La fiecare final de an, pe lângă emoțiile și bucuria întâlnirilor cu cei dragi de Crăciun, fiecare om responsabil găsește timp pentru a-și face un bilanț în privința propriei vieți. Cel puțin așa îmi place să cred 😄. Ce i-a reușit în anul ce se încheie, ce nu a mers cum se aștepta, ce-ar fi putut face mai bine, ce experiențe s-au repetat 😄 și alte chestii de genul ăsta.
Pentru cei nemulțumiți de rezultate dar mai ales acolo unde acestea încă se lasă așteptate, e bine să ne reamintim că le putem îmbunătăți în anul care urmează. Adică: să nu ne pierdem speranța. Se poate mai bine dacă înțelegem câteva lucruri despre... credințele noastre. Despre modul în care privim și înțelegem viața în toate aspectele ei și despre cum determină acesta experiențele pe care le trăim.
În urma câtorva mesaje ale unor oameni interesați, am considerat util să vorbesc acum la final de an despre creințele limitative într-o ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constanin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).
Am discutat despre cum se formează credințele care ne limitează, atașamentul față de credințe și consecințele ce rezultă, dar și despre analiza și transformarea acestora - cu multe exemple concrete. Sper ca informațiile să fie de folos, vizionare plăcută..
* Dacă ai nevoie de sprijin în analiza și transformarea credințelor limitative sau dorești alte clarificări privind transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
Dacă tot veni vorba despre credințe, dau astăzi mai departe și un scurt discurs amuzant pe aceeași temă susținut de Julia Sweeney (primele 15 minute din show-ul său din 2006) - *sper ca titlul să nu vă oprească să-l vizionați 😄, nu e ceea ce pare.. Ar fi păcat să nu-l vedeți, mai ales că amintește și de Moș Crăciun 😄.
Ca să "acopăr" cât mai multe gusturi, plus că doresc să fiu iertată că am întârziat cu cadoul de Crăciun 😄, m-am gândit să fac nu una ci două recomandări de filme:
- pentru cei care vor ceva serios: Spotlight - un film bazat pe o poveste adevărată ce a câștigat două premii Oscar și alte 120 și a fost nominalizat pentru încă 138. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
- pentru cei ce vor ceva emoționant și profund terapeutic: Please Stand By - un film care m-a mângâiat pe suflet pur și simplu.. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul acestui articol: Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă, Mintea - prieten sau dușman?, Gândirea fals pozitivă și efectele ei nocive și Înțelege-ți mintea ca să-ți poți schimba viața.
Pentru cei care vor să-și transforme credințele recomand și:
- "Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;- "Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