"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Sara_Lazar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sara_Lazar. Afișați toate postările

vineri, 5 septembrie 2014

Dovezi științifice privind remodelarea creierului prin meditație

Sunt foarte multe informații care deși sunt prețioase și ar ajuta foarte mulți oameni rămân disponibile doar pe net și nu ajung să fie difuzate la TV sau în presa națională așa cum ar merita.

Găsisem acum ceva vreme o informație în care era precizat faptul că meditația are rezultate extraordinare nu doar în cazul reducerii stresului ci și în tratarea depresiei și chiar a bolilor cronice. Am rămas uimită să aflu că încă din 1979 s-au folosit cu scop terapeutic exerciții de meditație cunoscută sub numele de concentrare asupra prezentului (mindfulness) aceasta având originea în tradițiile asiatice.

Aceste exerciții au fost perfecţionate și adaptate medicinei moderne (în 1979) de către Jon Kabat‑Zinn și colegii săi de la Facultatea de Medicină din Massachusetts în cadrul unui program de reducere a stresului, cunoscut sub numele de MBSR (Mindfulness‑Based Stress Reduction) adică reducerea stresului bazată pe concentrarea asupra prezentului.

Singurul motiv pentru care aceste lucruri nu sunt mai răspândite decât sunt în acest moment ar putea fi dorința marilor companii farmaceutice și a sistemului medical ca oamenii să rămână sclavii medicamentelor pentru cât mai mult timp.


În 2005 Dr. Sara Lazar de la Spitalul General Massachusetts din Boston a fost curioasă să afle dacă starea de bine și relaxarea oferite de meditație nu sunt doar un efect placebo așa că a demarat o cercetare științifică amănunțită prin scanarea activității cerebrale numita fMRI (functional magnetic resonance imaging) în timpul meditației pentru mai multe grupuri și categorii de practicanți ai meditației.

Lucrurile pe care le-a descoperit au fost cu adevărat uimitoare: meditația nu numai că oferă o stare de bine și relaxare ci chiar modifică structura creierului! Articolul pe care Dr. Sara Lazar l-a publicat în 2005 se găsește (în limba engleză) aici-link. Vă invit să descoperiți rezultatele studiilor sale descrise de ea însăși în discursul de mai jos...vizionare plăcută! (*** Activați subtitrarea în limba română din butonul "rotiță" din bara player-ului după ce dați play.)


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Informații foarte importante despre această proprietate a creierului nostru - neuroplasticitatea - puteți afla din materialele conținute în articolele: Cum să ieșim din depresie - boala care ne transformă în morți viiCreierul și conștiința - informații esențiale pentru sănătate și Secretele creierului și efectele vindecătoare ale... cunoașterii.

Recomand astăzi o carte foarte utilă pentru cei care vor să se elibereze de nefericire cronică (depresie): "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - autori: Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal, Jon Kabat-Zinn - comandă online aici-link. Cartea este structurată în 4 părți: Partea întâi - Mintea, corpul și emoţiile; Partea a doua - Clipă de clipă (Cultivarea concentrării asupra prezentului); Partea a treia - Transformarea nefericirii; Partea a patra - Redevino stăpânul vieţii tale.

Recomand de asemenea:
- "Mindfulness și neurobiologie. Calea către cultivarea stării de bine" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Martha Langley- comandă online aici-link;
- "Meditația și viața cotidiană" -Geshe Rabten- comandă online aici-link;
- "3 Minute de meditație" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Mindfulness urban. Exercitii de curaj, compasiune si conectare" -Gáspár György- comandă online aici-link;
- "Sunt aici acum. The Mindfulness Project" -Alexandra Frey, Autumn Totton- comandă online aici-link;
- "Cum sa devii maestru în arta meditației" -David Fontanavol- comandă online aici-link;
- "Mindfulness, calea constienta spre compasiunea de sine" -Christopher K. Germer- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doidge- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, îți spun bun venit! Este un site dedicat lucrurilor care să ne ajute să creștem și să ne adaptăm cât mai ușor schimbărilor oricare ar fi natura acestora. Pentru a găsi un subiect care te interesează poți folosi listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare