"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 16 martie 2014

Recomandare film – Povestea lui Temple

Chiar dacă în esență suntem "confecționați" din același material, diferențele dintre noi constituie sarea și piperul acestei lumi. Ar rămâne doar bucuria că suntem diferiți dacă aceste diferențe nu ar fi și sursa a două provocări majore ce ne marchează viețile, anume: adaptarea noastră la societatea în care trăim și acceptarea semenilor noștri.
Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi a trăit perioade de neadaptare mai lungi sau mai scurte, perioade care au lăsat urme dureroase în sufletul nostru, urme pe care apoi a trebuit să le vindecăm prin diverse metode. Pentru că în majoritatea cazurilor adaptarea necesită compromisuri care știrbesc întregul ființei care suntem. În cazul când vrem să fim acceptați, avem (în principal) două variante: fie schimbăm caracteristica ce nu este acceptată de societate (caz în care nu mai suntem noi ci cel/cea pe care o acceptă societatea), fie rămânem noi înșine în "afara" societății. Bineînțeles, fiecare dintre aceste variante are consecințe specifice, însă nici unele dintre acestea nu sunt confortabile. Tocmai pentru că neadaptarea este o problemă foarte delicată și dureroasă în lumea în care trăim, filmul pe care îl recomand astăzi este unul care atinge într-un fel aparte inimile celor care îl vizionează.
Este vorba despre o excepțională lecție de viață despre adaptare și acceptarea diferențelor. Dar nu doar atât. Este și despre încrederea fără limite în potențialul existent dincolo de ceea ce suntem capabili să înțelegem și dincolo de lucrurile pe care le considerăm "normale". Merită văzut cu atât mai mult cu cât filmul este ecranizarea poveștii reale a vieții lui Temple Grandin – cea care ne-a vorbit despre tipurile de gândire "altfel" aici (link), dar mai bine vizionați filmul înaintea discursului său. Temple Grandin este în acest moment profesor universitar  la Colorado State University, autoare și activistă recunoscută pe plan mondial și a fost inclusă în 2010 de revista "Time" în topul "Cei mai influenți 100 de oameni din lume" la categoria "Heroes".
Pentru că nu-mi plac review-urile care povestesc firul filmului vă mai spun doar că actrița Claire Danes a câștigat Globul de Aur, premiul Emmy, Screen Actors Guild Awards, Prism Awards și Satellite Awards pentru rolul lui Temple Grandin, iar filmul a fost premiat cu mai multe premii Emmy: pentru cel mai bun film de televiziune, pentru cea mai bună regie la categoria miniserial sau film - Mick Jackson, pentru cel mai bun actor în rol secundar - David Strathairn (întâlnit și în serialul Echipa Alphas - aici), pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Julia Ormond și pentru cea mai bună muzică de film - Alex Wurman.
Un film profund terapeutic, perfect pentru exersarea empatiei și redescoperirea unor emoții adânc ascunse în colțuri uitate de suflet. Vizionare plăcută prin ochii sufletului...
(Filmul este preluat de pe acest site (link), dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Dacă alegeți varianta de mai jos, pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient.)

Link alternativ aici (link)

Cărți care surprind diverse fațete ale autismului pot fi comandate online de aici (link), transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Ideea de bază a acestui blog este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Poți căuta mai ușor subiectele care te interesează utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" sau cea a cuvintelor cheie, toate fiind în coloana din dreapta.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

sâmbătă, 15 martie 2014

Vocea unui înger

"Fă o baie de muzică o dată sau de două ori pe săptămână vreme de mai multe sezoane. În cele din urmă, vei afla că muzica este pentru suflet ceea ce este o îmbăiere cu apă pentru trup." - Oliver Wendell Holmes.
"Muzica purifică sufletele de praful vieții cotidiene." - Berthold Auerbach.
"Dacă în viața de apoi nu ar fi muzică, ar trebui să o importăm." - Doménico Cieri Estrada.
Luând în considerare aceste gânduri înțelepte, am considerat că e neapărat necesar să dau mai departe darul muzical de mai jos fomat din trei clipuri (sub formă de listă - după ce se termină primul, urmează automat al doilea, apoi al treilea). Sper să vă aducă cel puțin porția de bucurie pe care mi-a adus-o mie...


