"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 17 octombrie 2012

Empatia - modalitate de extindere a conștiinței

            Recunosc faptul că uneori semnificația cuvintelor limitează ceea ce vreau să exprim și tind să cred că acest lucru vi se întâmplă uneori și vouă, mai ales cănd vine vorba de a descrie trăiri. Așa ajungem să lărgim semnificația cuvintelor chiar dacă vom fi nevoiți pentru un timp să dăm explicații suplimentare atunci când le folosim cu sensul nou.
            Se întâmplă că semnificația cuvântului empatie se potrivește într-o anumită măsură cu ceea ce vreau să aduc în discuție astăzi, însă, pentru că nu se potrivește în totalitate, m-am gândit că acest cuvânt merită un nou sens, o nouă înțelegere.
            Despre căteva valențe ale empatiei (în sensul clasic și cu noile sensuri), despre cum putem dezvolta această capacitate cu care toți ne naștem și ce avantaje ne aduce dezvoltarea ei, despre aplicațiile multiple ale acesteia în toate aspectele vieții noastre - într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului" împreună cu Maria Avrămasca. Vizionare plăcută!


*** Precizare referitoare la fragmentul de discuție din jurul minutului 6:

În urma unui "antrenament", există posibilitatea de a intra total în starea (pe frecvența) unei alte persoane fără a intra în câmpul energetic al acelei persoane. De fapt este vorba de a intra pe frecvența proprie ce corespunde frecvenței persoanei cu care comunicăm/empatizăm - fenomen care se încadrează în gama rezonanței. Am aflat acest lucru de-a lungul timpului, pe măsură ce încercam să-mi dau seama care este mecanismul, ceea ce mi-a permis mai apoi să nu mai trec granița câmpului energetic al persoanelor cu care comunic. Cred că acest lucru este important deoarece rezultă din el două alte lucruri la fel de importante: 
1.    faptul că este posibil să rămâi în câmpul energetic propriu și totuși să te poți transpune în starea celuilalt pentru a-l înțelege (și a-i înțelege acțiunile) total;
2.    faptul că acest fenomen aduce cu sine dizolvarea totală a judecăților și prejudecăților legate de celălalt și acțiunile sale (și a tuturor oamenilor în general).

Se pare că mă exprim mai bine în scris decât live :)), dar recunosc că m-am bucurat să am ocazia de a exprima aceste lucruri cât mai aproape de o comunicare reală.
Articolele de pe acest site referitoare la empatie pot fi accesate aici (click!)
Dacă abia ai ajuns în micul meu univers, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să revii din când în când. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...