"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta vointa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vointa. Afișați toate postările

vineri, 31 mai 2019

Știi? Și la ce te-ajută că știi? Evoluția - între Informație și Practică

Trăim vremuri în care experiențele de viață îndeamnă din ce în ce mai mulți oameni să caute să-și lărgească orizontul în dezvoltarea personală și/sau evoluția spirituală. Și au ocazia pe care strămoșii noștri nici nu au visat-o: acces instant la informații, mii de articole sau cărți accesibile online oricui printr-un singur click.

Mi-amintesc exact cum am început: o foame nebună de a acumula TOT ce NU m-au învățat părinții, școala și mediul în care am trăit. Nu-mi trebuia somn și mâncam când îmi aduceam aminte. Mii de nopți de stat cu ochii-n ecranul calculatorului citind și vizionând materiale. Mă simțeam în clasa I și mi se părea destul de târziu pentru cât de multe erau de învățat despre... Viață.

Anii au trecut, și, la un moment dat am simțit că tot ce-am acumulat e.. degeaba. Nimic nu se schimbase în viața mea, toate erau.. varză. Nu-nțelegeam de ce atâtea lucruri pe care le știu nu m-ajută să schimb ceva.

Răspunsul era la suprafață, dar mă făceam că nu-l văd. De fapt, nu aplicasem nimic și nu schimbasem nimic în interiorul meu, doar știam.. chestii. Multe. Dar inutile dacă nu le legi între ele și nu le cerni până rămâne esența care poate fi aplicată concret spre a face schimbarea în interior.


În urma unor mesaje pe care le-am primit al căror fir roșu cuprinde întrebări despre aceste aspecte, am abordat subiectul "Acumularea de informații vs. Practică în evoluția personală și spirituală" în cadrul emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre inutilitatea informațiilor ce rămân NEaplicate, informațiile preluate fără discernământ ce conduc la confuzii, rigiditatea gândirii, drumul către simplitate în metodele aplicate în evoluție și multe alte observații utile pe care le-am colectat la evenimentele la care am participat în cele aproape șapte săptămâni de când nu am mai scris 😄. Vizionare plăcută și cu.. folos. 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole ce completează subiectul acestui articol:
- 3 pași importanți în evoluția spirituală,
- Cum să accelerăm transformarea interioară,
- Adevărații tăi dușmani și
- Ce ne desparte de iluminare
.

Cărți recomandate:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe Andre- comandă online aici-link
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link
- "Iertarea și compasiunea. Cum să-ți păstrezi liniștea sufletească" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link
- "Gasește-ți starea de echilibru" -Brian Tracy, Christina Stein- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 12 iunie 2014

Succesul, eșecul și dorința de a continua să creezi

"Când în viață totul îți merge bine, e ușor să crezi că toate se întamplă cu un motiv. E ușor să ai credință. Dar când lucrurile încep să meargă rău, devine foarte greu să-ți păstrezi credința, îți vine greu să nu te întrebi din ce cauză se întâmplă toate necazurile." - Allie - în serialul "Taken" (2002).

Într-adevăr, păstrarea entuziasmului în momentele când eșecul își face apariția reprezintă una din provocările vieții noastre, una pe care mulți o consideră un fapt imposibil de realizat. Și totuși este posibil.

Dacă ne maturizăm suficient de mult (iar asta nu are nimic de-a face cu vârsta ci cu înțelepciunea) vom deveni capabili să observăm că eșecul face parte integrantă din procesul de învățare și nu putem ajunge la succes decât printr-o succesiune de cicluri încercare - eroare..

Și nu este vorba doar despre a accepta faptul că eșecul face parte din proces. Cred că putem să facem mai mult de atât. Putem ajunge chiar să transformăm eșecul în motivație și energia lui în energie creatoare.


Totuși, până să atingem această "performanță" în schimbarea de mentalitate, merită măcar să ne amintim din când în când acest mod de a privi lucrurile astfel încât să nu ne mai supărăm pe noi înșine, să nu ne mai autosabotăm în momentele în care nu reușim să aducem armonia în viața noastră sau când nu ducem la bun sfârșit anumite proiecte.

Pot însă să vă asigur că această schimbare de mentalitate merită tot efortul deoarece simplifică foarte mult lucrurile, are un efect eliberator dar și unul terapeutic clar, nu doar asupra stării psihice ci și asupra stării de sănătate fizică.

Am găsit de curând un scurt discurs pe tema din titlu, iar pentru că m-a inspirat îl dau acum mai departe. Este vorba despre discursul lui Elizabeth Gilbert - autoarea bestseller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubește" și a mai multe romane de succes pe plan internațional. Minunat și profund, inspirație 100%.., vizionare plăcută!


Dacă nu ați văzut ecranizarea romanului "Mănâncă, roagă-te, iubește", e musai de văzut, garantez efecte terapeutice 😍.. Puteți cumpăra DVD-ul sau îl puteți viziona aici-link sau aici-link.

