"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 20 mai 2015

Dovezi ale inteligenței materiei și universului

"Există o inteligență prezentă în toate manifestările de univers - cauza primă și ultimă a tuturor lucrurilor. Este prezentă în caracterul legităților de organizare a materiei, traversează instinctele întregii lumi animale, dirijează angrenajul miliardelor de celule vii și definește toate formele de manifestare ale deciziei, cu corolarul său - gândirea umană.
O singură inteligență traversează lumea - de la comportamentul particulei subatomice până la cel al creierului uman. Diferența constă doar în gradul de complexitate și de opțiune, de libertate a deciziei care se manifestă la diverse niveluri de reprezentare.
O singură Rațiune transpare de "sus" şi până jos: rațiunea legilor cosmice, rațiunea lumii vegetale, rațiunea lumii animale, rațiunea umană şi Rațiunea care le pune pe toate acestea într-un armonios acord.
Rațiunea de "dincolo" coincide numai arareori cu rațiunea noastră, pentru că acolo este un "savoir absolu", o cunoaștere absolută în care se "văd" toate cauzele, iar aici este o cunoaștere doar limitată. Vom vedea ca urmare numai cauzele imediate în care ne implicăm și le vom ignora pe cele îndepărtate." - fragment din cartea "Inteligența materiei" scrisă de prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan
Așa cum spuneam într-un alt articol aici-link, credințele noastre despre materie și Univers, despre felul în care este acesta structurat, determină comportamentele noastre față de semeni, față de natură și mediul în care trăim. Altfel spus: determină cât de mult ne pasă de ceea ce emitem energetic, de amprentele pe care le lăsăm în urma "trecerii" noastre și de felul în care interacționăm cu tot ceea ce există.
Privind ceea ce se întâmplă astăzi în lume, putem spune că încă mai e loc de înșelăciuni, manipulare și minciună, însă va veni o vreme când vom deveni transparenți unii pentru ceilalți, când câmpul ce ne conectează va fi simțit de fiecare și conștientizat iar manipularea nu va mai fi posibilă. Nu cred că acel timp e atât de departe atâta vreme cât atât de mulți oameni încep să simtă de departe interesele ascunse ale cuiva sau ceea ce nu este în regulă cu o situație de viață.
"Oamenii doresc cu adevărat să creadă că suntem interconectați și le place să creadă asta dar au nevoie de un motiv pentru a crede." - spunea Gregg Braden în interviul de aici-link. Din acest motiv dau astăzi mai departe o emisiune foarte prețioasă care conține multe motive pentru a crede că suntem interconectați nu doar între noi ci cu tot ceea ce există în acest întreg inteligent pe care îl numim Univers. Este vorba despre o ediție a emisiunii "Mistere la Granițele Cunoașterii" în care Daniel Roxin îl are ca invitat pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan (un om foarte drag mie și acestui blog, după cum cititorii fideli știu deja). Vizionare plăcută


Celelalte interviuri cu domnul prof.univ.dr. D.C. Dulcan se găsesc sub formă de listă aici-link. În completare recomand materialele care există aici-link, aici-link și aici-link. Două documentare foarte bune despre inteligența Universului găsiți aici-link și aici-link.
Recomand cu căldură cărțile domnului prof. D.C. Dulcan care nu mai au nevoie de nici o prezentare (transport gratuit indiferent de valoarea comenzii oriunde în țară):
- "Inteligența materiei" - comandă online aici-link;
- "În căutarea sensului pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link;
- "Mintea de dincolo" - comandă online aici-link;
- "Somnul rațiunii" - (apariție 2014) comandă online aici-link;
dar și cărțile autorilor pe care domnul prof. D.C. Dulcan îi recomandă în această emisiune și cele anterioare:
- Raymond A. Moody - comandă online aici-link și
- Gregg Braden - comandă online aici-link.
***
*** Dacă doriți să aflați mai multe despre argumentele științifice care demonstrează interconectarea universală, modul în care interacționează omul cu câmpul energetic universal și multe alte informații și exerciții care să ne simplifice viața, vă invit la seminarul interactiv - "Regăsirea Potențialului Interior". Descrierea completă, mărturii ale participanților și detalii despre înscriere se găsesc aici-link. Următoarele ediții vor avea loc la  București - 30,31 mai și Iași - 6,7 iunie. Pentru că împreună e mereu mai ușor și niciodată informația citită nu va crea la fel de multe conexiuni ca o interacțiune umană reală. Vă aștept cu drag
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

duminică, 17 mai 2015

Despre emoții negative, autosabotaj și igiena emoțională (+ recomandare film)

