"Întotdeauna am fost o femeie foarte rațională, concretă și practică. Și pe lângă asta eram complet absorbită de carieră mea promițătoare de viitor artist şi trăiam de peste 6 ani o minunată poveste de dragoste.
Așa că tot timpul meu era dedicat lucrurilor importante din viaţă. Nu aveam timp să mă opresc. Nu aveam timp să-mi pun întrebări despre Dumnezeu, Adevăr, Cunoaștere. Credeam că artă mea aborda deja marile întrebări ale vieții.
Aveam nevoie să fac mereu ceva. Eram tot timpul ocupată. Vroiam să fiu tot mai bună, să mă dezvolt, vroiam să devin cineva și să ajung undeva.
Dar apoi, treptat, povestea mea de dragoste a devenit un coșmar și am început să am și probleme de sănătate. Și în afară de a plânge nu prea aveam ce să fac pentru a mă trezi din toată durerea și suferința mea. Am început să-mi observ nefericirea, dezamăgirea, mania, gelozia, atașamentele, frustrarea de a mă simți atât de singură.
Am început să-mi studiez cu atenție toate lanțurile și a început să apară o dorința puternică de libertate, de adevărată libertate față de oricine și de orice. Am început să mă întreb:"Cine sunt eu?"" - fragment din documentarul "Cine sunt eu?" (link).
*
* *
Cam așa începe în cele mai multe cazuri drumul căutării: o criză de identitate care se transformă într-o criză spirituală. Cu cât mai mare adâncimea crizei cu atât mai mare setea de a găsi răspunsuri.
Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni conștientizează că mai micile sau mai marile plăceri ale vieții, realizările, succesele în plan relațional, social, în carieră sau pe plan financiar nu umplu acel gol, acel dor, din inima noastră. Nevoia de a ști ce e dincolo de materie, nevoia de conexiune cu natura primordială, nevoia unui sens profund al Vieții - sunt lucruri care răsar la un moment dat în fiecare om.
La finalul acestui an (2016) se împlinesc 10 ani de când am început Căutarea. Simt că s-a întâmplat ieri dar în același timp simt că au trecut sute de ani. Pentru că m-am schimbat atât de mult și trăiesc acum Viața într-un mod atât de diferit. Ceea ce îmi este foarte clar e faptul că au fost cei mai intenși ani din viața mea și cei mai importanți.
Pentru că am primit multe mesaje în care am fost întrebată despre diverse aspecte ale căutării spirituale, am abordat acest subiect (cu update-urile de rigoare 😁) într-o ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca. Urmărind emisiunea de mai jos puteți afla câteva lucruri despre masa critică, bypass-ul spiritual, distrageri, capcane și confuzii, negări și dificultăți în căutare, necesitatea analizei și clarificării experiențelor din trecut. Sper să fie de folos, vizionare plăcută ♥
* Drag suflet cititor și căutător, mi-ar face mare plăcere să-mi împărtășești într-un comentariu (poate fi și anonim) cum au început căutările tale, dacă ai întâmpinat dificultăți și/sau ce ți se pare cel mai important pe acest drum al evoluției spirituale. ♥
***
Articole conectate: aici-link, aici-link și aici-link. Două documentare importante care nu ar trebui să lipsească din "portofoliul" niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.
Câteva cărți care oferă diverse fațete și clarificări în căutarea spirituală și pe care le recomand cu căldură (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
"Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;"In cautarea sensului pierdut" -Dumitru Constantin Dulcan- 2 vol. comandă online aici-link;
"Calea mea, calea norilor albi" -Osho- comandă online aici-link;
"Călătoria devenirii umane" -Osho- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗 
5 comentarii:
Uau, 10 ani? Multi inainte, Adina! Citind, mi-a venit in minte atat-de-adevaratul dicton "Nu destinatia este neaparat importanta, ci drumul.".
Felicitari!