Pentru că e o povestea adevărată a unei vieți de succes merită să vizionați și filmul pe care l-am recomandat aici-link.


Cărțile lui Elizabeth Gilbert au fost traduse și în limba română, reprezintă un răsfăț pentru minte și suflet și pot fi comandate online aici-link sau aici-link.
Câteva perspective utile asupra succesului ne sunt oferite de următoarele bestseller-uri:
- "Succesul redefinit" -Arianna Huffington- comandă online aici-link sau oaici-link;
- "Secretele succesului" -Dale Carnegie- comandă online aici-link;
- "Putere nemarginită" -Tony Robbins- comandă online aici-link (CD) sau aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd Duncan- comandă online aici-link;
și, de la Editura Vidia, recomand cu încredere:
- "Pariază pe tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Secretul succesului – Încrederea totală în tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Fă-ți viața exact cum vrei tu!" -Richard Bandler- comandă online aici-link;
- "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul" -Robin Sharma- comandă online aici-link;
- "Atracția succesului" -Anca Ciobotaru- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în micul meu univers, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor poți folosi lista "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 11 mai 2014

Recomandare film - Condamnarea

Există numeroase povești de viață care reușesc să ne inspire și să ne motiveze astfel încât să depășim mai ușor obstacolele ce apar în viața fiecăruia dintre noi. Unele dintre acestea sunt atât de tulburătoare încât le simțim asemeni dușurilor reci care ne trezesc din somnul pufos al zonelor de confort sau rutină.
Filmul pe care îl recomand astăzi conține o astfel de poveste cu precizarea importantă că acesta respectă coordonatele întâmplărilor reale din viața lui Betty Anne Waters - o mamă singură care și-a dedicat zece ani din viaţă pentru a studia dreptul şi a obţine diploma de licenţă în acest domeniu cu scopul final de a se putea ocupa de cazul fratelui său Kenny - închis pe nedrept într-o închisoare americană.
Ecranizarea beneficiază de o distribuție de foarte bună calitate, în rolurile principale fiind: Hilary Swank, Sam Rockwell, Melissa Leo și Minnie Driver. Filmul a beneficiat de 6 premii și 4 nominalizări, cel mai important dintre cele câștigate fiind "Best film" la Festivalul de film din Boston (2010). Am preluat video-ul de pe acest site (link), dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului.
O poveste reală, emoționantă, inspirațională și profundă - vizionare plăcută !
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou. Pentru viteze mici de internet puteți schimba calitatea imaginii la 480px în loc de 720 cât este inițial)

partea I

partea a II-a

Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! "Firul roșu" al acestui blog este dezvoltarea personală integrală așa cum am definit-o aici (link). Poți căuta subiectul dorit utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 30 martie 2014

Ieșind la lumină - o poveste adevărată (+ recomandare film)

"Multe împrejurări îți sunt nefavorabile pentru ceea ce îți dorești. Nevoile altuia..., interesul altcuiva ce poate fi mai puternic decât al tău. Cred că oamenii devin frustrați când conștientizează cât de dură este viața. Așa ajung să-și piardă vremea cu frustrări și devin furioşi. Refuză să vadă realitatea începând cu problemele importante până la chestiunile cele mai mărunte. Acestea adunate îi fac să fie ceea ce sunt de fapt.

Deoarece am avut ocazia să mă autoanalizez datorită părinților mei, am avut șansa să văd cum toate lucrurile mărunte puse cap la cap conduc la un rezultat. Așa că nu am stat prea mult să mă întreb de ce lucrurile sunt așa și nu altfel."


Fragmentul de mai sus aparține lui Liz Murray - născută pe 23 septembrie 1980 în cartierul Bronx din New York într-o familie de dependenți de droguri. Faptul că ea este astăzi psiholog, autor și speaker motivational spune multe despre ascensiunea ei, cât a fost aceasta de dificilă și despre numărul și înălțimea limitelor pe care le-a depășit.

Cartea sa "Breaking Night: A Memoir of Forgiveness, Survival, and My Journey from Homeless to Harvard" a ajuns bestseller New York Times și a avut succes pe plan internațional, sper să fie tradusă și la noi. Iată un fragment dintr-un discurs pe care ea la susținut, doar ca să vedeți ce energie minunată are.. (îmi pare rău că nu am găsit timp să-l traduc)


Am vorbit despre Liz Murray deoarece filmul pe care îl propun spre vizionare este chiar povestea ei de viață 100% reală . Este un film tulburător deoarece povestea lui Liz este una greu de digerat chiar și "din afară", însă este plin de inspirație prin forța și determinarea cu care aceasta a depășit orice obstacol i-a ieșit în cale.

