Deși descoperirile din fizica particulelor par să nu influențeze cu nimic viața noastră cotidiană, cel puțin nu în mod vizibil, e destul de greu să nu fii impresionat de entuziasmul fizicienilor aflați în fața unei descoperiri cu adevărat cruciale.
Cum nu m-am “despărțit” de lumea fizicii decât de câteva luni, recunosc ca am fost impresionată astăzi de anunțul făcut de cercetătorii de la Large Hadron Collider (LHC) aparținând CERN Geneva privitor la descoperirea unui nou boson (particulă elementară) care are caracteristicile bosonului Higgs cu un grad de certitudine de 99,9999%.
Așa-numita "particulă a lui Dumnezeu", bosonul Higgs este considerat de către fizicieni a fi cheia înțelegerii Universului, acesta stând la baza Modelului Standard al fizicii. Ipoteza privind existenţa bozonului Higgs a fost propusă de fizicianul scoţian Peter Higgs, în 1964. Conform acestuia, pentru ca Modelul Standard al fizicii să poată fi valabil, este necesară şi suficientă existenţa unei particule care să confere masă celorlalte particule elementare. Conform acestui model teoretic, în absența acestei particule materia nu ar putea exista la nivel atomic sau macroatomic deoarece particulele subatomice nu ar interacționa.
Pentru o înțelegere mai bună a importanței acestei descoperiri și a modului în care aceasta ne influențează viața, vă invit să audiați un interviu din seara aceasta de la Radio România Actualități realizat de Victor Caraculacu care i-a avut ca invitaţi pe fizicianul Andrei Dorobanţu și pe cercetătorul Călin Alexa (prin telefon de la Geneva).
Descoperirea bosonului HiggsPentru alte detalii despre bosonul Higgs, iată un video cu subtitrare...Vizionare plăcută! :)
Aparent e doar o teorie confirmată. Și totuși e mult mai mult de atât. E o confirmare care oferă cale liberă unor alte studii, oferă o direcție precisă acestora, și, încetul cu încetul, ne vor aduce mai aproape de o profundă înțelegere a materiei și de sperata apropiere a științei de spiritualitate.
Cu drag >:D<