Viața nu este o competiție. Chiar dacă
așa pare. Nu între noi. Dar cu noi înșine cred că este. Dacă nu ne-am depăși
limitele viața ar fi fadă. Iar în această competiție, în filmul vieții noastre,
voința și încrederea în sine joacă în rolurile principale.
Când vine vorba despre aceste două
puncte cardinale ale ființei lucrurile se complică. Știm cu toții cum e să
strângi din dinți și să mergi mai departe, știm cu toții cum te simți când ești
pe punctul de a renunța. Dar nici unul dintre cei ce renunță nu pot ști cât de
aproape au fost de a fi învingători în competiția cu ei înșiși.
Filmul pe care îl propun astăzi este
despre această competiție interioară. Și nu e doar un film ci povestea adevărată a vieții și
provocărilor trăite de o legendă a sportului american, autor a mai multe recorduri mondiale – Steve Prefontaine (link).
Este o poveste despre autodepășire, despre construirea anevoioasă a voinței și
a încrederii în sine. Este un film care face parte din gama filmelor pe care le
numesc terapeutice datorită capacității acestora de a ne umple inima de inspirație, încredere
și curaj pentru a ne depăși propriile limite.
Scenariul filmului a fost scris de
Robert Towne și Kenny Moore, iar în rolurile principale îi veți întâlni pe Billy
Crudup, Donald Sutherland, Monica Potter și Billy Burke. Am preluat filmul de
pe vk.com, dar pentru o vizionare în condiții optime recomand bineînțeles
cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)
În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul micului meu univers, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești câteva lucruri utile și pe placul tău. Firul roșu al site-ului este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu