"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta conferinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conferinta. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2016

Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta

Mult timp am judecat oamenii pentru felul în care gândesc și acționează. Aveam impresia că gândirea mea e suficient de rațională și coerentă astfel încât ceea ce spuneam credeam că reprezintă dacă nu adevărul ultim, măcar ceva foarte aproape de  acesta :)))
Încetul cu încetul, mi-am dat seama că adevărul are o infinitate de nuanțe și că sistemul fiecăruia de valori are motivații specifice cu rădăcini adânci în experiențele personale. Chiar și după ce mi-am dat seama de asta judecățile îmi inundau mintea de fiecare dată când întâlneam pe cineva, doar că reușeam să le opresc înainte de a-i pune vreo etichetă. 
Acum câțiva ani am trăit o experiență care a rămas în memoria mea și pe care am transformat-o apoi într-o ancoră. E ca rază o lumină de care mă agăț în momentele în care îmi mai trec prin minte (pre)judecăți și care mă ajută să le elimin cu ușurință.

Am cunoscut pe cineva cu o funcție importantă într-o companie multinațională, o persoană realizată pe plan profesional și relațional. Mi-a spus că simte nevoia de a-și lărgi orizontul cunoașterii și de aceea s-a hotărât să participe la diverse cursuri de dezvoltare personală și evoluție spirituală. Din vorbă-n vorbă, mi-a mărturisit că de mulți ani urmează un program strict de rugăciuni în mai multe momente ale zilei, la ore fixe. Rugăciuni special alese din cărți de rugăciuni. Eram foarte atentă în timp ce îmi povestea, și, deși întrebările și prejudecățile mi-au năvălit în minte din cauza contrastelor pe care le sesizasem, le-am dat "delete" și am ascultat cu la fel de mare atenție mai departe. Parcă simțeam că ceva important urmează.
Așa a și fost. Toată povestea de viață a persoanei o îndreptățea să vadă lumea așa cum o vedea în acel moment. Nimic nu era în plus sau în minus. Ceea ce făcea era pur și simplu o reflectare perfectă a ceea ce trăise și a felului în care s-au legat experiența de viață și "teoriile" cu care intrase în contact. Dacă aș fi trăit viața ei eram sigură că aș fi gândit la fel.
Știam deja că pentru a vedea prin ochii Celuilalt e nevoie să "renunți" la tine pentru câteva momente. De aceea am reușit să văd clar din perspectiva ei, prin prisma gândirii ei și am putut să o înțeleg în întregime. Această lecție de viață m-a tulburat profund și a rămas adânc înscrisă în inima mea. Mi-e de mare folos să mi-o amintesc de fiecare dată atunci când oameni noi trec pragul vieții mele. Mulțumesc...
Da, căile pe care mergem pot fi uneori foarte diferite. Dar chiar și așa, sunt convinsă că putem să ne fim alături unii altora.
*
*   *
În weekend-ul trecut am participat la Festivalul Evoluție Conștientă organizat de Ada Bianca Anastasiu - Info-Spiritual în Cluj-Napoca. A fost o experiență extraordinară, am cunoscut oameni minunați și m-am bucurat de viziunea fiecăruia dintre ei, chiar dacă vedem lucrurile destul de diferit. Le mulțumesc tuturor din toată inima, numele lectorilor sunt aici-link, mulțumesc de asemenea tuturor celor care au participat și alături de care am petrecut clipe de care-mi voi aminti cu drag. Mulțumiri și recunoștință Adei Bianca Anastasiu pentru organizarea impecabilă și tot ce ne-ai dăruit 
Chiar dacă atunci când am plecat de-acasă aveam în "plan" să vorbesc despre anumite lucruri, după prima zi de conferințe și mini-seminarii mi-am dat seama că simt să vorbesc despre altele. Cum ideea principală a festivalului a fost faptul că spiritualitatea este Viața însăși, cea pe care o trăim în fiecare zi, am simțit să vorbesc despre calea pe care am parcurs-o până astăzi, despre cum am ajuns să gândesc și să simt cum simt astăzi.
Dacă e cineva curios :)), iată mai jos înregistrarea.. Vizionare plăcută :)


Câteva cărți care pot aduce clarificări valoroase și schimbări în modul de a privi viața: 
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


marți, 4 iunie 2013

Conferință și workshop - București - 21,22,23 iunie

Numeroase experiențe atât din viața mea cât și a celor cu care comunic mă determină să cred că trăim vremuri de intensă separare și că au devenit foarte rare momentele de comunicare în care oamenii își oferă timp și răbdare unul altuia pentru a-și înțelege reciproc stările și pentru a-și deschide sufletul unul în fața altuia. Unii nu au dispoziția, alții nu au timpul necesar, alții nici nu cred în posibilitatea, rostul sau beneficiile unor relații armonioase.

            Dar sunt și oameni care cred și își doresc foarte mult să îl poată înțelege pe Celălalt și își doresc să ajungă să trăiască în comuniune cu semenii lor și cu tot ce îi înconjoară, iar acest lucru este minunat.

În urma mesajelor pe care le-am primit pe diverse căi (mail, facebook, messenger, discuții telefonice sau live) am hotărât să fac următorul workshop la București. Titlul acestuia va fi același - "Dezvoltarea inteligenței rezonante - modalitate de cunoaștere și extindere a conștiinței" și va avea aceeași structură ca și primul. Însă în urma feedback-urilor persoanelor care au participat la primul workshop am decis să îl împart în două sesiuni (zile), deoarece informațiile și exercițiile s-au dovedit a fi prea concentrate pentru o singură zi. Astfel, acesta se va desfășura pe 22 și 23 iunie.

Motivația existenței acestui seminar, descrierea modului cum am ajuns la formularea conceptului de inteligență rezonantă și beneficiile celor ce vor participa se găsesc AICI (link). Modul cum s-a desfășurat primul workshop este descris aici (link) iar mărturiile participanților se găsesc aici(link).

Detaliile workshop-ului din București (locație, program, etc.) se găsesc AICI (click pe "vezi mai mult") (link-ul se deschide chiar dacă nu aveți cont de Facebook).

Dacă articolele pe care le-am scris aici (link), aici (link) sau aici (link) au reușit să depășească limitările cuvintelor scrise și să ajungă la inima ta, atunci sigur acest workshop este pentru tine.
Abia aștept să ne întâlnim   *>:D< îmbrăţişare

Deoarece conceptul de inteligență rezonantă este unul nou, workshop-ul va fi precedat (în data de 21 iunie) de o conferință gratuită cu titlul "Empatia - primul pas în dezvoltarea inteligenței rezonante", aceasta având și rol introductiv pentru workshop. Participarea la workshop nu este condiționată de participarea la conferință și nici invers, însă doar workshop-ul cuprinde exerciții detaliate de dezvoltare a inteligenței rezonante și celelalte beneficii ce decurg din aceasta. Detalii despre conferință voi posta curând pe facebook și voi reveni și aici cu o reeditare a acestui post.
***
Dacă esti pentru prima dată pe această pagină îți spun bine ai venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Iată și un mic dar de bun venit, un clip care îmi creează mereu o stare de pace minunată:


Cu drag   *>:D< îmbrăţişare