.jpg)
Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care
trecem ne învăluie într-o ceață care ne împiedică
să mai vedem clar lucrurile.
Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are
timp să se preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii
la care a fost nu i-au găsit încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi
copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la lucru la mulți kilometri
distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă
să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de
alte lucruri care să-ți bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.
Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se
pot rezolva cu exerciții extreme de imaginație dure dar necesare (!) pe care le-aș încadra într-un
capitol pe care îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde
exerciții care ne trezesc din confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când
nu am mai avut ce aplica pe propria ființă, când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși
neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul
altor persoane pe care le cunosc.
Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în
care este făcut cu toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după
cum probabil știți, nu-i tocmai simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele
în față).
Am găsit exercițiul despre care vorbesc descris foarte clar de Anthony de Mello în cartea sa "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" iar acesta l-a numit simplu "Moartea anticipată". Iată-l:
"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a
trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul către viaţă este să vă imaginaţi pe
voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice poziţie vreţi.
În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi
aşa, până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă
că aţi murit şi sunteţi întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest
unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i aşa?
Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este incredibil, dar veţi învia. Într-una
din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe această temă.
Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare
dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"
Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea,
pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre voi nu vor să vadă realitatea. Voi
nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai mulţi dintre voi
nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât
atunci când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. În acel
punct, veţi fi în viaţă.
Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi
viaţa, sunteţi de fapt morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: "Coboară!" şi tu spui: "O nu, am citit despre oameni care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot convinge să
traversezi strada, fiindcă spui: "Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când
traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot
face să traversezi un continent?
Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi
convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada ochiului şi să vezi o altă
lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai înfricoşat
în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia,
prietenii, tot felul de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă
şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti gata să rişti? Ştii când vei fi gata
să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii că lucrul
pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod
greşit că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.
Deci, iubiți gândul morții, iubiți-l. Întoarceți-vă la el, iar şi iar. Gândiți-vă la frumusețea
acelui cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar
o mână de țărână. Mai departe... ce ușurare, ce ușurare. Probabil că unii dintre voi nu știu despre ce vorbesc eu
aici; sunteți prea speriați, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea ușurare, atunci când te poți
uita înapoi la viață, din acea perspectivă.
Sau vizitați un cimitir. Este o experiență nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un nume şi spui: Doamne, el a trăit cu atât de mulți ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopți nedormite.
Ce nebunie, trăim atât de puţin timp!
Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniștile, cu grijile, cu preocupările, cu poverile noastre." Acum, dacă faci această meditație, te poți alege doar cu cunoașterea; dar ai putea ajunge şi la conștiență
Şi, în acel moment al conștienței, tu eşti nou. Măcar
cât ține acea clipă. Atunci vei afla diferența între acumularea de cunoștințe şi conștiență."
***
Ca să închei rotund un subiect atât de delicat și tulburător, dau mai departe și discursul lui Lux Narayan care a avut ideea de a face un studiu despre 2000 de necrologuri. În discursul său pe alocuri chiar amuzant, el ne povestește ce concluzii a obținut din acest studiu - anume: ce înseamnă o viață împlinită. Sper să vă placă și să vă inspire.. (*are subtitrare în română dar e posibil ca aceasta să nu apară pe anumite tipuri de telefoane)
Dacă mi se mai întâmplă din când în când (ce-i drept, în ultima vreme foarte rar) să pierd din vedere valoarea inestimabilă a VIEȚII obișnuiesc să mă întorc la cuvintele blânde a lui Neal Donald
Walsch, cuvinte care sper să ajungă și la inima voastră...
Articole recomandate: Până la urmă, cât de conștienți putem fi?, Adevărații tăi dușmani, Puterea de a renaște și Suntem oare (i)recuperabili?
Cărți recomandate:
- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- (citatul de mai sus) comandă online aici-link;- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