Majoritatea oamenilor fug de emoții deoarece le percep ca pe ceva bulversant și prin urmare negativ. Unii au ajuns chiar să creadă că este rușinos să le avem. Zilele trecute am citit pe Facebook un status în care scria că e rușinos ca un psiholog să aibă emoții. Inițial am crezut că e o glumă, dar comentariile care însoțeau statusul m-au lămurit că nu e.

Într-adevăr, unele emoții ne întunecă rațiunea iar reacțiile fizice generate de acestea ne pot paraliza pentru moment însă fără ele nu am fi decât niște mașini umblătoare. Într-adevăr, unele emoții ne determină să acționăm în moduri pe care mai apoi le regretăm însă altele ne pot salva viața așa cum frica ne împiedică să ne aruncăm de pe o stâncă cu speranța că vom reuși să zburăm.

Cred că emoțiile ne pot salva viața și pot de asemenea să o distrugă. Putem deveni stăpânii emoțiilor noastre doar înțelegându-le rostul și rolul în experiența umană. Și cred că acesta e un punct important în viața noastră având în vedere faptul că majoritatea deciziilor pe care le luăm în viață sunt motivate de emoțiile noastre.


E firesc să vrem să fim doar fericiți și echilibrați dar nu putem ajunge să atingem fericirea și echilibrul dacă nu acceptăm că există în noi în mod latent și furie, frică, tristețe, neputință și tot ce este catalogat drept "negativ". Putem să închidem "ușa" inimii noastre acestor emoții dar atunci putem fi siguri că emoțiile catalogate drept pozitive se vor opri și ele în fața aceleiași uși închise. Închiderea spre a simți emoțiile face parte din experiența umană și este indicată în situații extreme dar e foarte important să nu uităm să ne deschidem dacă ne dorim o viață împlinită pe care să o trăim la potențial maxim.

Așa cum spunea Roy Martina în cartea sa "Echilibrul emoțional" (link):
"Emoțiile nu sunt nici bune, nici rele; ele sunt forța care ne ghidează. Când ne simțim bine (să facem diferența între sentimentul fericirii date de competiție, condiționate sau necondiționate) suntem orientați pe drumul către sănătate și împlinire.

Emoțiile neplăcute sunt semnale de avertizare pentru ca noi să acordăm mai multă atenție comportamentului sau percepției noastre. Factorii declanșatori care cauzează sentimente neplăcute ar trebui să fie întotdeauna bineveniți, întrucât, odată cu ei, avem șansa de a face o schimbare; prin percepții ne putem consolida starea de sănătate, dând atenție lucrurilor care ne aduc mulțumire, bucurie, plăcere și ne dau un sentiment de bine."

În continuare vă invit să urmăriți un scurt discurs despre importanța emoțiilor și a igienei emoționale susținut de Guy Winch - psiholog, autor al cărții "Prim ajutor emoțional" (link). Lucruri care ar trebui învățate la școală poate chiar înaintea alfabetului..:


Articole conectate aici-link, aici-link, aici-link și aici-link.
Deși, cum spunea cineva, nu putem cunoaște emoțiile doar din filme și din cărți, cred că atât filmele cât și cărțile au un impact important asupra noastră și pot reprezenta exerciții de fitness emoțional dacă ne deschidem spre a simți emoțiile personajelor. Filmul pe care îl propun spre vizionare este unul care ne zdruncină serios emoțiile (dacă îl lăsăm, desigur :)). Titlul acestuia este "Dacă aș rămâne" ("If I stay") și poate fi vizionat online aici-link. Cu speranța că o să vă placă, vă doresc vizionare plăcută 💗


Recomand astăzi și o listă de cărți minunate, listă pe care oricât mi-am dorit să o scurtez nu am reușit datorită calității și importanței informațiilor pe care le conțin (cărțile beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):
"Inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
"Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Emoții date pe față" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
"Echilibrul emoțional" -Roy Martina- comandă online aici-link;
"Eliberează-te din temnița emoțională" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
"Creierul și inteligența emoțională" -Richard J. Davidson, Sharon Begley- comandă online aici-link;
"Emoțiile, cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teama" -Osho- comandă online aici-link;
"Coeficientul emoțional, teste și interpretări" -Gilles D'Ambra- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

marți, 12 mai 2015

Medicina vibrațională recunoscută în lumea medicală

"Practica medicală curentă se bazează pe modelul newtonian în ceea ce privește înțelegerea realității. Acest model ține de un punct de vedere potrivit căruia lumea reprezintă un mecanism complicat. Doctorii văd corpul ca pe un fel de mașină mare care este controlată de creier și de sistemul nervos periferic: computerul biologic. Dar oare reprezintă oamenii doar niște mașini, oricât ar fi de sofisticate? Sau niște mecanisme biologice complexe, interconectate în mod dinamic cu niște câmpuri de energie vitală... așa-numitele "spectre"?

(...) Rezultatul aplicării paradigmei einsteiniene în medicina vibrațională este faptul de a vedea omul ca pe un sistem de rețele formate din câmpuri complexe de energie care interferează cu sistemul celular sau fizic. Medicina vibrațională folosește forme specializate de energie cu scopul de a acționa asupra acestor sisteme energetice în momentul în care acestea suferă un dezechilibru din cauza stării de boală." - fragment din cartea "Medicină vibrațională" scrisă de Richard Gerber (link).


Conceptul de medicină vibratională nu este unul nou, bazele acestuia pierzându-se în timpuri străvechi în vechile tradiții, chiar dacă forma și denumirea sub care a apărut nu au fost acestea. Acest domeniu reunește suma tuturor metodelor, tehnicilor, disciplinelor și practicilor care consideră omul un sistem energetic complex și utilizează pentru echilibrarea acestuia metode energetice.

Până în zilele noastre, sistemul medical a opus rezistență acceptării ideii că întreaga lumea fizică este energie condensată. Însă, odată cu dezvoltarea conceptelor din fizica cuantică și formularea noilor teorii despre structura energetică a materiei, iată că asistăm la schimbări profunde și în sistemul medical. Spun asta deoarece am fost încântată să aflu că doi autori români din sistemul de învățământ universitar (!) au scris o carte care cuprinde bazele teoretice ale comunicare intercelulară prin vibrații de tip electromagnetic - comunicare ce constituie limbajul codificat, analogic ṣi digital al tuturor ființelor vii.

Este vorba despre cartea "Introducere în medicina vibrațională" scrisă de domnul conf. univ. dr. Traian Trandafir și doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. Cartea oferă o bază teoretică solidă pentru explicarea fenomenelor ce au loc în vindecare în cadrul tuturor ramurilor medicinei complementare, de la acupunctură, homeopatie, gemoterapie până la mai noile terapii cu biocâmpuri ṣi biorezonanță - aplicate în practica medicală curentă.

Pentru a înțelege principiile care stau la baza medicinei vibraționale, cercetările științifice care au condus la acceptarea în lumea medicală a acestui concept revoluționar și pentru a afla câteva relatări ale unor experimente deosebite, vă invit să vizionați una dintre edițiile emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu. Vizionare plăcută și cu folos..


Informații foarte importante despre vindecare și medicina holistică există în articolele care se găsesc Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor, Vindecarea prin gândire între mit și realitateRolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Recomand tuturor celor interesați cărțile amintite mai sus:
- "Introducere în medicina vibrațională" -Traian Trandafir, Mihaela Gheorghiu- comandă online aici-link;
- "Medicina vibrațională" -Richard Gerber- comandă online aici-link;

De asemenea, recomand cele mai bune cărți pe care le-am întâlnit privind cauzele profunde ale bolilor și simbolistica acestora:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce relaxare și bucurie. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


joi, 7 mai 2015

Despre cultura umilirii, cyber-bullying și prețul rușinii

Trăim vremuri în care setea de a-i judeca pe ceilalți a atins cote îngrijorătoare. Știrile care conțin greșeli ale starurilor sau persoanelor publice sunt savurate cu o poftă nebună, astfel încât ziarele de scandal sunt la mare căutare, emisiunile de aceeași natură au rating-uri în creștere iar articolele online de acest gen devin virale în câteva ore.

Nu cunosc nici o știre despre o descoperire științifică sau despre o invenție care să fi depășit vreodată traficul online generat de un scandal monden. Greșeli nu fac doar starurile ci și oamenii de valoare. Nu contează câte lucruri a oferit un om societății, nu contează ce a făcut bine până la momentul X, doar un singur pas greșit și ajunge să fie pus rapid la zid spre delectarea tuturor în "piața" publică.

Mai demult mă întrebam de unde vine această poftă de a-i judeca pe ceilalți. Între timp am aflat. Prin autoobservare și analiza multor situații de viață în care am fost martora unor astfel de reacții ale celorlalți.

Așa am aflat că oamenii împliniți, cu o stimă de sine crescută sau cel puțin în regulă, nu sunt preocupați de a-i umili pe ceilalți, nu gustă scandalurile și nu jubilează când cineva calcă strâmb. Aceste acțiuni sunt specifice oamenilor care nu sunt mulțumiți de ei înșiși, au o stimă de sine scăzută, astfel încât, doar umilindu-i pe ceilalți se simt (pentru puțin timp) ceva mai bine.

Mergând la nivel subtil, judecata și umilirea celorlalți reprezintă o hrănire energetică tentantă și facilă care transformă oamenii în așa-numiții "vampiri energetici" - (detalii aici-link). Însă mai devreme sau mai târziu fiecare om își dă seama că acest comportament nu ne va face să ne simțim mai bine pentru totdeauna, și, din acest punct de vedere, reprezintă doar o distragere de la vindecarea rănilor interioare personale și nimic mai mult.

Dintr-un alt unghi de vedere, cel al "umbrei" noastre (C.G. Jung), ceea ce judecăm la ceilalți sunt aspectele noastre neacceptate - idee pe care nu o dezvolt deoarece este foarte bine explicată în valorosul documentar "Efectul Umbrei" (vizionare aici-link) și care ar trebui luată în considerare cu seriozitate atunci când judecățile ne inundă mintea.

Internetul și rețelele sociale, au facilitat umilirea publică prin rapiditatea împrăștierii informației, acțiunea la fel de rapidă a aşa-numitului "efect de turmă" și prin oportunitatea de a posta comentarii anonime - un fel de "mană cerească" pentru cei ce nu au puterea de a-și asuma răutățile.

Dacă acum 50 de ani erau necesare câteva zile pentru a distruge un om (până se tipăreau ziarele și ajungeau la cititori), acum durează câteva ore, iar efectele sunt dezastruoase. Am rămâne uimiți câte lucruri nu s-ar mai spune (nici nu s-ar gândi) dacă oamenii s-ar privi în ochi și nu ar interacționa (doar) online sub protecția anonimatului.


Toți ne dorim o lume mai bună. Adică nu cunosc pe nimeni care să nu vrea asta. Unul dintre pașii spre o astfel de lume mai bună este acela de a ne gândi la efectele acțiunilor noastre, la amprentele (link) pe care le lăsăm în sufletele celor cu care intrăm în contact direct sau indirect (online).

Indiferent de credințele noastre, de concepțiile pe care le avem despre lume și viață, ne unește cu siguranță un lucru: suntem oameni - ne naștem, experimentăm viața și plecăm din ea așa cum am venit, egali. Nu câștigăm nimic din a-i judeca pe ceilalți. Dar putem rămâne în memoria lor pentru o vreme dacă le oferim un gând cald, o mână de ajutor sau o vorbă asemenea, sau măcar o clipă în care i-am ascultat fiind în totalitate alături de ei.

Dacă doar o secundă fiecare dintre noi s-ar pune în locul celor pe care suntem tentați să-i judecăm, lumea în care trăim s-ar schimba în doar câteva ore. Empatia este leacul cu care putem vindeca setea de judecată care domină acum societatea noastră, deși este doar un pas către semenii noștri.

În spiritul conștientizării efectelor pe care le are cyber-bullying-ul (hărțuirea online) asupra unui om, vă invit să urmăriți un discurs profund emoționant al celei care a reprezentat primul exemplu al acestui tip de abuz: Monica Lewinsky. Îl propun ca pe un exercițiu de empatie sau măcar de imaginație, de privit prin ochii sufletului...💗


Articole conectate cu subiectul:Vampirismul psihic sau cum ne facem rău unii altoraOameni toxici, relații toxice - soluții eficiente, -bullying link5. Neapărat de (re)văzut documentarul de aici-link.

Recomand cu căldură câteva cărți care îmi sunt foarte dragi:
- "Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Psihologia rușinii" -Robert G. Lee, Gordon Wheeler- comandă online aici-link;
- "Vindecarea rușinii. Armonizarea relațiilor" -M. A. Fossum, M. J. Mason- comandă online aici-link;
- "Mai bine mor decât sa spun! Rușinea" -Boris Cyrulnik- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Iubirea care ne vindecă" -Boris Cyrulnik- comandă online aici-link;
- "Rușinea la copii" -Betsy de Thierry- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link (probabil se va reedita);
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață împlinită. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 3 mai 2015

Fața ascunsă a tăcerii (+ recomandare film)

"Tăcerea este spațiul în care omul se trezește." - Osho
Sunt multe lucruri frumoase care s-au spus despre tăcere, multe fiind conexiuni diverse ale acesteia cu înțelepciunea. Atât de multe lucruri frumoase s-au spus încât oamenii au început să "aplice" tăcerea și în cazurile în care ar fi fost necesară exprimarea. "Tăcerea e de aur" a "inspirat" mulți oameni să-și înghită părerile de frica judecăților auditoriului.

Tăcere după tăcere, în timp, omul a observat că tăcerea este un spațiu foarte confortabil în care nu doar că suntem feriți de judecățile celorlalți ci, în anumite cazuri, putem fi chiar îndrăgiți pentru asta sau putem obține diverse câștiguri morale sau materiale. Azi s-a convins un om, mâine altul, și iată așa am devenit o societate în care exprimarea este o acțiune "periculoasă" care se consideră că necesită curaj.

N-am să vorbesc mai mult despre tăcere :)), deoarece am găsit un minunat speech care mă grăbesc să-l dau mai departe pentru cele două "tone" de inspirație|energie pe care le conține. Este vorba despre o porție de slam poetry cu titlul "Pericolul tăcerii" dăruită de Clint Smith - profesor, scriitor, cercetător, campion National Poetry Slam (2014) și finalist la Individual World Poetry Slam, deține titlul de profesorul anului oferit de Maryland Humanities Council (în 2013), este menționat în "American Teacher: Heroes in the Classroom" (Profesorul american: Eroi în sala de clasă - 2013). Scurtul său discurs face parte din Top 20 cele mai bune speech-uri TED din 2014. Cuvinte plecate din suflet care sper să ajungă și la sufletele voastre..


Pentru că astăzi am adus în discuție subiectul exprimare/tăcere, propun și un film care m-a impresionat profund prin tot ceea ce transmite. Este vorba despre o "felie" reală din istoria umanității, din perioada în care nu toți oamenii puteau să-și facă auzită vocea din cauza constrângerilor sociale. Titlul filmului este "Belle" - a câștigat 11 premii și a fost nominalizat pentru încă 22. Este un film de suflet care sper să vă aducă bucurie și inspirație deopotrivă. Poate fi vizionat aici-linkaici-link sau aici-link (după ce se închid reclamele).

Articole conectate cu subiectul: Despre curaj și încrederea în sine și Despre Curaj și Încredere - darurile unei inimi deschise. Slam poetry de suflet găsiți și aici: link1, link2.
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt surse de inspirație pentru exprimare și curaj (toate beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):
"Curajul. Bucuria de a trăi periculos" -Osho- comandă online aici-link;
"Constientizarea. Cheia pentru a trăi în Armonie" -Osho- comandă online aici-link;
"Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link.
***
UPDATE - REMINDER:
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare