie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (8)

Probabil fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată care ar fi condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească o societate pentru a funcționa armonios și pentru ca tuturor membrilor ei să le fie îndeplinite nu doar nevoile de bază din piramida lui Maslow (din imagine) ci și cele superioare. Mulți oameni ar spune desigur că acesta este un proiect utopic și că, având în vedere populația în creștere continuă de pe Terra, măcar a te gândi la așa ceva este o pierdere de timp.

Ei bine, iată că cineva și-a dăruit întreagul parcurs al vieții ca să se gândească la asta și nu doar s-a gândit ci a și pus bazele teoretice dar și practice ale unui astfel de proiect. Omul care a reușit această performanță se numește Jacque Fresco - un om de o cultură impresionantă nu doar prin profunzimea sa ci și prin multitudinea ariilor de interes. Documentarul pe care îl recomand astăzi se numește "Paradise or Oblivion" (o traducere potrivită ar fi: "Paradis sau Inconștiență" deși apare pe net ca "Paradis sau Uitare") conține principiile viziunii lui Jacque Fresco privind funcționarea unei societăți armonioase în care fiecare om de pe Pământ să aibă acces gratuit la tot ceea ce îi este necesar.

Deși de-a lungul timpului a fost mereu o personalitate controversată - fiind etichetat în aceeași măsură cu cuvinte ce pleacă de la "visător", "excentric","utopic", "idealist", "trăsnit" și "șarlatan" până la "profet" și "vizionar", pentru mine el este în primul rând un exemplu extraordinar de om care crede în viziunea/visul său dincolo de orice limite, dincolo de toate prejudecățile celor din jur, dincolo de rezistența feroce a societății la nou și la schimbare în general. Pasiunea cu care vorbește în film și în interviuri despre proiectul său - Proiectul Venus (link) - reliefează perfect măsura credinței sale în acesta și a convingerii proprii privind realizarea practică a acestuia.

Dincolo de aceste lucruri, când m-am gândit la acest proiect și la argumentele expuse de Jacque Fresco în filmul de mai jos mi-am dat seama că singurul impediment în calea realizării acestuia este de fapt: neacceptarea de către societate a faptului că - până nu vom lăsa individualismul deoparte și nu vom pune la un loc împreună "darurile", talentele și abilitățile specifice fiecăruia, viitorul nostru ca societate nu are cum să fie unul mai bun decât situația pe care o avem astăzi.

Consider că distribuirea acestui documentar ne poate aduce mai aproape de această convingere în cazul când suntem conștienți de necesitatea schimbării de atitudine. Vizionare plăcută! (*dacă nu apare automat, puteți seta subtitrarea în română din butonul "rotiță" după ce porniți filmul)


Dacă ai ajuns prima dată pe această pagină - poți găsi celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" aici (link) sau poți alege alte subiecte din tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