"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta intrebari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intrebari. Afișați toate postările

miercuri, 27 februarie 2019

Contaminarea psihologică sau Cum inteligența nu te scutește de.. pseudoștiință

Multă vreme am crezut că oamenii care și-au "lucrat" neuronii și au un nivel bun de inteligență sunt scutiți de a se bloca în diverse credințe. După un timp am căzut eu însămi în capcana unor credințe și a urmat învinovățirea că nu mi-am pus la timp întrebările potrivite pentru a le vedea cât sunt de.. subțiri în realitate.

A urmat o lungă uimire care creștea în mintea mea odată cu fiecare om pe care-l cunoșteam și care trecea printr-o experiență similară: blocarea în credințe care de care mai ciudate (terapii sau alte chestii cu nume ce se terminau cu "cuantic/ă") preluate de ici de colo de prin diverse cărți sau de pe net, toate cu pretenția că ar fi demonstrate științific dar fără nici o dovadă în acest sens (= pseudoștiință).

Toate experiențele pe care le-am trăit mi-au demostrat că omul, atunci când e disperat să găsească răspunsuri la diverse situații de viață, e dispus să creadă în orice, mai ales dacă sună.. științific.

Treaba asta nu ar fi atât de periculoasă, dar, dacă răspunsul căutat este pentru o boală care progresează, cred că lungirea drumului până la găsirea unei soluții devine o problemă.

Avem totuși o scuză pentru vulnerabilitatea noastră de a crede orice. Am găsit-o. E o informație deloc confortabilă. Cel puțin pentru mine n-a fost.

Ne contaminăm cu ORICE informație intrăm în contact. Fie că e informație scrisă sau material video. Pe bune. Nu e o glumă, deși așa pare la prima vedere.

"Fiinţa umană este conştientă de pericolul contaminării fizice (ex. cu radiaţii, poluanţi chimici, agenţi biologici, etc.) şi, în mod natural, încearcă intenţionat să o controleze prin prevenţie (ex. evitarea situaţiilor de contaminare, luarea unor mijloace de siguranţă când nu se pot evita situaţiile de contaminare, etc.) şi/sau tehnologii de decontaminare (ex. intervenţii medicale, după contaminare). Din păcate însă fiinţa umană nu este conștientă de pericolul contaminării psihologice.

Contaminarea psihologică se referă la faptul că informaţiile despre care ştim că sunt false şi/sau irelevante ne influenţează reacţiile emoţionale şi comportamentale, chiar dacă noi NU dorim acest lucru şi/sau NU credem că acest lucru se întâmplă. (pentru detalii vezi Wilson şi Brekke, 1994 – AICI)

Fiinţa umană nu este conştientă de pericolul contaminării psihologice, crezând că nu este un pericol să se expună la zone cu informaţie falsă, nerelevantă, deoarece (1) crede că poate discrimina uşor între informaţia falsă, nerelevantă şi informaţia adevărată, relevantă (controlează manipularea psihologică) şi (2) ştiind că informaţia este falsă, nerelevantă, îi poate controla efectele (controlează manipularea mentală). Din păcate aceasta credinţă este o ILUZIE!" - spune prof. univ. dr. Daniel David - psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională.


