De
câte ori mă gândesc la potențialele ce stau ascunse în fiecare om îmi vine în
minte imaginea unor diamante care se vor scoase la lumină. Dar despre cât de
greu putem scoate la lumină aceste diamante, probabil știm cu toții.
Mă
gândeam zilele trecute cum ar arăta lumea noastră dacă nu ar fi atât de
dezvoltată "cultura" descurajărilor (link). Cum ar fi dacă fiecare părinte sau
profesor ar "risca" să încurajeze copiii care nu fac față standardelor actuale
astfel încât aceștia să-și găsească și să-și cultive vocația? Cum ar fi dacă printr-un miracol am deveni cu
toții conștienți că darul fiecărui om chiar este unic?
Așa
cum spuneam și în articolul acesta (link), oamenii nu se încurajează unii pe
ceilalți deoarece cred că acest gest ar adânci concurența. Eu cred că
dimpotrivă, dacă fiecare om s-ar dezvolta intr-un mediu în care ar fi încurajat
să se dezvolte, talentul fiecăruia transpus în acțiuni ar transforma concurența
într-un nonsens. Asta deoarece, chiar și în cazul când doi oameni fac același
lucru se știe că fiecare dintre ei are un ceva care e doar al lui.
Am
trăit multe experiențe în viață care mi-au demonstrat că încurajările chiar au
efect miraculos și dincolo de acesta și unul terapeutic. De când am ajuns la
această convingere "practic" încurajarile de câte ori se ivește ocazia
și vă mărturisesc că de fiecare dată efectele acestora îmi reconfirmă credința. Cât despre influența acestora în dezvoltarea unor relații armonioase probabil nu e nevoie să vă mai povestesc.
Aceste
gânduri mi-au făcut să-mi amintesc și un film ce merită toată atenția, și chiar merită revăzut
din când în când pentru...încurajare. Se numește "Opus-ul", iată-l mai jos, îl dau mai departe cu drag și sper să vă aducă bucurie și curajul de a scoate diamantele
interioare la iveală.
Cumva apropiate sunt și gândurile pe care le-am scris aici (link) , de aici (link) și aici (link). Dacă nu ați văzut încă filmul "Legea Rezonanței" poate că a venit timpul, îl găsiți aici (link). Este filmul care completează viziunea celui cu titlul "The Secret" dar și a celui de mai sus.
***
Dacă este prima dată când ai ajuns aici, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri interesante în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