"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 18 decembrie 2011

Despre depășirea vitezei luminii și (ne)limitările umane

Încă de mici am învățat la școală că fenomenele naturii respectă niște legi. Și nu numai ele. Având în vedere că acele lucruri ne-au fost predate de către profesori, le-am considerat infailibile și așa au și rămas în mintea noastră de-a lungul timpului pentru majoritatea dintre noi.
Pe parcurs unele dintre aceste legi s-au confirmat în mod repetat, cu fiecare experiment nou, astfel încât și-au creat rădăcini și mai adânci în mintea noastră. Au ramas cum se spune "batute-n cuie".
E drept că asta ne-a adus o siguranță, siguranța atat de necesară vieții de zi cu zi (vezi Piramida lui Maslow). Deoarece când cunoaștem cum stau lucrurile faptul acesta ne oferă o anume siguranță.
Dar ca orice lucru, siguranța oferită de cunoștințele noastre (științifice sau de orice natura) are și o parte mai puțin plăcută, chiar nocivă aș spune.
Este vorba despre tendința noastră de a rămâne blocați in aceste cunoștințe pe care le avem la un moment dat.
Am studiat foarte bine acest "capitol" în primul rând pe propria ființă și în experiențele pe care le-am trăit. Așa am observat că blocarea în cunoștințele pe care le avem la un moment dat ne împiedică să acceptăm că lumea în care trăim e într-o continuă schimbare, că lucrurile evoluează continuu, ne împiedică să acceptăm că fenomenele naturii (sau de oricare natură) nu se desfășoară neapărat așa cum credem (sau cum am învățat la școală), ne împiedică să acceptăm că nimic nu e cu adevărat "bătut în cuie".
Dacă ar fi să mă rezum doar la științele numite "exacte"...În fizică, de exemplu, pentru a explica un fapt observat experimental, se propune o ipoteză (presupunere bazată pe observatia experimentală) iar verificarea ei în mod repetat, prin experimente duce la formularea unei teorii. Odată acceptată, o teorie devine bază a altei teorii și așa mai departe. De reținut cuvântul "ipoteză" (presupunere).
De-a lungul vremii, foarte mulțí oameni și-au dăruit (de multe ori) întreaga viața și energie aducând contribuții importante într-una sau alta dintre aceste teorii, multi dintre aceștia plecând de la alte teorii considerate la acel moment sigure.
În acest context, cum v-ați simți dacă într-o zi ați afla că toată munca voastră de o viață s-a bazat pe niște premize care acum sunt depășite? Nu e prea greu de imaginat...
Așa am ajuns să îi ințeleg pe cei ce se opun în acest moment faptului ca s-a depașit viteza luminii, unul dintre aceștia ajungând chiar să spună că dacă este adevărată descoperirea el își va mânca chiloții (sursă).
Da. După 15 mii de experimente a căror rezultat a fost același, s-a dovedit ca s-a depașit viteza luminii. Știrea a fost dată publicității pentru prima dată pe 22 septembrie 2011 (sursă). Apoi a fost reconfirmată pe 18 noiembrie (sursă). Însă din cauza scepticismului care domină în lumea oamenilor de știință, subiectul nu este mediatizat cu respectul cuvenit ce decurge din importanța consecințelor lui asupra vieții noastre.
Și nu voi vorbi aici despre consecințele din lumea științifică. Pentru că acestea sunt oricum majore și destul de greu de imaginat pentru mulți oameni. Aceste consecințe crează o nesiguranță totală chiar și în mintea multor oamenilor de știință, pentru că există un fel de teamă în fața acestor implicații. Mă bucur însă că există și cercetători care încearcă să fie pe val, depășind momentul și construind deja teorii ce au ca bază de plecare ideea că sunt posibile viteze mai mari decât viteza luminii (de exemplu - sursă).
Voi spune doar că fizica se va schimba într-un mod profund și că multe lucruri vor fi reevaluate total.
Aș vrea însă să spun ceva despre implicațiile scepticismului. Acel scepticism care ne oprește să mergem mai departe. Acel scepticism care ne face să pierdem mult timp, uneori chiar prea mult, până la a accepta că lucrurile nu sunt niciodată fixe, bătute în cuie, până la a accepta c fiecare construcție mentală e doar o treaptă către mai mult și doar atât.
În acestă privință, fizicienii din grupul scepticilor au pierdut (nu știu cum) din vedere faptul că viteza luminii ca și viteză maximă de propagare a fost doar un postulat necesar la acea vreme și nimic mai mult (postulat = (dex) adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat).
Da, știu, ca orice alt lucru, scepticismul are și o parte bună. De exemplu, partea aceea care nu ne lasă să sărim într-o prapastie înainte de a învăța să învingem gravitația. Și acesta este un fapt demn de ținut minte, întradevăr.
Doar că e nevoie ca în aceste vremuri pe care le trăim să învățăm să renunțăm mai ușor în fața unor evidențe, să invățăm că nimic nu e static, nimic nu e definitiv, că fiecare lucru, chiar și descoperirile științifice sunt doar trepte către mai mult. E nevoie să învățăm că până și adevărul (numit universal) are mai multe fațete care (culmea) par să se excludă una pe cealaltă, când în fapt acestea pot coexista datorită unor proprietăți ale Universului care momentan nu pot fi explicate științific, dar pot fi simțite de mulți oameni la nivel intuitiv.
Asta ne va ajuta să ne adaptăm schimbărilor mai ușor, în primul rând schimbărilor la nivel micro din viața personală cotidiană și în al doilea rând schimbărilor la nivel macro, care, chiar dacă nu observăm neapărat, ne influențează fie că vrem sau nu.
Consider că depășirea vitezei luminii e un simbol foarte potrivit pentru depășirea limitărilor umane în general și de aceea am simțit să fac aceste conexiuni ale semnificațiilor de mai sus.
Pentru cei care vor să afle mai mult despre experimentele de la CERN și acestă descoperire epocală, iată două interviuri:



Cu drag,
 *>:D< îmbrăţişare

9 comentarii:

jai spunea...

acum
ramine doar
recunoasterea
mondiala
in plan stiintific
dar ma tem sa nu se ingroape
asa cum toate marile
descoperiri au
patit, vezi TESLA .

Adina Amironesei spunea...

@ Jai:
Faptul ca au făcut anunțul public este deja o recunoaștere. Doar ca nu e încă unanim acceptat rezultatul.
Articolul a fost publicat deoarece se obținuse de 15.000 de ori același rezultat (pana pe 22 sept.)
Sincer, nu pot să cred ca 179 (!) dintre cele mai strălucite minți ale fizicii din acest moment de pe Pământ puse la un loc ar putea sa lase să le scape ceva, vreo eroare, asa cum încercau sa își motiveze reacția scepticii.
Ei spun că vor să refacă experimentul în aceleași condiții în alte 2 laboratoare (am citit într-un articol pe undeva..).
Oricum, de ascuns nu se mai pune problema. Probabil se va amâna foarte mult recunoașterea unanimă și atât.

ion adrian spunea...

Nu poate fi depasita!
Vezi:
antideontologul.blogspot.com/2012/03/viteza-luminii-cu-siguranta-o-constanta.html

Adina Amironesei spunea...

@ Ion Adrian:
Fiecare om poate avea o parere. A mea am scris-o in aceasta postare si este destul de explicita ca sa se inteleaga la ce anume m-am referit din subiectul depasirii vitezei luminii.
*Am lucrat si inca lucrez in domeniu, acesta fiind motivul pentru care am scris articolul.
Deci...liber la pareri :)

ion adrian spunea...

Adina, spui in articol in final:

Consider că depășirea vitezei luminii e un simbol foarte potrivit pentru depășirea limitărilor umane în general și de aceea am simțit să fac aceste conexiuni ale semnificațiilor de mai sus.

Dar nu e vorba de depasirea limitarilor umane ci despre depasirea unor limitari ale Naturii sau poate ale lui Dumnezeu.

