"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 20 martie 2013

Ajutorul și nuanțele acestuia


            Cu toții știm că este minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de aceeași natură

            Asemeni tuturor am avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.


            Se întâmpla acum un an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam nevoie, de ascultare.

Zis și făcut. Am început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.

A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început) o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale, succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.

Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigur nu aveam nici o nevoie. 😁


Până la urmă am reușit să opresc totul cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat pentru a reuși.

Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur mi-au demonstrat cu claritate că:
1.      principiul de mai sus nu numai că nu este universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2.      ceea ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.

Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie să îndeplinească două condiții:
·         să fie cerut;
·         să fim atenți la nevoile celuilalt - având răbdarea ca acesta să le dezvăluie.

Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece sfaturile oferite (așa cum se spune) gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.


Adevărul este că nimeni nu e expert în viața altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat (că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred că este cazul să vorbesc).

Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.

Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță


Tot despre relații aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag