"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta reputatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reputatie. Afișați toate postările

joi, 26 iunie 2014

Despre reputație și capitalul de încredere

Odată cu trecerea timpului din ce în ce mai mulți oameni devin conștienți de necesitatea economisirii resurselor și de faptul că societatea consumeristă risipește mult prea multe bunuri ce ar putea fi folosite un timp mai îndelungat sau refolosite în alte moduri. Devenind conștienți de acest fapt, oamenii s-au gândit la diverse soluții și astfel, pe la jumătatea anului 2000 a apărut conceptul de "economie de schimb" ("sharing economy").
Economia de schimb se bazează pe dorința oamenilor de a împărtăși și/sau de a face un schimb de bunuri, servicii sau informații. Un fel de "troc" cum ar spune românul. Evoluția tehnologiiilor de comunicații a facilitat dezvoltarea unor astfel de "piețe" de schimb fapt care a făcut posibilă apariția site-urilor de schimburi și împrumuturi de diverse bunuri. Ideea a fost și rămâne foarte bună, însă pentru astfel de schimburi sau împrumuturi "utilizatorii" trebuie să fie de încredere (da, știu, un cuvânt magic :))).
Până să ajungem să conștientizăm cu toții că Universul este un organism viu în care toate "componentele" sale sunt profund conectate (lucru care ne-ar determina să renunțăm la a răni în vreun fel oricare "componentă" a sa - în primul rând semenii) mai este ceva drum de parcurs. Până atunci e nevoie să găsim soluții de a "măsura" cumva reputația celor cu care intrăm în contact pentru a ne da seama de gradul de încredere pe care îl putem investi în ei. Desigur, cunoaștem cu toții că în mediul virtual acesta este un lucru aproape imposibil atâta vreme cât nu aleg toți oamenii să-și folosească numele real și știm deja câte lucruri decurg din asta.
Iată totuși că sunt oameni creativi care găsesc soluții și pentru astfel de lucruri. Mă refer la Rachel Botsman - speaker internațional care s-a dedicat studiului puterii de colaborare și schimbul de informații prin tehnologii de rețea, precum studiului măsurii în care acest tip de colaborare va transforma mediul de afaceri, consumerismul și chiar modul în care trăim. Este lider de opinie la nivel global și este autoarea a două cărți de mare succes (care nu au fost încă traduse în română): "What's Mine Is Yours: The Rise of Collaborative Consumption" ("Ce e al meu e și al tău: ascensiunea consumului colaborativ") (coautor alături de Roo Rogers) și "10 Ideas That Will Change the World" ("10 idei care vor schimba lumea"). Despre preocupările ei aflați mai multe aici-link-1 și aici-link-2. Bucuria mea vine din faptul că lucrurile se "mișcă", oamenii sunt preocupați să fie împreună în cât mai multe feluri, să se ajute între ei și să construiească armonia împreună (link). Și asta se întâmplă chiar dacă media românească nu are timp (sau din cine știe ce alte motive :)) să se preocupe și de lucrurile bune care se întâmplă...Vă invit în continuare să urmăriți discursul său plin de însuflețire și de...încredere că suntem capabili să fim/devenim oameni de încredere. Vizionare plăcută!


Articole conectate se găsesc și aici-link, aici-link și aici-link. Conectat într-un fel aparte este și articolul de aici-link. Despre "drumul" spre o societate armonioasă merită toată atenția documentarul de aici-link.
Dacă tot veni vorba despre încredere, recomand și următoarele cărți pe aceeași temă:
"Ai încredere în propriile insticte" (despre intuiție și dezvoltarea ei) - Sonia Choquette - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Curs practic de încredere" (încrederea în sine) - Walter Anderson - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Cum să dobândești încredere și putere în relațiile interumane" - Les Giblin - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Consilierul de încredere" - David H. Maister, Charles H. Green, Robert M. Galford - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link - (transport gratuit).
***
***Anunț: Următoarele ediții ale workshop-ului "Regăsirea Potențialului Interior"- vor avea loc la București pe 5, 6 iulie și Iași 12, 13 iulie- detalii despre înscriere se găsesc aici (link). Vă aștept cu drag. 
***
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Te poți conecta cu artiolele blogului oferindu-i un Like. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare