Un viitor posibil

Poate nu e greu de observat cum societatea in care traim si din care facem parte se scindeaza din ce in ce mai mult pe zi ce trece, oamenii devin din ce in ce mai distanti, mai reci, mai putin sensibili la problemele semenilor.

Un prim plan al acestei scindari, in sensul ca e cel mai usor de observat, este separarea datorata potentialului economic individual sau la nivel de familie.

Nu neaparat intr-o ordine anume, exista apoi separarea determinata de potentialul intelectual - un potential cu care ne nastem dar pe care il dezvoltam apoi fiecare dupa posibilitati si in functie de mediul in care ne ducem existenta.

Separarea la nivel de ideologii poate fi impartita la randul ei pe mai multe paliere cum ar fi :

• separarea determinata de sistemul general de valori pe care il are fiecare om in parte si
• delimitarea ce s-a cristalizat destul de mult in ultimii ani bazata pe conceptiile spirituale individuale dar mai ales acelea de grup.

La ultima as vrea sa ma refer in mod special astazi.

Daca privim in urma in istorie, putem observa cu usurinta cum cautarile spirituale ale oamenilor au inceput din nevoia de a fi in armonie cu Divinitatea (indiferent de religie), cu spiritul divin propriu dar nu in ultimul rand din nevoia de armonie a fiecarui om cu semenii lui si cu natura in general. Aceasta este ideea principala a gandurilor mele de astazi.

Poate ca trecutul indepartat nu mai prezinta o importanta prea mare acum si putem sa il incadram foarte bine la experiente din care cu totii am avut de invatat atat la nivel individual cat si la nivel de grup sau chiar de specie in general.

In ultimii doi trei-ani insa, am observat ca oameni din lumea spirituala cu un profund nivel de cunoastere vorbesc tot mai mult despre armonia care ar trebui sa existe intre noi si la nivel extins, global ceea ce nu poate decat sa ne bucure.

Mi se pare trist totusi ca nu facem inca nimic concret, chiar daca vremurile, contextul social, sunt foarte potrivite.

Inca mai exista scindare, delimitare si as vrea sa se inteleaga prin aceste cuvinte tot ce decurge din ele : intoleranta fata de alte sisteme de gandire, neacceptare, conflict (chiar daca numai de idei in general), etc.

Ca sa nu fiu gresit inteleasa, desigur si aceasta distantare, delimitare, aceasta scindare sociala este tot o experienta care aduce cu ea un tip de cunoastere prin care a trebuit sau poate chiar mai trebuie sa trecem.

Dar, personal, ma gandesc ca acum cand am experimentat deja pentru atata timp fragmentarea, acum cand suficient de multi oameni au devenit in mare masura constienti de mecanismul construirii realitatii (in sensul ca intentiile si gandurile noastre creeaza realitatea), ma gandesc ca macar acum ar trebui sa ne reamintim ideea de baza de la care au plecat cautarile spirituale si anume ideea de armonie interioara dar si cu semenii nostri.

Legat de acesta, dupa cum stiti, in ultimii ani s-a vehiculat si s-a accentuat din ce in ce mai mult ideea ca SUNTEM UNUL. Pentru cei care citesc pentru prima data aceasta expresie voi dezvolta putin termenul spunand ca: suntem UNUL prin prisma faptului ca toti suntem oameni, toti facem parte din aceeasi specie in primul rand, fara nici un fel de discriminare, fiecare dintre noi este o exprimare, o manifestare a creatiei lui Dumnezeu (indiferent cum l-am numi in functie de religie), indiferent de culoarea pielii, indiferent de natiunea din care provenim sau de locul geografic vorbind unde ne-am nascut, dar nu il ultimul rand indiferent de sistemul de credinte sau de sistemul de valori caruia ii apartinem sau pe care ni l-am format pe parcurs. Sutem UNUL, adica noi oamenii reprezentam o mare familie dar nu in ultimul rand un imens organism.

Este de inteles si este fireasca nevoia de unicitate manifestata la nivel individual sau de grup pentru ca este o nevoie de baza a nostra a oamenilor, respectiv a grupurilor.

Este de inteles si este fireasca nevoia de a apartine care este tot o nevoie de baza a fiecarui om izvorata in primul rand dintr-o alta nevoie fireasca si anume aceea de a nu fi singur.

Inteleg perfect ambele nevoi de mai sus pentru ca personal am experimentat un timp destul de indelungat nevoia de unicitate dar mai ales nevoia de a apartine unei ideologii, resectiv unui grup ce impartaseste o ideologie din dorinta de a gasi un sistem de credinte cu care sa mi se suprapuna peste sistemul propriu. Ca o paranteza pot spune ca rezultatul acestor cautari proprii s-a soldat cu intelegerea faptului ca nu rezonez in totalitate cu nici un sistem de credinte cunoscut, definit/denumit adica, ci numai cu fragmente din toate sistemele de credinta.

Am inteles intr-un final ca exista un dar maret in “esecul” de a gasi un grup, respectiv un sistem de credinte anume, si anume faptul ca am constientizat ca fiecare dintre aceste sisteme de credinta a fost si inca sunt necesare in aceeasi masura ca si pasi spre cunoasterea profunda, ca fiecare si-a adus si isi aduce contributia in felul sau spre a completa un puzzle urias numit constiinta umana si ca fara unul dintre aceste sisteme de credinta puzzle-ul ar ramane incomplet deci imperfect.

Revenind la ideea de mai inainte si anume ca suntem unul, cred insa ca e timpul sa ne RE-amintim ca, in cazul cand cineva apartine unui grup cu o ideologie bine definita, a delimita si mai mult acesta ideologie de celelalte, a adanci si mai mult diferentele din nevoia de unicitate a grupului, nu ne va apropia niciodata de ideea de baza ca SUNTEM UNUL, nici de armonia sociala ce defineste noua era la care visam cu totii.

Ba mai mult, sublinierea diferentelor care se vehiculeaza momentan in lumea virtuala sau chiar in unele prezentari sau workshop-uri, nu ne va aduce decat o si mai mare separare si implicit o indepartare de ideea de UNU de care am vorbit mai sus, o si mai mare indepartare de armonia cu noi insine si cu ceilalti la nivel de societate.

Ne nastem oricum diferiti. Suntem UNICI oricum, acesta fiind un dar minunat cu care ne nastem astfel ca nu e nevoie sa mai facem nimic pentru a ne delimita de ceilalti cel putin nu din nevoia de unicitate.

Pana la urma armonia cu noi insine si cu Divinitatea, oricum am defini-o, nu e un concurs intre noi si ceilalti ci intre eu cea/cel de azi si eu cea/cel de ieri.

Si daca acest fapt este constientizat deja, ramane sa facem pasul urmator catre armonia cu semenii care va fi pasul decisiv spre noua era pe care ne-o dorim cu totii, spre acel rai pe Pamant de care se vorbeste.

Pasul decisiv, poate si cel mai greu, spre “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” este trecerea de la toleranta la acceptarea reala, urmata de respectul profund fata de “calea” spre adevar a acestui frumos numit “aproapele nostru” chiar daca acea cale a aproapelui nu coincide cu calea noastra, a fiecaruia.

Nu spun ca pana acum nu a existat toleranta intre diferitele cai spre cunoastere. A existat. Dar manifestata sporadic si uneori doar ca o amintire vaga a principiilor de baza ale spiritualitatii.

Ideea pe care doresc sa o evidentiez aici e ca in vremurile speciale pe care le traim, vremuri caracterizate de o criza nu numai economica dar mai ales morala, o criza de valori as putea spune, a sosit momentul sa ne reamintim ca TOATE sistemele de credinta s-au nascut tocmai ca sa ne apropie de Divinitate dar in aceeasi masura sa ne apropie unii de altii ca spirit, sa armonizeze umanitatea ca mare familie ce este si nu ca sa ne distanteze ca fiinte si mai mult cum s-a ajuns acum.

Suntem oameni. Deci avem un limbaj. Cuvinte care ajung idei, idei care ajung conceptii, dar aceste conceptii, cel putin in lumea spirituala, e nevoie sa pastreze legatura cu sursa sa o numesc asa, sa pastreze legatura stransa cu ideea de UNU, cu ideea de UNITATE a noastra ca o mare familie ce suntem si cu conexiunea care exista deja in noi indiferent de sistemele de credinta carora apartinem sau pe care ni le-am format individual.

Titlul acestui blog - “Un viitor posibil” - a fost ales din perspectiva ideii foarte importante ca viitorul este rezultatul direct al interactiunii intentiilor, gandurilor si actiunilor noastre, dupa cum deja foarte multi oameni au aflat.

In fapt exista un numar infinit de viitoruri posibile datorita faptului ca fiecare dintre noi construieste in felul sau viitorul prin gandurile si actiunile sale iar aceste potentiale interactioneaza intre ele oferind ca rezultat realitatea comuna. Cu fiecare schimbare cat de mica se schimba si rezultatul interactiunii adica viitorul cel mai probabil. Un lucru cred insa ca exista in comun si anume faptul ca TOTI ne dorim un viitor mai bun, TOTI ne dorim o societate in care sa existe acceptare, respect reciproc si iubire intre semeni.

De aceea consider ca a venit timpul ca macar cei ce lucreaza efectiv in lumea cunoasterii, ma refer la cei ce ofera workshop-uri, cursuri de initiere sau altele asemenea, dar si cei care fac parte din diverse grupuri si IMPREUNA noi TOTI sa punem ACUM accentul mai mult pe trasaturile comune decat pe diferentele dintre noi, sa punem impreuna umarul la apropierea noastra ca semeni, sa fim mai constienti de faptul ca formam o mare familie, un imens organism care e firesc sa ajunga sa functioneze dupa atata timp in ARMONIE.

Osho spunea : “Armonia este imposibila, deoarece fiecare individ este fragmentat in interior, iar aceasta fragmentare este proiectata asupra societatii. Si pana cand aceasta divizare interioara nu este dizolvata, realizarea proiectului utopic al unei societati armonioase ramane de neatins.”

Cred cu convingere ca in aceste momente traim deja timpul cand suficienti de multi oameni si-au gasit luciditatea, si-au dizolvat divizarea interioara si au constientizat ca suntem constiinta inainte de orice alt aspect fizic si de aceea cred ca e nevoie sa facem pasul urmator de la toleranta la respectul profund si apoi la manifestarea intelegerii si iubirii reale a aproapelui.

cu drag,

Adina