O altfel de scrisoare către țara mea

Am primit pe mail un mesaj din acela forward deja celebru „Scrisoare către țara mea” care NU este scris de Alexandru Tocilescu chiar daca circulă sub acesta semnătura...gasiți informatia aici (click).

Nu e prima data cand citesc sau aud injurii...la adresa tarii, la adresa „sistemului”, a partidelor, a oamenilor politici, etc...se aud critici mereu daca dai drumul la televizor, la radio sau doar daca iti acorzi timp sa asculti trecatorii pe strada...

E cel mai simplu sa injuram, sa criticam, sa judecăm...e cel mai simplu lucru. Oricine poate face asta, nu-i asa..
Dar să facem asta nu inseamna decat sa facem exact ce fac ei (cei judecați in scrisoarea-mesaj citată) doar că sub alta formă...E un "razboi" care, dus in acest mod, NU se va termina niciodată !
E un razboi fara invingători, e un război doar cu invinși.
E ca o oglindă ce produce o reflexie...mereu se va intoarce inapoi ceea ce transmitem ! Nu are cum sa se produca altceva, nu are de unde..

Dar oare nu am facut asta de secole, de milenii..? Nu e vizibil rezultatul..? E lumea pe care o vedem peste tot in jurul nostru, la tv, la radio sau pe strada...oameni din ce in ce mai inchiși, mai instrăinați de semenii lor...
Nu vreți sa incercăm și altfel decât am facut de o istorie intreaga, altfel decât judecându-i pe cei din jurul nostru, altfel decât găsind mereu vinovați, altfel decât incercând sa ii schimbăm pe ceilalți ..?

Oamenii sunt sătui, asta e clar. E o criza in exterior si una in interior. Tentatia de a da "vina" pe exterior pentru problemele pe care le simti in interior e mare. Pentru ca e mult mai simplu asa. Fara asumare. Simti ca tot ce e in jurul tau ti-a provocat criza interioara. Stiu cum e.

Mi-aduc aminte cum eram, cum mă simțeam...Dar soluția problemei descrise in mesajul-protest nu sta intr-o reacție de acest tip (a se lua in considerare ca "reacție" vine de la "reactiune" -> legea "acțiunii si reacțiunii") , nu stă in injurii, în furie si nici intr-o revoluție cum au mai fost..

Multă lume a auzit de "legea oglinzii" numită si "legea reflectării" : Universul ne reflectă întotdeauna ceea ce suntem, ceea ce emitem !
Inițial și eu am crezut că nu e decât un slogan, că nu e decât o teorie.
Mai apoi, incetul cu incetul am inceput să schimb una câte una ideile preconcepute pe care mi le formasem de-a lungul vremii, acelea cunoscute de genul "lumea e rea, perversă, mereu urmărește ceva", "nu exista prieteni ci in spatele oricarui gest frumos, există mereu un interes" si altele din aceeași gamă...

Am vrut sa verific, oare chiar e adevărat? Oare chiar se schimbă ceva in viața mea daca eu imi schimb modul de a reacționa cu lumea înconjurătoare..? Am vrut să mă conving !

La inceput eram sceptică, pentru că nu incercam din toata inima...era asemeni unui joc in care tragi mereu cu coada ochiului la rezultate încercând parcă sa păcălești situațiile, să trișezi ca să nu ieși din confortul oferit de ideile fixe (pentru ca DA - ele oferă un confort...)..Si evident că nu reușeam sa obțin rezultate, nu se schimba nimic..

Dar când mi-am dat seama ca mințind pe altul mă mint de fapt pe mine (pentru că lucrurile din Univers chiar sunt conectate, nu e doar o teorie, e nevoie doar de puțină atenție si de ceva timp să observi...), când mi-am dat seama ca "a trișa", "a manipula", "a controla" (pe ceilalți) se intorc MEREU la mine, pentru ca eu le-am generat inițial, când mi-am dat seama de acestea - am inceput sa CRED !
Am inceput sa tratez "jocul" numit VIAȚĂ cu respect, cu seriozitate !
Am început să ii tratez pe ceilalți așa cum aș fi vrut eu sa fiu tratată, chiar dacă nu primeam la început nimic asemănător.
Am dăruit cu disperare necondiționat în toate direcțiile și în toate situațiile având CREDINȚA fermă ca la un moment dat lucrurile se vor schimba si in fragmentul meu de "univers"..

Și chiar așa a fost ! Lucrurile s-au schimbat ! Mi s-au întâmplat si mi se întâmplă lucruri pe care alții le-ar considera imposibile, "răul" , "perversiunea" și tot ce poate fi numit negativ au dispărut din "lumea mea" (=nu le mai întâlnesc pur și simplu), s-au topit de parcă nu ar fi existat și am reușit sa trăiesc starea de împlinire și să văd esența !
E drept, am fost încăpățânată în credința mea în sensul că nu am vrut sa renunț la ea nici in momentele mai dificile, nu am vrut sa renunț la a CREDE că oamenii SUNT în esență BUNI chiar dacă uneori manifesta opusul. Nu am vrut sa renunt la a CREDE ca totul se întamplă cu un ROST. Un rost pe care trebuie doar sa am rabdarea sa il gasesc. Nu am vrut sa renunț la a CREDE ca în orice "rău" e și un "bine". Eu trebuie doar sa am rabdarea sa gasesc acel "bine" din "rău".

Așa m-am convins ca "legea reflectării" chiar funcționează, chiar primești ceea ce oferi, m-am convins că Universul chiar se "modelează" conform energiei ce tu însuți o trimiți în eter !

Da, pare imposibil de schimbat ceva in lumea asta, daca ne lăsăm cuprinși de furie, de jocurile politice sau sociale pe care le trăim noi înșine sau le vedem la TV, daca ne lăsăm copleșiți de jocurile de culise pe care le observam vrând-nevrând in oricare instituție unde lucrăm sau unde suntem implicați...

Dar doar pare ! De fapt TOTUL este POSIBIL ! Iar ceea ce trăim fiecare dintre noi depinde doar de noi inșine si nu de cei din jur !
Avem nevoie insă de o voința de fier in a CREDE în faptul ca E POSIBIL !
Avem nevoie de a CREDE in faptul ca schimbarea trebuie sa plece de la FIECARE dintre noi si vorbesc aici de schimbarea interioara si de schimbarea de mentalitate.
Avem nevoie sa ne modificam unghiul de vedere din poziția de a-l privi si judeca pe celalalt (ceilalți) în a ne observa pe noi inșine și ceea ce emitem ! Pentru ca ceea ce emitem se va întoarce MEREU înapoi la noi !
Avem nevoie de vindecarea pesimismului cronic implementat de secole în ADN-ul nostru ! Iar asta o poate face doar fiecare cu el însuși !
Și pentru asta e nevoie de ÎNCREDERE și CURAJ !

Cred cu tărie ca undeva acolo, in sufletulul oricărui român incă mai există CREDINȚĂ și CURAJ !

Vă doresc tuturor sa reușiți să accesați acele părți ale sufletului vostru,

Cu drag,

Adina