Ceva minunat mai puteți găsi aici (link) și aici (link).
În cazul când abia ai pășit pragul acestui spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în listele "Articole recomandate", "Resurse video" sau lista cuvintelor cheie (toate trei sunt în coloana din dreapta). Te mai aștept :)
cu drag    *>:D< îmbrăţişare 

joi, 13 martie 2014

Experienţa "Eu sunt" și stadiile de dezvoltare ale personalităţii mature

Experiența "Eu sunt" (sau starea de "observator" cum o numea Eckhart Tolle) este cea în care suntem capabili să ne observăm propriile gânduri, emoțiile și corpul fără a interfera cu acestea. Deși pentru multă vreme această experiență era apanajul misticilor (care o numesc iluminare/realizarea sinelui/cosmizare), în ultimul timp ea a devenit din ce în ce mai întâlnită ajungând să fie considerată o nouă caracteristică a psihicului uman, un stadiu nou de dezvoltare al personalității, numit în psihologie - stadiu post-autonom, integral, non-dual.

Fiind un subiect complex și încă prea puțin cunoscut când vine vorba de importanța și consecințele sale asupra confortului nostru cotidian, m-am gândit că este util să dau mai departe astăzi o prezentare complexă și foarte interesantă susținută de domnul Ovidiu Brazdău în cadrul proiectului Cafeneaua Complexității elaborat de Centrului de Studii Complexe.

Domnul Ovidiu Brazdău este psiholog, doctor în antropologie psihologică și este autor al lucrărilor "CQ – Coeficientul de conștientizare", "Experiența Conștientizării. Teorii şi cercetări moderne privind stările de conştiență", coautor al lucrărilor "Conștiința multidimensională" și "Psihologia Sinelui. O incursiune spre centrul ființei". A publicat peste 30 de articole publicate în Revista Scientific American Mind, Psihologia Azi şi în reviste de specialitate. Este de asemenea trainer autorizat în psihologia explorării visului (link), acreditat de "Internațional Dream & Dreamwork Psychology Association" și autorul teoriei privind "Coeficientul de conștientizare" (Consciousness Quotient), precum și a testului de evaluare a coeficientului de conștientizare" (Consciousness Quotient Inventory).

Coeficientului de conștientizare (CQ) este un minunat instrument de evaluare pe calea autocunoașterii – de aceea îl recomand. Testul de evaluare a acestuia poate fi parcurs online aici (link) în limba engleză, iar traducerea unei părți a acestuia în limba română o găsiți aici (link). *Pentru a primi rezultatul trebuie să efectuați testul online (dacă nu cunoașteți limba engleză, puteți folosi traducerea pentru a vă da seama ce puncte să bifați online). **Notă personală: Este evident că acest coeficient de conștientizare este un instrument de evaluare personală și NU de comparație, fiind de preferat ca rezultatele să le păstrăm pentru noi înșine. 😁

Prezentarea are titlul complet "Experienţa "Eu sunt" și stadiile post-autonome de dezvoltare ale personalităţii mature" și este structurată pe următoarele sub-teme:
1. Cum și când ne schimbăm mintea și personalitatea?
2. Stadiile post-autonome de dezvoltare ale Eului. O teorie despre evoluţia minţii și a patternurilor de gândire;
3. Terminologia “Eu sunt”, witnessing awareness. "Eu sunt"- abilitatea care nu are definiție operațională. Cele două faţete ale psihicului "a fi" și "a face";
4. Dezvoltarea psihologică: Dinamica witnessing & thinking – feeling – sensing. Schimbarea paradigmelor. Exemple de paradigme non-duale. Dezvoltarea de noi abilități cognitive. Funcţionarea minții și a subpersonalităţilor (programele, rolurile, eu-rile);

Veți găsi și conexiuni interesante referitoare la conceptele promovate de Eckhart Tolle (link), Mooji (link-1link-2) și chiar de Bashar (pe care l-ați întâlnit în documentarul de aici-link, dacă l-ați văzut). Este important să precizez că începând cu partea a 6-a (din 10 mini-fragmente) există o sesiune de întrebări și răspunsuri la care participă și domnul prof.univ.dr. Leon Zăgrean - șeful catedrei de fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București (pe care l-ați întâlnit pe blog aici (link) și aici (link)). *Cele 10 mini-fragmente video sunt mai jos sub formă de listă, astfel încât, după ce se termină partea I, urmează automat partea a II-a ș.a.m.d. Vizionare plăcută!

