"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 31 mai 2017

Despre apocalipsele personale sau cum e când nu mai crezi în nimic

Ai avut vreo perioadă în viață în care să nu mai crezi în nimic? Să afli cumva, printr-o întâmplare oarecare, că tot ce-ai știut/crezut până atunci a fost eronat? Sau poate n-a fost vorba despre credințe, ci despre o relație în care ai crezut foarte mult timp, iar dizolvarea ei te-a lăsat golit(ă) total de tot ce-ai crezut că este viața.. Sau...

Sunt experiențe de viață care se simt aproape la fel: parcă ne fuge pământul de sub picioare și ajungem să rămânem suspendați în aer fără să ne putem "sprijini" pe nimic. Simțim deconectarea de tot și de toate la cel mai profund nivel, un fel de vid de jur împrejur, și se poate întâmpla să ne îndoim chiar și de propria existență.

Dacă nu e vorba doar de o stare de moment ci de o perioadă mai lungă, aceasta este numită în textele ezoterice drept "noaptea neagră a sufletului" - expresia vrând să sugereze absența luminii divine. E o perioadă mai mult decât dificilă sau confuză, e mult mai mult de-atât. Deși are multe în comun cu depresia, aș îndrăzni să spun că e mai mult de atât. Și e foarte posibil să nu fie doar una. Eu și câteva persoane dintre cele pe care le cunosc am trăit mai multe. Prefer să le numesc apocalipse personale pentru a evita zona ezoterică.

S-au "brodat" multe povești pentru a explica/vindeca aceste stări prin care trec oamenii. Atât de multe și atât de fanteziste. Povești care au determinat pe unii oameni să stea să aștepte "portaluri de lumină" salvatoare, să practice cine știe ce terapii sau ritualuri proaspăt "inventate" sau să se inițieze în diverse "raze" pentru a-și reveni. Sincer vă spun că nu am cunoscut pe nimeni care să iasă din vreo apocalipsă personală prin acest gen de metode.

Sunt stări de profundă confuzie despre care oamenii evită să vorbească mai ales dacă sunt de mulți ani pe calea evoluției spirituale (sau vorbesc, dar doar despre stările altora 😁). Este motivul pentru care am ales să exprim câteva opinii despre acest subiect într-o ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de Costel Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am vorbit despre natura și cauza acestor stări dar și despre cum le putem depăși, astfel încât sper ca emisiunea să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă treci printr-o astfel de stare și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.

REMINDER:
Dacă dorești să-ți clarifici etapele procesului de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în BUCUREȘTI 10-11 iunie, IAȘI - 17-18 iunie și CLUJ-NAPOCA 24-25 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Ochiul sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Dizolvarea ego-ului. Realizarea Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link;
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 590 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



Un comentariu:

carmihr spunea...

Foarte interesant articolul. Motivant.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...