"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 27 noiembrie 2014

Ce se petrece în creierul nostru când...dormim

Complexitatea ființei umane m-a fascinat dintotdeauna, iar în cadrul acesteia, organismul uman a ocupat mereu un loc important. Este surprinzător că știm destul de multe lucruri despre stele, multe chiar din afara sistemului solar, și încă nu am ajuns să cunoaștem totul despre organismul nostru care susține experiența umană în condițiile acestei minunate Lumi de Mijloc (link).
Una dintre direcțiile în care cercetările sunt în plină desfășurare și ascensiune sunt neuroștiințele (link). Creierul nostru ascunde multe mistere, iar unul dintre acestea este nevoia de somn și activitățile cerebrale ce au loc în timpul acestuia. Da, deși pare ciudat, în timpul somnului creierul nostru nu...doarme ci: ia decizii, face conexiuni creative, construiește și consolidează amintirile, învață și își împrospătează algoritmul îndeplinirii unor sarcini fizice și...elimină toxinele din organism (link), adică e foarte harnic :))
Jeff Iliff este neurolog, iar cercetările sale vizează funcțiile neuronale de sprijin a organismului și condițile în care acestea se desfășoară normal sau duc la degenerări și leziuni traumatice. Este de asemenea profesor asistent de anestezie și medicina perioperativă Universitatea de Știință și Sănătate din Oregon, fiind și parte din echipa de la Universitatea din Rochester Medical Center, echipă care a descoperit sistemul de curățare al creierului pe care l-au numit "sistem glimfatic". Dau mai departe discursul său deoarece conține nu doar rezultatele cercetărilor sale ci și motivele pentru care ar trebui să fim foarte atenți la nevoia de somn a organismului nostru și la calitatea acestuia. Vizionare plăcută


Tot despre activitățile cerebrale din timpul somnului și despre importanța acestuia este vorba și în materialul care există aici-link. Alte materiale foarte interesante găsuți aici-link, aici-link, aici-link și aici-link dar și în postările care se încarcă la finalul fiecărui articol la seciunea "S-ar putea să îţi placă şi.."
Exercițiile de respirație și tehnicile de relaxare ne ajută să adormim mai ușor și să avem un somn odihnitor, alte idei foarte bune găsindu-se și în cărțile de mai jos:
- "Noapte bună, insomnie!" - Gregg D. Jacobs - comandă online aici-link - 25%reducere+transport gratuit.
- "Secretele unui somn sănătos" - comandă online aici-link - transport gratuit;
- "Programul de 90 de minute de somn pentru bebeluși" (pentru părinți grijulii) - Polly Moore - comandă online aici-link - 15%reducere+transport gratuit.
- "Incognito. Vietile secrete ale creierului" - David Eagleman - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Sunt peste 450 de articole cu informații utile pentru o viață plină de armonie în toate ariile sale. Pentru a căuta mai ușor un subiect care îți place poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta).Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare în formularul din coloana din dreapta. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

2 comentarii:

Adina Mitrea spunea...

Foarte interesant...

MONICA spunea...

importanta somnului este explicata intr-un mod elegant, pe intelesul tuturor.
multumesc.
monica

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...