Felicitări și domnului dr. ing. Florin Munteanu - președintele Centrului de Studii Complexe - pentru organizarea acestor conferințe foarte interesante care facilitează diseminarea informațiilor de ultimă oră din științele de graniță în aceste vremuri de profundă schimbare.

)

Recomand bineînțeles și cartea publicată de domnul Ovidiu Bradău de curând: "Experiența conștientizării" - comandă online aici-link - transport gratuit oriunde în țară.

În plus față de link-urile inserate în textul de mai sus, puteți găsi și alte conexiuni interesante aici (link).

Dacă ai ajuns aici pentru prima oară, îți urez bun venit! Toate lucrurile de pe această pagină există pentru a fi utile Căutătorilor. Probabil că ești unul dintre ei. Sper să găsești ceva potrivit pentru tine. Listele "Articole recomandate" și lista cuvintelor cheie (din coloana din dreapta) te pot ghida pentru a găsi subiectele care te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 11 martie 2014

Oamenii care se hrănesc cu Lumină [documentar nou]

Vă amintiți cum era când v-ați îndrăgostit pentru prima dată? Vă amintiți că nu ne mai trebuia mâncare și că obișnuiam să spunem că "ne hrănim cu iubire"? În cazul când perioada aceea s-a mai estompat printre amintiri, probabil expresia vă pare acum doar o metaforă. Dar cred că este mai mult de atât. Cred că fenomenul îndrăgostirii chiar naște fluxuri energetice unice care hrănesc ființa în moduri subtile.

Am dat exemplul de mai înainte deoarece se apropie de subiectul documentarului pe care îl dau mai departe astăzi: alimentația cu lumină (prană) numită și breatharianism, inedia sau nutriţie solară (fără hrană solidă și chiar fără lichide în unele cazuri.)

Cel mai cunoscut caz de alimentație cu lumină este Jasmuheen (Ellen Greve). Aceasta a lucrat inițial ca și consultant financiar la o corporație australiană, și, după câteva schimbări majore pe care le-a făcut în viața ei, în 1993 a decis să accepte că este pregătită să se hrănească doar cu "prană" și foarte, foarte rar alimente ușoare. Ea a reușit să dea mai departe acest stil de viață scriind articole pe mai multe site-uri, susținând prelegeri și seminarii pe plan internațional.

Este autoarea a mai multe cărți care au fost traduse și în limba română - cărți care pot fi cumpărate de aici (link) cu transport gratuit oriunde în țară. A fost în România de mai multe ori și a susținut seminarii. Povestea ei de viață este complexă, dar cred că cel mai bine o puteți asculta povestită chiar de ea într-una din edițiile emisiunii "360 de grade" la care a participat. Consider că interviul este o bună introducere pentru filmul documentar care se găsește mai jos, de aceea îl dau mai departe aici:


Documentarul ce urmează reprezintă un fel de punere față în față a scepticilor din diverse domenii (medici, cercetători, biologi, etc.) cu cei ce practică acest mod de alimentație cu lumină (prană). Frumusețea filmului constă în faptul că este realizat într-un mod echilibrat, nepărtinitor, astfel încât cel ce îl vizionează poate să-și formeze o părere proprie despre subiect. Pentru realizarea filmului au fost intervievați numeroși oameni remarcabili din ambele "tabere", enumăr doar câțiva:

