"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 4 mai 2016

Despre "a fi un om mai bun"

Citeam zilele trecute o postare a unui prieten de pe Facebook în care acesta spunea că niciodată nu i-a plăcut expresia "să fii mai bun de sărbători" (mai darnic, mai politicos, mai empatic, mai tolerant, mai..). Observația lui era că această idee implică a fi mai bun într-un mod fals. Într-adevăr, e un formulare care parcă îndeamnă omul la a fi mai bun doar de sărbători și/sau, cumva, la a fi altfel decât cum îi vine să fie de fapt.
În toți acești ani de transformare, dar mai ales în ultimii, de când sunt foarte atentă la ce simt, ce spun și ce fac (nu doar eu ci și oamenii în general), mi-am dat seama că există mai multe moduri de "a fi mai bun":
- a fi mai bun decât ceilalți ca să vadă ceilalți;
- a fi mai bun decât ceilalți ca să te simți tu mai bine în interiorul tău,
- a fi mai bun decât erai tu însuți ieri sau mai demult pentru că așa crezi că e bine;
- a fi mai bun în mod natural - ca rezultat firesc al transformării interioare și conștientizării interconectării dintre tot și toate (când acest "a fi mai bun" nu mai reprezintă un scop ca în etapele precedente).
Este evident că e de preferat ca oamenii să fie mai buni în mod natural, nu doar de sărbători, nu pentru ca să vadă cineva asta, nu pentru a primi vreun premiu la final. Numai că acest mod de a fi mai bun nu se poate întâmpla peste noapte, nu se poate întâmpla oricum, oricând. Când oamenii nu pot fi mai buni nici cu ei înșiși nu au cum să fie mai buni cu ceilalți decât într-un mod ne-natural. Nu am cunoscut oameni care să fi "ars" etapele intermediare decât pentru intervale mici de timp, inspirați fiind de câte ceva specific fiecăruia. Apoi, oamenii s-au purtat natural.
Despre cum să depășim nevoile și interesele personale pentru a evolua - sunt multe de spus și nu ajunge sigur doar un articol :)) Dar cred că lucrul cel mai important pentru transformarea interioară este să aflăm cum funcționăm din punct de vedere psiho-emoțional deoarece asta ne va permite detectarea tiparelor care ne determină comportamentele egoiste. După aceea va fi mult mai simplu să ne înțelegem pe noi înșine (și pe ceilalți) și să stabilim ceea ce dorim să schimbăm în propriile reacții. Aceste lucruri ocupă locuri importante în seminarul pe care il am în pregătire, deci.. țineți aproape :)
O idee despre cum putem fi oameni mai buni vine de la Mooji (biografie aici-link). Este o idee foarte simplă, așa cum ne-a obișnuit, deși aplicarea ei nu e la fel de simplă pentru toată lumea :)). Vizionare plăcută.. 


Articole conectate găsiți aici-link, aici-link și aici-link.
Despre forța emoțiilor care determină comportamentele noastre și despre a fi mai buni - iată câteva cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Forța Binelui" -Daniel Goleman- comandă aici-link;
- "Despre bunătatea inimii" -Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Activează-ți bunătatea" -Shari Arison- comandă aici-link;
- "Iertarea si compasiunea" -Alice Wheaton- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   

Un comentariu:

Paper Heart spunea...

MULTUMESC ....MULTUMESC....MULTUMESC....

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...