Reţetă psihologică pentru a evita contaminarea psihologică (prof. univ. dr. Daniel David)
  1. Evită sursele care ştii că oferă informaţii false şi/sau irelevante;
  2. Dacă totuşi te expui sau eşti expus la astfel de surse, uneori din motive independente de tine, fii atent să nu fii obosit, stresat sau neatent;
  3. Fii atent la informația pe care o primești (ex. nu asculta în timp ce mănânci sau vorbești cu altcineva) şi analizeaz-o critic;
  4. Dacă îți dai seama că informația este falsă și/sau irelevantă, pentru a bloca contaminarea psihologică indusă automat de ea (mai ales dacă înainte ai crezut sincer că este adevărată), atunci urmează pașii:
  • Neagă explicit (în limbaj extern sau intern) informația pe care ai descoperit-o ca fiind falsă şi/sau irelevantă şi afirmă explicit (în limbaj extern sau intern) informaţia alternativă adevărată;
  • Anticipează modul în care te-ar putea influenţa infomaţia falsă şi/sau irelevantă în ceea ce simţi, gândeşti şi faci;
  • Anticipează modul în care ar trebui să te influențeze informaţia alternativă, adevărată, în ceea ce simţi, gândeşti şi faci;
  • Monitorizează ceea ce simți, gândești și modul în care te comporţi faţă de persoanele şi/sau situaţiile despre care ai aflat informaţii false şi/sau irelevante; atunci când vezi că simţi, gândeşti şi/sau te comporţi ca şi cum informația falsă şi/sau irelevantă ar fi adevărată/relevantă, implementează intenţionat, imediat, comportamentele susţinute de informaţia alternativă adevărată. (sursa)
Pentru cei care nu simpatizează stilul și limbajul științific din textul de mai sus, consider potrivit să dau mai departe și discursul TED al domnului prof. univ. dr. Daniel David, deoarece ideile sunt exprimate aici într-un limbaj mai accesibil și comprimate în doar 19 minute.

Răbdarea de a-l viziona cu foarte mare atenție vă va fi răsplătită cu multe conștientizări, iar acestea, la rândul lor vă vor scuti de o mulțime de blocaje în diverse credințe din gama.. pseudoștiință. Îmi pare rău pentru persoanele care nu vor da atenția cuvenită acestui material. Vizionare plăcută și cu folos..


INVITAȚIE: Curs de formare profesională acreditat A.N.C. finalizat cu certificat (recunoscut în România și U.E.) Consilier pentru Dezvoltare Personală. Când: 17, 18, 19 iunie. Detalii AICI-LINK.
Cum: online pe Zoom din confortul casei tale. La finalul cursului primești (pe lângă certificatul care-ți permite deschiderea unui cabinet individual): un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***

Cărți recomandate celor care vor să afle mai multe despre acest subiect:
- "Prelucrări inconștiente de informații" -Daniel David- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce cred oamenii în bazaconii" -Michael Shermer- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Believing Brain" (*engl.) -Michael Shermer- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Spălarea creierului. Știința manipulării" -Kathleen Taylor- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

luni, 30 aprilie 2018

Cea mai simplă cale către Conștiență

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni se simt blocați în diverse situații de viață. Fie că este vorba de relații toxice sau unele în care nu se mai regăsesc, fie de un loc de muncă nepotrivit sau în care se simt abuzați, sentimentul de blocaj este același, seamănă cu cel pe care l-am avea dacă am fi închiși într-o cutie.

Dacă cineva ne întreabă de ce nu ieșim din situația X dacă tot ne aduce disconfort sau chiar suferință, mintea noastră fabrică o mulțime de scuze care de care mai complexe care să ne justifice starea de fapt și faptul că acceptăm respectivul compromis. Desigur, ne place să găsim cât mai mulți vinovați "externi" pentru acea situație (o "poveste" despre care voi vorbi altă dată 😁)

Însă vine un moment pentru fiecare când ne dăm seama că trebuie să ne asumăm situațiile de viață în care suntem deoarece sunt rezultatul mentalității noastre și deciziilor personale pe care le-am luat de-a lungul vremii și că doar noi înșine ne putem "extrage" din oricare "cutie" în care am intrat (întotdeauna de bună voie dar nu întotdeauna în mod conștient).

După o luuuungă analiză profundă a experiențelor de viață prin care am trecut de-a lungul timpului și una la fel de profundă a metodelor de conștientizare și autocunoaștere existente, am ajuns la concluzia că cea mai simplă cale spre conștiență și clarificare este autoinvestigația (unii o numesc introspecție dar nu este același lucru). Ce poate fi mai simplu decât să ne punem întrebări?