"Mataji" Prahlad JANI - YOGI – (83 de ani) a petrecut zeci de ani meditând într-o peșteră de munte, nu a mâncat și nu a băut de la vârsta de 8 ani; a fost investigat-link (și supraveghiat video în timpul testărilor) de către o echipă de cercetători a Ministerului Indian al Apărării condusă de Prof.Dr. Sudhir Shah (neurolog) – care este și el intervievat în film;
Prof. Dr. Brian David Josephson - fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 pentru descoperirea efectului care-i poartă numele, încă din anii ’70 acesta a început să studieze meditația transcedentală și să exploreze relația dintre mecanica cuantică și conștiință, punând bazele Mind–Matter Unification Project.
Prof. Dr. Gerhard W. Hacker – autor a peste 300 de articole științifice și căteva cărți, conduce Institute for Frontier Questions of Life, a pus la punct sistemul GDV de detectare a energiei vitale umane și a reacțiilor produse de stres;
Hira Ratan Manek – profesor de meditație, trăiește cu energie solară (sungazing) și apă din anul 1995, a fost investigat medical de două ori;
Dr. Ruediger Dahlke - de peste 30 de ani medic, autor si trainer, consideră că boala este un simbol, un mod prin care sufletul ne vorbește. Promovează psihosomatica holistică, care se extinde în dimensiuni mitice și spirituale și încurajează responsabilizarea, cu scopul de a dezvolta strategii de viață;
Tian Ying - Maestru Qigong trăiește din 1993 fără alimente solide, a fondat Institutul Gong Tian în Berlin;
Dr. Dean Radin - cibernetician la Institutul de Științe Noetice, studiază structura și caracteristicile conștiinței umane,  aptitudinile excepționale și fenomenele PSI (telepatia și percepția extrasenzorială). Este autor sau co-autor a peste 200 de lucrări științifice, articole și cărți, cunoscut și din alte documentare (mai ales din What the Bleep do We Know - link);
....și mulți alții.


Dincolo de importanța informațiilor pe care le conține, filmul:
- aduce o mare doză de conștientizare asupra capacităților nebănuite ale ființei umane și
- reflectă cât de dificil este drumul noilor modele de gândire până la a fi recunoscute pe plan "oficial".


Cărțile scrise de Jasmuheen pot fi cumpărate la prețuri foarte mici de aici (link) cu transport gratuit oriunde în țară.
Și dacă tot am amintit de sănătate și l-ați cunoscut în film pe Ruediger Dahlke, recomand cu încredere cele mai bune cărți pe care le-am întâlnit privind cauzele profunde ale bolilor și simbolistica acestora:
"Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
"Boala ca șansă" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
"Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
"Boala ca metaforă" -Susan Sontag- comandă online aici-link;
"Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.


În cazul când ai ajuns prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă. Poți folosi ca "hartă" a site-ului lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie aflate din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 9 martie 2014

Recomandare film – Oamenii de mâine

Mi-am amintit o discuție mai veche de pe un grup de facebook în care cineva spunea că nu înțelege de ce oamenii care au diverse abilități ieșite din comun păstrează secretul acestora. Oare suntem pregătiți să avem printre noi "specia" Omul 2.0? Oare putem accepta diferențele? Cum i-am trata dacă aceștia ar exista?

Din multele povești adevărate sau mai puțin adevărate care s-au vehiculat în media sau la scară mai mică, în diverse discuții online sau în viața reală, tind să cred că până să acceptăm diferențe mari între noi mai avem de lucrat la acceptarea diferențelor mici. Spun asta deoarece fiecare om care a dovedit de-a lungul vremii astfel de capacități în mod public a devenit în secunda următoare obiect de studiu pentru diverse echipe de cercetare.

Filmul pe care îl dau astăzi mai departe este un serial care oferă imaginea unei lumi în care specia Omul 2.0 există deja. Acești oameni sunt dotați cu trei abilități de bază: telepatia, telekinezia și teleportarea. Povestea este interesantă din mai multe puncte de vedere, dar mai ales din acela al rețelei subtile a relațiilor dintre personaje. Cum știu că fiecare avem o percepție specifică asupra lucrurilor mai bine vă las să gustați filmul fără să adaug mai multe.

Este un serial în desfășurare, episoadele apărute le găsiți aici-link sau aici-link (după ce închideți zecile de reclame :))) Mai jos poate fi urmărit episodul 1 (pilot) preluat de pe acest site (link), vizionare plăcută!

(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


În cazul când ai ajuns pe blog pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Ideea principală a acestei pagini este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau cea cu cuvinte cheie, ambele fiind în coloana din dreapta.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare