"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 24 octombrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (23)

În ultima vreme s-a întâmplat din ce în ce mai des să aud cazuri ale multor persoane pentru care tratamentele medicamentoase (recomandate de către medici) nu mai funcționează. Pentru mine aceasta nu este o surpriza deoarece mi-am dat seama încă mai demult că transformările prin care trecem necesită o "upgradare" și în sensul depășirii credințelor limitative legate de funcționarea corpului nostru fizic.

Luând în considerare acest lucru, când am găsit pentru prima dată în 2007 cartea lui Valeriu Popa "Vindecare prin gândire" (link) am început să o aplic de fiecare dată când vreun simptom își făcea apariția. Nu am reușit să aplic mecanic ceea ce domnia sa a numit în carte "noul model de gândire", dar conștientizarea cauzelor ce au produs dezechilibrul fizic m-a ajutat de fiecare dată să transform/elimin situația emoțională generatoare (cauza).
Mai târziu, când am găsit cartea lui Louise Hay "Poți să-ți vindeci viața" (link) (conținutul de la pag. 98-129), aceasta nu a făcut decât să confirme ceea ce deja aplicam cu rezultate foarte bune. Spun rezultate foarte bune deoarece din 2007 nu am mai utilizat nici un tratament medicamentos, nici naturist, nici un fel de supliment alimentar, rezolvând blocajele fizice numai prin conștientizarea și rezolvarea cauzelor emoționale care le-au generat.
Nu am spus aceste lucruri ca să conving pe cineva de funcționalitatea lor, pentru că nu găsesc rostul unei astfel de acțiuni. Prin ele vreau doar să subliniez faptul că: despre ideile noi, despre valoarea noilor descoperiri putem să ne formăm o părere numai dacă le verificăm personal, dacă le aplicăm și obținem rezultate.

Filmul pe care îl recomand astăzi - "Cele 5 Legi ale Biologiei - A 3-a Revoluție în Istoria Medicinei" - este pentru mine o confirmare a lucrurilor pe care deja le-am verificat, doar că aduce un bonus de înțelegere asupra fenomenelor. Aceasta deoarece documentarul conține explicațiile științifice ale transformărilor ce se produc în organismul nostru atunci când suferim șocuri emoționale. De asemenea, filmul cuprinde schemele de evoluție și vindecare ale mai multor boli frecvent întâlnite, scheme construite în urma observațiilor minuțioase ale doctorului Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D, întemeietorul Noii Medicine Germane® așa cum acesta a numit-o.
În plus, documentarul conține și informații de valoare privind mafia farmaceutică și interesele ce se vehiculează în industria de profil pentru a întreține frica de boli și implicit un consum crescut de medicamente în rândul populației.

Deși nu-mi place termenul (din cauza devalorizării lui) "trezirea" noastră și din acest punct de vedere o consider strict necesară. Aceasta nu doar din cauză că medicamentele nu mai funcționează în foarte multe cazuri, ci deoarece autovindecarea conține avantaje extraordinare și aduce multă simplitate și ușurință în viața noastă de zi cu zi (începând cu dizolvarea dependenței de medicamente și încheind cu eliminarea cheltuielilor în această direcție). În plus, când devenim stăpâni pe sănătatea corpului nostru fizic, toate celelalte lucruri devin infinit mai ușoare - lucru cu care cred că suntem de acord cu toții. Mai rămâne doar să vrem să învățăm să înotăm înainte de a ajunge pe punctul de a ne îneca (cum spune citatul următor din film):
"Recomand cu tărie să vă familiarizaţi cu Noua Medicină, câtă vreme sunteţi încă sănătoşi. Verificaţi aceasta zi de zi pentru a consolida cunoaşterea şi a vă întări încrederea în sine, astfel încât, în eventualitatea apariţiei unui conflict major sau a unei probleme, care ar putea conduce chiar la o boală gravă, dumneavoastră veţi fi complet pregătiţi. În caz contrar, va fi ca şi când veţi dori să învăţaţi să înotaţi în timp ce deja vă înecaţi. Nu e suficient să descărcaţi 4 sau 5 pagini de undeva de pe internet, şi să spuneţi: ok, cancerul meu e rezultatul unor conflicte nerezolvate. Trebuie aprofundat foarte mult, deoarece e diferit pentru fiecare boală în parte. Unele "boli" (în ghilimele) sunt simptome ale fazei de vindecare, şi unele constatări sau boli organice sunt simptome ale conflictelor nerezolvate, iar ca să faceţi diferenţa între acestea două, aveţi nevoie de cunoştinţe avansate."  Vizionare plăcută!


Link alternativ aici (link).

Articole conectate aici (link)aici (link), aici (link) și aici (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc cu un click aici (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie care sunt situate în coloana din dreapta.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Un comentariu:

Stefan spunea...

da

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...