Încă de mici am învățat la școală că fenomenele naturii respectă niște legi. Și nu numai ele. Având în vedere că acele lucruri ne-au fost predate de către profesori, le-am considerat infailibile și așa au și rămas în mintea noastră de-a lungul timpului pentru majoritatea dintre noi.
Pe parcurs unele dintre aceste legi s-au confirmat în mod repetat, cu fiecare experiment nou, astfel încât și-au creat rădăcini și mai adânci în mintea noastră. Au ramas cum se spune "batute-n cuie".
E drept că asta ne-a adus o siguranță, siguranța atat de necesară vieții de zi cu zi (vezi Piramida lui Maslow). Deoarece când cunoaștem cum stau lucrurile faptul acesta ne oferă o anume siguranță.
Dar ca orice lucru, siguranța oferită de cunoștințele noastre (științifice sau de orice natura) are și o parte mai puțin plăcută, chiar nocivă aș spune.
Este vorba despre tendința noastră de a rămâne blocați in aceste cunoștințe pe care le avem la un moment dat.
Am studiat foarte bine acest "capitol" în primul rând pe propria ființă și în experiențele pe care le-am trăit. Așa am observat că blocarea în cunoștințele pe care le avem la un moment dat ne împiedică să acceptăm că lumea în care trăim e într-o continuă schimbare, că lucrurile evoluează continuu, ne împiedică să acceptăm că fenomenele naturii (sau de oricare natură) nu se desfășoară neapărat așa cum credem (sau cum am învățat la școală), ne împiedică să acceptăm că nimic nu e cu adevărat "bătut în cuie".
Dacă ar fi să mă rezum doar la științele numite "exacte"...În fizică, de exemplu, pentru a explica un fapt observat experimental, se propune o ipoteză (presupunere bazată pe observatia experimentală) iar verificarea ei în mod repetat, prin experimente duce la formularea unei teorii. Odată acceptată, o teorie devine bază a altei teorii și așa mai departe. De reținut cuvântul "ipoteză" (presupunere).
De-a lungul vremii, foarte mulțí oameni și-au dăruit (de multe ori) întreaga viața și energie aducând contribuții importante într-una sau alta dintre aceste teorii, multi dintre aceștia plecând de la alte teorii considerate la acel moment sigure.
În acest context, cum v-ați simți dacă într-o zi ați afla că toată munca voastră de o viață s-a bazat pe niște premize care acum sunt depășite? Nu e prea greu de imaginat...
Așa am ajuns să îi ințeleg pe cei ce se opun în acest moment faptului ca s-a depașit viteza luminii, unul dintre aceștia ajungând chiar să spună că dacă este adevărată descoperirea el își va mânca chiloții (sursă).
Da. După 15 mii de experimente a căror rezultat a fost același, s-a dovedit ca s-a depașit viteza luminii. Știrea a fost dată publicității pentru prima dată pe 22 septembrie 2011 (sursă). Apoi a fost reconfirmată pe 18 noiembrie (sursă). Însă din cauza scepticismului care domină în lumea oamenilor de știință, subiectul nu este mediatizat cu respectul cuvenit ce decurge din importanța consecințelor lui asupra vieții noastre.
Și nu voi vorbi aici despre consecințele din lumea științifică. Pentru că acestea sunt oricum majore și destul de greu de imaginat pentru mulți oameni. Aceste consecințe crează o nesiguranță totală chiar și în mintea multor oamenilor de știință, pentru că există un fel de teamă în fața acestor implicații. Mă bucur însă că există și cercetători care încearcă să fie pe val, depășind momentul și construind deja teorii ce au ca bază de plecare ideea că sunt posibile viteze mai mari decât viteza luminii (de exemplu - sursă).
Voi spune doar că fizica se va schimba într-un mod profund și că multe lucruri vor fi reevaluate total.
Aș vrea însă să spun ceva despre implicațiile scepticismului. Acel scepticism care ne oprește să mergem mai departe. Acel scepticism care ne face să pierdem mult timp, uneori chiar prea mult, până la a accepta că lucrurile nu sunt niciodată fixe, bătute în cuie, până la a accepta c fiecare construcție mentală e doar o treaptă către mai mult și doar atât.
În acestă privință, fizicienii din grupul scepticilor au pierdut (nu știu cum) din vedere faptul că viteza luminii ca și viteză maximă de propagare a fost doar un postulat necesar la acea vreme și nimic mai mult (postulat = (dex) adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat).
Da, știu, ca orice alt lucru, scepticismul are și o parte bună. De exemplu, partea aceea care nu ne lasă să sărim într-o prapastie înainte de a învăța să învingem gravitația. Și acesta este un fapt demn de ținut minte, întradevăr.
Doar că e nevoie ca în aceste vremuri pe care le trăim să învățăm să renunțăm mai ușor în fața unor evidențe, să invățăm că nimic nu e static, nimic nu e definitiv, că fiecare lucru, chiar și descoperirile științifice sunt doar trepte către mai mult. E nevoie să învățăm că până și adevărul (numit universal) are mai multe fațete care (culmea) par să se excludă una pe cealaltă, când în fapt acestea pot coexista datorită unor proprietăți ale Universului care momentan nu pot fi explicate științific, dar pot fi simțite de mulți oameni la nivel intuitiv.
Asta ne va ajuta să ne adaptăm schimbărilor mai ușor, în primul rând schimbărilor la nivel micro din viața personală cotidiană și în al doilea rând schimbărilor la nivel macro, care, chiar dacă nu observăm neapărat, ne influențează fie că vrem sau nu.
Consider că depășirea vitezei luminii e un simbol foarte potrivit pentru depășirea limitărilor umane în general și de aceea am simțit să fac aceste conexiuni ale semnificațiilor de mai sus.
Pentru cei care vor să afle mai mult despre experimentele de la CERN și acestă descoperire epocală, iată două interviuri:
Cu drag,
♥ 