Piramida lui Maslov iti poate da voie sa vorbesti de limitarea cunostintelor umane si ca sa te sustin iti spun si eu ca cu cat sfera celor cunoscute creste cu atat creste si suprafata de contact cu cele necunoscute.
Dar eu am nu o parere bazata pe nivelul filozofic al Piramidei lui Maslov ci pe un nivel filozofic mai adanc dar cred ca nu te-ai ostenit sa citesti linkul indicat si nici sa afli ca deocamdata fizicianul roman care a spus ca-si mananca chilotii daca cei de la CERN au dreptate si am scris si eu in acest sens si atunci si inainte sa apara ipoteza Cern este confirmat de probabilitatea ca in masuratorile sau interpretarile din toamna sa se fi dovedit ca exista o greseala. De ce toti sunteti atat de ariciosi cand cineva emite o parere sustinuta si nu incercati daca nu-l credeti sa dati motive rationale si nu ofuscari orgolioase si poate ca stii care este cel mai mare pacat? :)

ion adrian spunea...

PS Oricum discutia asta este doar intre noi doi caci inafara de tine ca stapan al ograzii si mine care am intrat special atat de in trecut nimeni nu urmareste ce discutam noi . Poate reusim sa discutam in mod util si sa ajungem la solutie caci fi sigura ca ea exista nu neaparat ptr problema ridicata ci pentru felul in care trebuie sa discutam despre :)

Adina Amironesei spunea...

@ Ion Adrian:
Ai selectat bine citatul in care am pus in mod vizibil accentul pe limitarile umane si nu pe depasirea vitezei luminii. Da, despre asta am vorbit in acest articol.
Nu sunt o persoana care se ghideaza doar dupa formule si demonstratii, mai bine spus nu mai sunt.
Am studiat link-ul recomandat, doar ca nu am simtit sa spun nimic despre acesta.
De asemenea nu simt sa demonstrez nimanui nimic si nu tin sa am dreptate.
Dar daca tu iti doresti aceste lucruri si daca crezi ca cei 179 de fizicieni care au scris articolul nu au luat in calcul rationamentul tau, eu cred ca ar trebui mai bine sa il publici intr-o revista internationala (eventual cotata ISI) ca sa capeti recunoasterea.
--------------------------
ion adrian spunea..."1. De ce toti sunteti atat de ariciosi cand cineva emite o parere sustinuta si nu incercati daca nu-l credeti sa dati motive rationale si nu ofuscari orgolioase si poate ca stii care este cel mai mare pacat?
2 Poate reusim sa discutam in mod util si sa ajungem la solutie caci fi sigura ca ea exista nu neaparat ptr problema ridicata ci pentru felul in care trebuie sa discutam despre.

--------------------------
Alta data, cand doresti sa discuti pe vreun blog, inversezi ordinea de mai sus, intai discutia si apoi acuzatiile.
Iti multumesc pentru intelegere.

ion adrian spunea...

Nu ma intereseaza recunoasterea ci frumusetea.
Oricum cred in acest moment cei 179 s-a dovedit ca s-au inselat. Cel putin atea sunt ultimile informatii dar nu asta este esential pentru mine ci faptul ca mai mult decat ca materia sa treaca in energie si invers eu nu stiu ce s-ar mai putea intampla in fizica ca despre prostiile c e se sustin acum despre au dela al lui Max Plank in spatiul cosmic nu discut fiind prea puerile.
Numai bine.

PS Am recitit si nu observ ca am inversat ceva, adica nu eu am inversat :)

ion adrian spunea...

Adina,
Nu este nostim?
Cred ca nici tu nu ai sezizat ca , zilele astea am revenit pe blogul tau intr-o zona recenta, uitand ca de fapt am mai fost si m-am regasit cautand acum cateva minute, can am incercat sa vad daca nu ai scris si tu ceva despre OPERA si asa am ajuns aici.

Ma bucur ca am revenit acolo caci discutia cu tine nu poate fi decat fertila si-ti multumesc inca odata pentru ce faci cu un efort foarte foarte mare si fara poate un folos direct palpabil pentru tine caci unul spiritual cu siguranta ca exista.
Numai bine

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...