"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 23 aprilie 2009

Faith - câinele biped

Pe zi ce trece parcă din ce în ce mai multe întâmplări vin să ne confirme faptul că în fiecare dintre noi se află forțe nebănuite ca și în fiecare element din natură.
Dintre aceste întamplări am aflat și eu ieri de Faith - câinele care a devenit biped. Vă dăruiesc povestea acestui câine exact așa cum am primit-o și eu pe mail :
***
"Faith este un câine născut în ajunul Crăciunului anului 2002. S-a născut cu 3 picioare - 2 sănătoase cele de la spate şi unul din faţă anormal, acesta din urmă trebuind amputat. Desigur nu putea să meargă când a fost fătat. Din motive necunoscute cățelușa care l-a fătat l-a și părăsit.

Pentru început doamna care l-a adoptat i-a pus câinelui numele Faith (“Credinţă”) și l-a pus pe o placă de surfing pentru a-l obișnui cu mișcarea.

 Mai târziu ea a folosit unt de cocos pe o lingură scobită, ca momeală şi recompensă pentru ca el să stea vertical (pe picioarele din spate) şi să ţopăie în jurul ei. În acelaşi timp, alt câine din casă îl ajuta şi-l încuraja de asemenea să meargă. În mod uimitor, după numai 6 luni, ca o minune, Faith a învăţat să stea în echilibru pe picioarele din spate şi să meargă prin sărituri. După un alt antrenament în zăpadă, el a învăţat să meargă – păşind ca o fiinţă umană.


Lui Faith îi place acum să se plimbe. Oriunde se duce, atrage toţi oamenii în jurul său. Acum a devenit faimos pe scena internaţională. A apărut în ştiri de presă şi în programe TV. A fost tipărită şi o carte despre el - "With a little faith" ("Cu puţină Credinţă") şi se consideră că în curând o să apară în unul din filmele Harry Potter."

Se întâmplă în viața noastră și lucruri nedorite, unele chiar foarte dureroase. Dar sper că povestea lui Faith să vă aducă fiecăruia un nou mod de a privi lucrurile și un semnal pentru a avea mai multă recunoștință pentru ceea ce Universul ne dăruiește clipă de clipă.

Faith este o demonstrație minunată a Puterii Vieții ce există în fiecare formă de manifestare a Creației. 



Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

3 comentarii:

Petru spunea...

superb! dovada de iubire neconditionata. cati o au, oare?

Adina Amironesei spunea...

@Petru : Am noroc..(e doar o expresie) ca pe baza legii atractiei (The Secret) am reusit si reusesc sa atrag in viata mea doar oameni care aspira si se apropie foarte mult de daruirea iubirii neconditionate...Si daca reusim sa patrundem macar un pic in intelegerea Legilor Universului (Legea Unitatii, Legea Rezonantei, etc)cu siguranta ca fiecare dintre noi vom reusi sa daruim iubire neconditionata...:)
Multumesc pentru vizita si pentru gandul tau..>:D<

Luna spunea...

Interesant. Nu am mai auzit niciodata de un caine cu 2 picioare.
Noroc ca a existat cineva care sa se ocupe de el.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...