"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 14 martie 2015

Despre programe mentale, neuroplasticitate și... o viață armonioasă

"Când nu cunoaștem cum funcționează experiența subiectivă (modul în care sistemul nostru minte-corp-emoţie funcționează la capitolele motivație, sănătate, limbaj ș.a.m.d.), nu avem nici un punct de reper legat de experiențele noastre. Totodată, nu știm nimic nici despre experiențele dorite, acelea pe care am vrea să le creăm și să le trăim. Nu avem nici cea mai mică idee despre scopurile și cauzele schimbării. Și, dacă nu știm asta, suntem dezavantajați când e vorba cum să transformăm lucrurile și să identificăm punctul decisiv al schimbării prin transformare pozitivă.
Când nu înțelegem funcționarea umană (funcționarea cognitiv-comportamentală sau neuro-semantică), nu știm prin ce proces putem să îmbunătățim eficiența umană, fericirea și competența. Acest lucru ne aruncă într-o lume a ignoranței și a confuziei în ce privește rolul limbajului pentru conștiința, neurologia și sănătatea oamenilor.
Dimpotrivă, când înțelegem structura experienței subiective, avem o cunoaștere activă a „baghetelor magice” de care dispunem pentru a dobândi schimbarea, progresul, sănătatea, fericirea, succesul și excelența.
Cunoscând pârghiile sistemului minte-corp-emoţie, dar şi amintirile, speranțele, dorințele și temerile, avem o zonă de unde putem să facem un pic de magie pentru distracție sau în beneficiul nostru, pentru a dobândi excelența şi pentru a contribui într-un mod semnificativ la bunăstarea semenilor noștri." - fragment din "Cartea Cărților în NLP" scrisă de Dr. L. Michael Hall și Barbara P. Belnap, detalii aici-link.
***
Într-adevăr, necunoașterea funcționării ființei umane ca întreg face ca viața să ni se întâmple în loc să o creăm așa cum ne dorim. Faptul că 95% din toate comportamentele și reacțiile noastre se produc conform programelor (tiparelor) mentale existente la nivel subconștient conduce la multă suferință, frustrări, relații interumane toxice și multe alte neîmpliniri în toate planurile. Desigur, unele programe din subconștient sunt foarte utile constituind motivul pentru care nu trebuie să învățăm în fiecare zi să mergem, să vorbim, să citim, etc. Însă când vine vorba despre programe precum: "nu sunt suficient de bun/ de deștept/ de talentat/ etc", "nu voi face față provocării", etc. atunci lucrurile se întorc împotriva noastră sub forma autosabotajului (link).
Una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX este neuroplasticitatea - proprietatea creierului de a-și schimba structura ca urmare a învățării și experienței pe tot parcursul vieții. Consider că aceasta este cea mai clară dovadă că nu suntem "condamnați" să fim nefericiți și că depinde de noi să schimbăm ceva în felul în care privim și trăim viața. Despre puterea aproape magică de reorganizare a creierului și importanța acesteia puteți afla pe scurt în materialul video următor:


Și dacă tot avem puterea de a ne remodela creierul, atunci de ce să nu-l remodelăm cum dorim, în mod conștient? Există câteva "rețete" în acest sens. Una dintre acestea este metoda afirmațiilor descrisă de Louise Hay în cărțile sale (link) și în documentarul "Poți să-ți vindeci viața" aici-link. O altă metodă mai complexă, elaborată pe baze științifice, este programarea neurolingvistică - NLP-ul.
Dintre toate cărțile care s-au scris despre această metodă, cartea din care am citat mai sus - "Cartea cărților în NLP" este cu siguranță cel mai detaliat și mai bun ghid în această direcție deoarece cuprinde cele mai clare explicații pentru transformarea pas cu pas a 77 de tipare de bază ce pot produce la rândul lor transformări semnificative în modul în care gândim, simțim, vorbim, ne comportăm și relaționăm. Pentru mine a fost cel mai frumos mărțișor :D.
"Cartea cărților în NLP" poate fi comandată online aici-link, iar cuprinsul și câteva pagini le puteți vedea aici-link.
Recomand de asemenea Pachetul Richard Bandler (cel care a pus bazele NLP-ului împreună cu John Grinder) - comandă online aici-link cu 54% reducere - pachet care conține un DVD cadou + ambele cărți:
- "Fă-ți viața exact cum vrei tu!" - de răsfoit aici-link;
- "Ghidul lui Richard Bandler pentru TRANS-formare" - de răsfoit aici-link;
Detalii importante despre neuroplasticitate și misterele pe care le ascunde creierul nostru se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link. Cu atâtea materiale la dispoziție e greu să mai găsim scuze pentru vreo potențială stare de victimă.. :))
***
În cazul în care abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Interesant, multumesc pentru tot ce postezi pe blog!(E.A.)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...