Eliberarea de suferință a fost și este una dintre
cele mai mari dorințe ale oamenilor din toate timpurile. Traumele din trecut,
dramele din prezent și grija pentru viitor ne consumă cea mai mare parte din
energie și ne provoacă stări de anxietate, blocaje psihice și chiar boli ale
corpului fizic. Astfel, mulți dintre noi ajung să trăiască stări de neputință
cărora cu greu le pot face față.
Filmele și articolele motivaționale, susținerea
prietenilor, meditațiile, pelerinajele în locurile sfinte, cristalele și celelalte
lucruri pe care oamenii le folosesc pentru a se încărca energetic pot funcționa
pentru o vreme. Însă de multe ori, după un timp mai lung sau mai scurt stările
de anxietate revin chiar mai puternice decât înaintea utilizărilor diverselor
metode enumerate mai sus.
Revenirea stărilor respective, dependența noastră
de diverse tehnici, ritualuri și alte metode de încărcare energetică,
dependența de persoane de ghidaj sunt tot atâtea semne care arată că nu ne-am
regăsit încă întreaga putere interioară cu care am fost înzestrați din acel
sacru Început.
Transformările câmpului cuantic al conștiinței din
care facem cu toții parte determină modificări subtile ale câmpului nostru
energetic iar dacă ne dorim eliberarea definitivă de suferință, regăsirea
puterii interioare și a păcii sufletești adaptarea noastră la noile condiții
devine strict necesară.
În cei șapte ani de căutări și experiențe
transformatoare (ultimii doi fiind dedicați exclusiv introspecțiilor și studiului
intensiv) am ajuns la concluzia că cel mai eficient mod în care putem obține
aceste lucruri este dobândirea independenței energetice. Acest lucru îl putem
obține prin:
- conștientizarea direcțiilor în care ne pierdem
sau ne investim atenția (altfel spus, energia);
- eliminarea acelora care nu fac parte din
prioritățile personale;
- transformarea relațiilor prioritare (de orice
fel) în unele echilibrate.
Pe
scurt: omul independent energetic are o stare de echilibru și pace care nu
depinde de nimic exterior.
Rezultatele pe care le-am obținut pe plan personal
în ultimii ani și mesajele pe care le-am primit pe diverse căi (în realitate și
în mediul virtual) mă determină acum să dau mai departe informațiile care au
dus la obținerea acestor rezultate.
Numeroase observații asupra experiențelor pe care
le-am trăit (în mediul virtual + workshop-urile anterioare) au demonstrat că
cele peste 250 de articole de pe blogul personal nu au nici pe departe
eficiența transmiterii informaților în mod real și organizat (în realitate).
Aceste lucruri m-au determinat să concentrez și să
sistematizez informațiile într-un workshop cu titlul “Omul Independent Energetic” care
cuprinde parcurgerea celor trei etape de mai sus. Structura workshop-ului este
originală fiind bazată pe viziunea holistică asupra fiinţei umane și oferă atât
informații referitoare la ultimele descoperiri științifice cât și metode de
transformare a tuturor componentelor acesteia - de la corpul fizic, la cel
emoțional, mental și energetic.
În cadrul acestui workshop vei avea șansa:
- să înțelegi mecanismul de funcționare energetică
a ființei umane ca întreg, a câmpului cuantic al conștiinței și al conexiunii
noastre cu acesta;
- să conștientizezi mecanismele energetice care
generează blocajele corpului fizic, mental, emoțional și energetic;
- să îți
dezvolți abilitatea recunoașterii blocajelor energetice personale;
- să gestionezi eficient propriile stări emoționale;
- să înțelegi dinamica energetică a relațiilor
interumane;
- să îți dezvolți capacitatea de a recunoaște
mecanismele ce duc la dezechilibrele din relațiile cu ceilalți și la
vampirismul energetic;
- să construiești propriile strategii de dobândire
a independenței energetice.
Acest workshop este pentru tine dacă:
- vrei să te eliberezi de suferință,
- îți dorești să devii un om independent energetic,
- dezvoltarea abilităților enumerate mai sus reprezintă
pentru tine o prioritate,
- dezvoltarea personală este pentru tine esențială,
- vrei să te deschizi către noi moduri de
cunoaștere și de a privi lumea.
Dacă articolele pe care le-am scris aici (link), aici (link) sau aici (link) sau vreo unul din lista "Articole recomandate" (coloana din dreapta) au reușit să depășească limitările cuvintelor scrise și să ajungă la inima ta, atunci sigur acest workshop este pentru tine.
Abia aștept să ne întâlnim ♥
Detalii workshop-ului din București (locație, program, înscriere, etc.) se găsesc AICI (click pe "vezi mai mult") (link-ul se deschide chiar dacă nu aveți cont de Facebook).
Despre mine:
Sunt un om simplu, un explorator al vieții, și sunt
fascinată de complexitatea ființei umane. Iubesc oamenii și cred că în fiecare
dintre noi există lucruri minunate care merită descoperite. Mă bucur de fiecare
dată când reușesc să aduc un zâmbet în sufletul cuiva și cred că nu există
lucru mai frumos decât să fiu martorul înfloririi unui om în potențialul său
maxim.
- Formator/Trainer acreditat CNFPA, absolventă a
cursului postuniversitar Consiliere și Orientare (din cadrul Fac. de
Psihologie), absolventă a Facultății de Chimie, doctor în fizică.
Dacă esti pentru prima dată pe această pagină îți spun bine ai venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag ♥