"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 6 noiembrie 2011

Tinerețe fără bătrânețe.. Descoperire epocală: reversibilitatea îmbătrânirii

Trăim vremuri extraordinare iar știința ține pasul cu aceste vremuri..
Știrea care mi-a atras atenția ieri se apropie de domeniul fantasticului, dacă e să o privesc prin ochii unui sceptic. Îmi place să cred în "tinerețe fără bătrânețe și în viață fără de moarte" deoarece copilul din mine este foarte... viu 😁, de aceea articolul despre care vorbesc m-a bucurat nespus, iată-l:

"Cercetătorii de la INSERM - LInstitut National de la Sante et de la Recherche Medicale (CNRS / Universitatea din Montpellier), au reuşit să întinerească celulele pielii unor pacienţi cu vârste de peste 100 de ani. Datorită unei injecţii cu un „cocktail” compus din şase factori genetici, aceste celule au recuperat toate caracteristicile fiziologice ale celulelor stem embrionare. Aceasta lucrare, publicată în revista "Genes and Development" demonstrează reversibilitatea procesului de îmbătrânire celulară şi reprezintă un nou pas spre medicina regenerativă.

Din 2007, mai multe echipe de cercetare din întreaga lume sunt deja capabile de a reprograma celulele adulte umane în celule stem pluripotente (IPSC), adică celule cu caracteristici cu potenţial similar celulelor stem embrionare umane (hESC). Această reprogramare oferă posibilitatea de a remodela toate tipurile de celule ale corpului și de a evita astfel constrângerile etice legate de utilizarea celulelor stem embrionare.

Rezultatele cercetărilor publicate până acum arătau că senescența celulară (=punctul ultim de imbătrânire) nu putea fi depășită, rămânând o limită a utilizării acestei tehnici pentru aplicațiile terapeutice la pacienții vârstnici. Această limită a fost depașită de către Jean Marc Lemaître, cercetător la INSERM  împreună cu echipa sa denumită AVENIR "Plasticité génomique et vieillissement".

Cercetătorii - Jean-Marc Lemaître, Laure Lapasset, Ollivier Milhavet, Alexandre Prieur, Emilie Besnard, Amelie Babled, Nafissa Aït-Hamou, Julia Leschik, Franck Pellestor, Jean-Marie Ramirez, John De Vos,  Sylvain Lehmann - au fost capabili să întinerească celulele de donatori mai mari de 100 de ani şi au demonstrat astfel reversibilitatea procesului de îmbătrânire celulară.

Cercetătorii francezi au multiplicat mai întâi celulele pielii (fibroblaste), de la un donator de 74 de ani pentru a ajunge la senescenţă. Ei au trecut apoi la reprogramarea acestor celule in vitro, cu un "cocktail" de şase factori genetici specifici, cu scopul de a șterge semnele îmbătrânirii. Cu această "cură de tinerețe" celulele senescente au putut fi reprogramate în celule stem pluripotente funcţionale IPSC, adică celule similare  celulelor stem embrionare, acestea având abilitatea de a se diferenția în celule de toate tipurile necesare organismului. Celule obţinute de către cercetătorii francezi nu păstrează nici o urmă de  îmbătrânire anterioară şi au exact caracteristicile fiziologice ale celulelor tinere atât din punct de vedere al capacității de înmulțire cât și din punctul de vedere al metabolismului celular.

Pentru a verifica caracteristicile acestor celule, cercetătorii au testat procesul invers. Celulele întinerite au fost diferenţiate în celule adulte şi apoi comparate cu celulele vârstnice originale şi cu acelea provenite de la un tip de celule stem embrionare (hESC).

"Semnele vârstei celulor au fost eliminate şi celulele pe care le-am obținut pot produce celule funcţionale de toate tipurile, cu o capacitate mare de proliferare și o longevitate crescută", spune Jean Marc Lemaître care conduce echipa AVENIR de la Inserm.

Rezultatele obținute au determinat echipa de cercetare să testeze "cocktail-ul" pe celulele de pacienţi cu vârste mai mari: 92, 94, 96 şi până la 101 de ani.

"Strategia noastră a funcționat pe celulele centenare. Prin urmare, vârsta celulelor nu este cu siguranță un obstacol în calea reprogramării", spune Jean Marc Lemaître. "Acest lucru deschide calea pentru utilizarea terapeutică a celulelor iPS pe viitor, ca sursa ideală de celule adulte tolerate de catre sistemul imunitar pentru a repara organe sau ţesuturi la pacienţii vârstnici", adaugă cercetătorul."


Despre implicațiile acestei descoperiri voi vorbi într-un articol viitor...
***
Dacă este prima dată când ajungi pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești ceva care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 30 octombrie 2011

Fizica cuantică și universul macroscopic

La prima vedere mulți oameni ar spune că între viața noastră cotidiană și fizica cuantică nu există nici o legatură. Datorită complexității teoriei cuantice dar mai ales dintr-un alt motiv (pe care îl voi dezvolta în alt post), fizica cuantică este foarte puțin adusă în "lumina reflectoarelor". Chiar și în rândurile fizicienilor am observat o reticență în a discuta despre acest subiect.

Vă invit să vizionați o scurtă prezentare făcută de un fizician care, la doar 30 de ani a reușit să devină celebru în domeniu pentru un experiment care demonstrează aplicabilitatea teoriei cuantice la obiectele solide (vizibile) și nu doar la particulele subatomice. Numele acestuia este Aaron Douglas O'Connell și a reușit (împreună cu Andrew N. Cleland și John M. Martinis de la Universitatea California din Santa Barbara - U.S.A.) să construiască un dispozitiv a cărui comportare experimentală se supune legilor fizicii cuantice.

Iată prezentarea lui Aaron, enjoy!..


Consider că acesta este un pas foarte important către înțelegerea profundă a realității în care trăim mai ales pentru fanii științelor din grupul cărora fac și eu parte.

Dacă în 2004 cand a apărut filmul "What the beep do we know" majoritatea fizicienilor au contestat modul în care au fost prezentate lucrurile acolo spunând că fizica cuantică nu se aplică decât particulelor subatomice, poate că acum vor privi filmul cu alți ochi...

În cazul când doriți să (re)vedeți filmul "What the beep do we know", îl puteți găsi în articolul de aici (click!).

"Auzim multe despre cum mecanica cuantică spune că totul este interconectat. Ei bine, nu e chiar aşa; e mai mult de atât, e mai adânc. Acele conexiuni, conexiunile voastre la toate lucrurile din jurul vostru, literalmente definesc cine sunteţi. Şi asta e ciudăţenia profundă a mecanicii cuantice." - Aaron Douglas O'Connell.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare