Din ce în ce mai multe experiențe din viața mea (și a celor pe care îi cunosc) mă determină să cred că rezistența omului la noile descoperiri științifice (și la orice e "nou" în general) depășește cu mult orice tip de rezistență a acestuia la orice altceva. Ieșim foarte greu din vechile credințe, din ceea ce am învățat în copilărie la școală, chiar dacă dovezile într-o anume direcție sunt incontestabile, chiar dacă cei ce ne aduc noul au premii Nobel sau alte recunoașteri oficiale.
Dacă rezistența noastră la nou nu ne-ar influența sănătatea fizică și psihică, dacă nu ne-ar influența viața în general, încă ar fi bine. Dar ne influențează. Suntem direct responsabili de bolile noastre fie că suntem în cunoștință de cauză, fie că ignorăm acest lucru.
Am prezentat multe materiale pe acest blog care susțin ideea acestei responsabilități, iar o parte dintre acestea le-am încadrat în seria "Informații care mi-au schimbat viața". Acum trei ani începeam seria cu unul dintre cele mai importante documentare cu impact major asupra sănătății - "Apa" - link.
În timpul care a trecut de atunci s-au dat publicității multe alte descoperiri, poate cea mai importantă fiind faptul că apa din noi și din tot ce ne înconjoară are memorie, adică păstrează amprenta energetică a oamenilor/lucrurilor cu care a fost în contact. În 1980 medicul imunolog Jacques Benveniste a afirmat că a descoperit că apa poate să-și amintească proprietățile unor molecule cu care a fost în contact chiar și atunci când aceasta nu mai sunt acolo.
Teoria sa uimitoare a născut în rândul celor din domeniu și din domeniile conexe o controversă uriașă. Deoarece descoperirea ar fi provocat o revoluție în medicină, validitatea muncii sale a fost pusă la îndoială apoi a fost respins din comunitatea științifică. După moartea lui Jacques Benveniste, medicul Luc Montagnier (laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2008) s-a gândit să reia cercetările privind memoria apei.
Nu ar avea rost să vă spun ce a descoperit deoarece povestea e într-unul dintre materialele pe care le dau mai departe astăzi. De ce e importantă descoperirea pentru noi toți? Profesorul Luc Montagnier spune că aplicațiile memoriei apei în boli precum scleroza multiplă, Alzheimer și Parkinson sunt extraordinare iar descoperirea contestă abordarea medicală curentă atât în termeni de diagnostic cât și în ceea ce privește terapia - corpul uman fiind compus din apă în procent mediu de peste 60% - la adulți (la naștere fiind de 75%).
Am ales să distribui împreună două materiale video pe această temă: primul este documentarul francez ce conține detalii și aplicații ale faptului că apa are memorie (documentar realizat de Christian Manil și Laurent Lichtenstein), iar al doilea material - o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicina și Farmacie "Carol Davila" București, emisiune în care se găsesc multe explicații, clarificări și aplicații ale acestei descoperiri, cu alte cuvinte: de ce ar trebui să ne pese că apa are memorie. Vizionare plăcută și cu folos..
"Trebuie să fim foarte atenți cum ne structurăm apa, pentru că noi suntem principalii actori și principalii structuranți ai apei din celulele noastre, prin cum gândim, prin cum ne alimentăm, prin ceea ce facem în fiecare clipă, inclusiv prin cum respirăm și ce respirăm." - lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu
Articole conectate aici-link, aici-link și aici-link, plus documentarele care se găsesc aici-link și aici-link. Un alt interviu interesant cu doamna lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu se găsește aici-link.
Astăzi recomand (din nou) cărțile care conțin principiile cu care mă "tratez" cu succes de aproape 9 ani dizolvând din fază incipientă orice simptom:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Ascultă-ți corpul" -Lise Bourbeau- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link;
- "Vindecarea spontană a credinței" -Gregg Braden- comandă online aici-link;
- "Remediu împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
și bineînțeles, recomand cărțile lui Masaru Emoto despre mesajele ascunse în apă - comandă online aici-link, cartea "Puterea vindecătoare a apei"-Fereydoon Batmanghelidj- comandă online aici-link și cărțile domnului prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
Un comentariu:
Buna Adina
Exceptionale informatii!
Tot mai mult stiinta mileniului trei poate proba irefutabil aspectele afirmate si confirmate de misticii din toate culturile religioase si spatiile geografice ale Terrei. Pacat ca interesele meschine ale unei industri cu "frecvente" dovedit demonice se pozitioneaza ca un obstacol redutabil in calea aflarii unor adevaruri, pe fond, utile umanitatii. Sunt convins ca obstacolele vor fi depasite, chiar daca pretul platit va fi exagerat si nefiresc de mare. Multumesc pentru tot.(E.A.)
Trimiteți un comentariu