@ Razvan Ianculescu:
Da, 10 ani, și mie mi-e greu să cred...:)))
Și e și senzația aceea, știi, că dacă întorc privirea văd începutul atât de viu, de real, de parcă se întâmplă acum. Se pare că timpul chiar e doar o percepție în capul nostru :)))
Mulțumesc pentru vizită și gând, biiig hug >:D<
Scumpa Adina, bineinteles ca sunt total de acord cu ce scrii in acest articol.Preocuparea de aspectele spirituale ale existentei noastre au inceput cu problemele mele in casnicie care au dus la un divort. In anul 1981 am avut curajul sa parasesc Romania si sa ma stabilesc in Germania- datorita meseriei mele am stiut tot timpul ca voi reusi. Daca te vor interesa "povestile" mele te rog sa-mi dai de stire. Este asa de mult de scris sau de povestit. Dar sa revin la ce este in legatura cu acest aspect si anume faptul ca in momentul inceperii divortului, care in aceasta tara unde traiesc mai bine de 35 de ani, este cu totul altceva decit in Romania, lucrurile au luat o turnura pe care nici in cosmarurile mele nu mi-am putut imagina ca se va manifesta. Eram total socata de aspectele pe care le prezenta aceasta "disputa" in Justite. Dupa atitia ani, pot spune ca toate au avut rostul lor. Aflandu-ma intr-o librarie imi cadeau in fata mea din rafturi exact caqrtile de care aveam nevoie sa ma informez( Profetiile de la Celestine,cartile lui Neil Donald Walsch,Michael Newton smaltii) Anunta-te daca vrei mai mult sa aflii. Succes si toate bune!
PS- mai de mult am mai scris cu tine prin e- mails . Cu drag si pe curind Gabriela Constantin
Oamenilor le convine să se spună despre ei ceea ce cred ei că sunt, nu ceea ce văd alții , la ei , că sunt. Dovada , își pun filtre pe blog , pentru ca mesajele care nu reflectă așteptările să nu apară.
@ Vasile Mironeasa:
Comentariile dumneavoastră conțin judecăți și jigniri care nu mi se cuvin, mai ales că nu mă cunoașteți. De aceea am considerat că nu e ok să apară aici. Admit că aveți păreri diferite, e libertatea dumneavoastră, dar între a avea o părere și a emite judecăți de valoare asupra unui om pe care nu-l cunoașteți e o diferență.
Ca să înțelegeți ce este această pagină blog vă rog să citiți articolul Libertățile noastre din realitate și din mediul virtual. Sau, ca să fie mai ușor, vă las aici fragmentul la care mă refer:
-------------
Consider că un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este un spațiu privat și public în același timp. Un spațiu în care autorul/administratorul publică ceea ce consideră de cuviință, convingeri proprii sau idei cu care acesta rezonează. Părerile cititorilor sunt binevenite și utile, în ideea unei interacțiuni între cel care oferă informația și cel care beneficiază de ea. Libertatea acordată cititorilor este exprimată prin acordarea oportunității de a posta comentarii și consider că în mediul virtual, acceptarea comentariilor semnate "Anonim" reprezintă maxima deschidere.
Firesc ar fi ca, în virtutea articolului 18, aceste comentarii să se oprească la sensul propriu al cuvântului "păreri" și să nu se transforme în prilej de ironii, sarcasm (link) sau injurii la adresa autorului blogului/paginii Facebook. Dar după cum ați observat atât pe bloguri și pe Facebook, acest lucru nu este respectat, iar limita respectului reciproc este de multe ori depășită în mod abuziv.
Dincolo de lucrurile reci precum "regulile", un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este asemeni casei celei/celui care scrie pe ea. Iar în acest context, a intra în casa cuiva și apoi să-i spui gazdei că are o casă sub aiurea și că mobila este de cel mai mare prost gust este o atitudine pe care... nu doresc să o etichetez (bineînțeles, aceasta este o metaforă destul de blândă pentru ceea ce se întâmplă în mediul virtual).
Mă întreb retoric: cui anume am spune că are o casă aiurea dacă persoana (care scrie) nu ar deschide "ușa" prin care noi să intrăm în casa lui? Altfel spus: dacă cineva deschide o ușă spre sufletul său - în realitate (sau pe o pagină web publicând niște gânduri) cred că nu e firesc ca cei care ascultă (respectiv - citesc) să profite de această ușă pentru a intra cu bocancii și a-i strecura prin ea frustrările personale.
Finalizez acest fragment subliniind că starea de bine oferită de ironii și sarcasm (celui care practică le practică) este de foarte scurtă durată și nu îl poate vindeca de frustrările proprii. Iar dacă este vorba despre părerile contrare, acestea pot fi exprimate într-o discuție într-un mod asertiv.
-------------
Dacă am fi trecut unul pe lângă altul pe stradă (ca și acum - fără să mă cunoașteți) prefer să cred că nu m-ați fi tras de mânecă să mă opriți să-mi spuneți ce mi-ați spus în acele comentarii.
Trimiteți un comentariu