Filmul are titlul "Homeless to Harvard", scenariul este scris de Ronni Kern, iar în rolurile principale îi veți întâlni pe Thora Birch, Michael Riley, Robert Bockstael și Makyla Smith. Este un film emoționant, răscolitor care demonstrează încă o dată că nimic nu e im posibil atunci când vrei cu adevărat. Este și un bun exercițiu de imaginație și de fitness emoțional (link), ambele având valoare terapeutică.

Am preluat filmul de pe net, dar bineînțeles, pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


Dacă ai ajuns ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 19 ianuarie 2014

Recomandare film – Competiția vieții

Viața nu este o competiție. Chiar dacă așa pare. Nu între noi. Dar cu noi înșine cred că este. Dacă nu ne-am depăși limitele viața ar fi fadă. Iar în această competiție, în filmul vieții noastre, voința și încrederea în sine joacă în rolurile principale.
Când vine vorba despre aceste două puncte cardinale ale ființei lucrurile se complică. Știm cu toții cum e să strângi din dinți și să mergi mai departe, știm cu toții cum te simți când ești pe punctul de a renunța. Dar nici unul dintre cei ce renunță nu pot ști cât de aproape au fost de a fi învingători în competiția cu ei înșiși.
Filmul pe care îl propun astăzi este despre această competiție interioară. Și nu e doar un film ci povestea adevărată a vieții și provocărilor trăite de o legendă a sportului american, autor a mai multe recorduri mondiale – Steve Prefontaine (link). Este o poveste despre autodepășire, despre construirea anevoioasă a voinței și a încrederii în sine. Este un film care face parte din gama filmelor pe care le numesc terapeutice datorită capacității acestora de a ne umple inima de inspirație, încredere și curaj pentru a ne depăși propriile limite.
Scenariul filmului a fost scris de Robert Towne și Kenny Moore, iar în rolurile principale îi veți întâlni pe Billy Crudup, Donald Sutherland, Monica Potter și Billy Burke. Am preluat filmul de pe vk.com, dar pentru o vizionare în condiții optime recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută! 
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul micului meu univers, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești câteva lucruri utile și pe placul tău. Firul roșu al site-ului este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 7 octombrie 2012

Să învățăm de la copii...

În vârtejul vieții de zi cu zi mulți dintre noi își pierd entuziasmul, candoarea, încrederea și multe alte lucruri pe care le aveam cu toții atunci când eram copii. Desigur, am putea să le reînvățăm însă suntem în mare parte prea mândri să luăm exemplu de la un copil.
Iată că am găsit pe cineva foarte potrivit să ne aducă aminte câteva lucruri importante ...Este vorba despre Adora Svitak pe care o puteți asculta într-un scurt discurs marca binecunoscută TED:
(*** Subtitrarea se poate seta din bara de jos a player-ului.)


Cu drag >:D<

duminică, 23 septembrie 2012

Cunoaștere, voință, acțiune


            Conștienți sau nu, în fiecare clipă facem alegeri, mai importante sau mai puțin importante. Fie că este vorba de a alege meniul, modelul rochiei sau costumului pe care îl purtăm într-o zi, fie că este vorba de a alege un loc de muncă sau orașul unde să locuim, toate acestea sunt alegeri care schimbă situații și prin urmare ne modifică „drumul”.

Majoritatea acestor alegeri privesc doar viața personală, dar în diverse situații se întâmplă să facem alegeri ce îi privesc și pe ceilalalți. Chiar dacă acțiunile noastre ar privi numai propria viață, este necesar ca acestea să fie dublate întotdeauna de responsabilitate. Cred că doar lipsa responsabilității ne poate aduce în situația în care să blamăm de multe ori oamenii din jur, „sistemul” și în general lumea înconjurătoare atunci când rezultatele alegerilor și acțiunilor noastre nu ne sunt pe plac.

Sursa acțiunilor este voința noastră, voință venită din cunoaștere, iar între acestea este necesar un echilibru, care, după cum știm cu toții, e greu de obținut și mai ales de menținut. De aceea se întâmplă ca de multe ori acțiunile noastre să fie doar reacții și nu acțiuni conștiente însoțite de responsabilitate.

Despre legătura dintre cunoaștere, voință și acțiune, despre depășirea cunoașterii mentale, despre intuiție și darurile cunoașterii profunde și despre alte lucruri dragi sufletului nostru - într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului" realizată de Maria Avrămasca.

Vizionare plăcută!


Later edit: În continuarea subiectului recomand articolul: În goană după himera unei vieți de succes și Adevărații tăi dușmani.

Recomand cu încredere:
- "Pariază pe tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Secretul succesului – Încrederea totală în tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Fă-ți viața exact cum vrei tu!" -Richard Bandler- comandă online aici-link;
- "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul" -Robin Sharma- comandă online aici-link;
- "Atracția succesului" -Anca Ciobotaru- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare