"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 31 mai 2019

Știi? Și la ce te-ajută că știi? Evoluția - între Informație și Practică

Trăim vremuri în care experiențele de viață îndeamnă din ce în ce mai mulți oameni să caute să-și lărgească orizontul în dezvoltarea personală și/sau evoluția spirituală. Și au ocazia pe care strămoșii noștri nici nu au visat-o: acces instant la informații, mii de articole sau cărți accesibile online oricui printr-un singur click.

Mi-amintesc exact cum am început: o foame nebună de a acumula TOT ce NU m-au învățat părinții, școala și mediul în care am trăit. Nu-mi trebuia somn și mâncam când îmi aduceam aminte. Mii de nopți de stat cu ochii-n ecranul calculatorului citind și vizionând materiale. Mă simțeam în clasa I și mi se părea destul de târziu pentru cât de multe erau de învățat despre... Viață.

Anii au trecut, și, la un moment dat am simțit că tot ce-am acumulat e.. degeaba. Nimic nu se schimbase în viața mea, toate erau.. varză. Nu-nțelegeam de ce atâtea lucruri pe care le știu nu m-ajută să schimb ceva.

Răspunsul era la suprafață, dar mă făceam că nu-l văd. De fapt, nu aplicasem nimic și nu schimbasem nimic în interiorul meu, doar știam.. chestii. Multe. Dar inutile dacă nu le legi între ele și nu le cerni până rămâne esența care poate fi aplicată concret spre a face schimbarea în interior.


În urma unor mesaje pe care le-am primit al căror fir roșu cuprinde întrebări despre aceste aspecte, am abordat subiectul "Acumularea de informații vs. Practică în evoluția personală și spirituală" în cadrul emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre inutilitatea informațiilor ce rămân NEaplicate, informațiile preluate fără discernământ ce conduc la confuzii, rigiditatea gândirii, drumul către simplitate în metodele aplicate în evoluție și multe alte observații utile pe care le-am colectat la evenimentele la care am participat în cele aproape șapte săptămâni de când nu am mai scris 😄. Vizionare plăcută și cu.. folos. 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole ce completează subiectul acestui articol:
- 3 pași importanți în evoluția spirituală,
- Cum să accelerăm transformarea interioară,
- Adevărații tăi dușmani și
- Ce ne desparte de iluminare
.

Cărți recomandate:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe Andre- comandă online aici-link
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link
- "Iertarea și compasiunea. Cum să-ți păstrezi liniștea sufletească" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link
- "Gasește-ți starea de echilibru" -Brian Tracy, Christina Stein- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