Ei..., având în vedere că nu obișnuim să fim foarte sinceri cu noi înșine (deoarece e atât de inconfortabil 😁), autoinvestigația pare ceva foaaaarte complicat. În acest context, e nevoie să găsim în noi înșine curajul (link) de a formula acele întrebări ale căror răspunsuri să nu mai reprezinte scuze pentru situațiile în care ne aflăm. Iar curajul îl vom găsi în interiorul nostru doar atunci când ne săturăm cu adevărat de blocajul respectiv.


Rezultatele unei autoinvestigații conduse cu sinceritate maximă sunt uimitoare și conduc către clarificări de neimaginat. Chiar dacă răspunsurile pe care le găsim la propriile întrebări sunt inconfortabile, acestea au darul de a ne apropia de noi înșine, de Esența care suntem (despre care vorbea Gangaji atât de simplu și frumos aici-link).

Mă bucur să dau mai departe astăzi un material video care reflectă într-un mod aparte transformările profunde pe care le aduce autoinvestigația în viața unui om: simplitatea, claritatea și încrederea care radiază pur și simplu... o să vedeți de ce spun asta după ce îl vizionați.

Materialul conține o mărturisire care a avut loc la un satsang al lui Mooji și cred că este una reprezentativă pentru cei care au pătruns cu înțelegerea esența din care suntem alcătuiți. Modul în care crește intensitatea mesajului este... într-un fel. Un material pe care îl consider terapeutic în cazul în care este parcurs nu doar cu mintea deschisă ci și cu.. simțirea..


Un exercțiu oferit de Mooji găsiți în articolul Liniștea care durează; conștientizări pline de claritate în: Cine ești tu cu adevărat. Un documentar important care cuprinde o viziune complexă asupra "părții întunecate" a minții noastre găsiți aici-link.

Recomand cu drag următoarele cărți care constituie un suport important în autoinvestigatie (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
- "Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji)- comandă online aici-link;
- "Evanghelia lui Ramana Maharshi" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Cine Sunt Eu?" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut" -Nisargadatta Maharaj- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 30 noiembrie 2016

Întrebările care mi-au schimbat viața

"Viața înseamnă să-ți pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să știm ce se află în spatele următoarei înălțimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înțelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, trebuie să ne punem în continuare întrebări." (Allie - Taken [2002] )
*
*     *
Încă de la începutul vieții luăm de bune lucrurile pe care le-auzim întâmplător sau cele pe care care ni le spun părinții, profesorii, cărțile. Din nefericire, cu mici excepții, continuăm să facem asta și când suntem adulți.

Chiar și atunci când plecăm pe drumul cunoașterii de sine și al transformării interioare considerăm de la sine înțelese numeroase lucruri. Și toate acestea se întâmplă pentru că nu suntem obișnuiți să punem la îndoială ceea ce auzim, ce citim, ce vedem, nu suntem obișnuiți să ne punem întrebări decât în prea puține cazuri. Sau poate nu punem întrebările potrivite.. Cel mai grav este atunci când mergem înainte în virtutea inerției chiar și când e vorba de ceea ce facem. Funcționăm pe pilot automat cea mai mare parte a timpului, iar asta ajunge să ne coste timp prețios din propria viață, energie și, de multe ori, bani.

Acestea sunt motivele pentru care am considerat important să vorbesc într-o emisiune despre întrebări și despre cine și ce ne schimbă cu adevărat viața. Este vorba despre o ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație) la ToppALL TV. Cu speranța că informațiile vor fi de folos, vă doresc vizionare plăcută..


Cărți recomandate:
- "Arta de a gândi limpede" -Rolf Dobelli- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea ințelepciunii la problemele de zi cu zi" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Blink. Decizii bune în 2 secunde" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Gândire rapida, gândire lenta" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link;
- "Nimic nu se schimba pana cand tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare