"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 1 ianuarie 2014

Eliberează EROUL din Tine!

Este prima zi din acest an. Este ziua marilor speranțe și o zi a unui alt început. Nu doar de an ci și de atitudine. De atitudine în fața vieții. O zi în care mi-am dorit să vă transmit un mesaj special. Unul pentru ființa minunată care sunteți fiecare. Atât de...unici încât, dacă ne-am vedea pe de-a-ntregul am rămâne muți de uimire.

Sunt multe lucruri care scapă înțelegerii minții noastre. Foarte multe dintre tiparele (link) și setările minții nu ne permit deocamdată să înțelegem ceea ce suntem în stare fiecare dintre noi. Aceste setări ne împiedică și să vedem miracolul din noi și din ceilalți deopotrivă. Ne împiedică să percepem potențialele ce stau ascunse în fiecare și darurile cu care suntem înzestrați natural.

Doar răbdarea și perseverența ne pot ajuta în aceste momente să facem față îndoielilor și neîncrederii în propriile forțe. Doar dorința autentică de autocunoaștere și voința de a merge mai departe pe acest drum.


M-am gândit că această scurtă introducere poate să deschidă cumva drumul mesajului meu către cei ce îl vor urmări. Este conținut în video-ul de mai jos. Mixajul secvențelor de film este realizat de către Vadzim Khudabets (clipul l-am găsit pe Youtube), iar textul mi-a fost inspirat de acestea și de energia clipului ca întreg. Este cadoul meu pentru voi acum, cu ocazia acestui nou început de an, de viziune și atitudine. Sper să vă inspire...

* Mesajul pe care voiam să-l transmit este conținut ca și subtitrare și sper să apară automat la pornire. Dacă clipul nu pornește direct la calitate video maximă (1800p) o puteți seta din butonul cu formă de "rotiță" din dreapta jos după ce pornește video-ul. Pentru efect maxim - recomand vizionarea pe întreg ecranul + sonor pe măsură 😍.


"S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole." - Mircea Eliade

Doar învățând să le vedem ca pe miracole vom reuși să le observăm. Vă doresc un an în care să învățăm să vedem miracolele!
***
Dacă ne dorim să ni se întâmple miracole putem "lucra" la asta ajutându-le să se întâmple😄 Iată patru cărți bestseller care ne pot aduce mai aproape de găsirea acelui "ceva" care ne face speciali:
- "Descoperă-ți elementul" - Ken Robinson - comandă online aici-link;
- "Talentul nu este suficient" - John C. Maxwell - comandă online aici-link;
- "Codul talentului" - Daniel Coyle - comandă online aici-link;
- "Excepționalii. Povestea succesului" - Malcolm Gladwell‎ - comandă online online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac cu ajutorul listei cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


5 comentarii:

MONICA spunea...

La multi ani Adina si multumesc pentru cele scrise pe blogul tau!
De cand am descoperit acest blog am invatat niste lectii minunate sau am primit confirmari!
Urmaresc de ceva vreme mesajele tale, care mi-au placut!
Sunt de suflet , pline de gingasie spirituala si nu este o lauda, ci pur si simplu o constatare.
Astazi m-am gandit ca avem/am potential , o forta interioara,care clocoteste,... si totusi nu avem/am incredere in noi/mine ...
2014 este anul invatarii increderii de sine! Aceasta-i concluzia la care am ajuns.
2013 a fost un an minunat pentru ca a fost anul deschiderii, al transformarilor interioare si asta am observat atat la mine , cat si la cei care am interferat...
Un an bun si bland sa dea Bunul Dumnezeu sa ai in 2014, cu bucurii ca niste ciocarlii si cu un mare curcubeu care sa-ti incununeze munca.Monica

Anonim spunea...

Multumesc pentru tot!

Marcela Voinea spunea...

La Multi Ani Adina , cu sanatate , multumesc pentru tot ; tinem aproape...........

Anonim spunea...

De cand am citit cartile lui Lazarev, tot muncesc la construirea linistii si pacii interioare. Astfel de filme sunt benefice pentru noi. Multumesc frumos, La multi ani.

VIOLETA spunea...

Imi cer scuze, dar ...am citit comentariul timp de aproape 5 minute pana cand am putut privi ecranul in intregime .Nu mi-a placut colajul ,nu ma uit la astfel de filme.Pacat de comentarii...