"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Becky_Blanton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Becky_Blanton. Afișați toate postările

duminică, 21 ianuarie 2018

Când Viața te învață (+ recomandare filme)

Ce fain ar fi dacă ne-am învăța lecțiile la timp. Din primele semne. Ce fain ar fi să fim conștienți de toate consecințele atunci când facem o acțiune. Sau când (re)acționăm într-o situație sau alta. Ce fain ar fi să observăm că ne îndreptăm către prăpastie înainte să cădem în ea.

Însă, după cum știm, în viață nu se întâmplă așa. Privim poveștile de viață pe care le-auzim/citim sau vizionăm cu superficialitate, funcționăm pe pilot automat majoritatea timpului și/sau mergem pe principiul: "este imposibil să mi se întâmple mie așa ceva". Până se întâmplă.

Și-atunci, ne trezim că era bine să fi fost mai atenți, mai sinceri cu noi înșine, să nu mai fi băgat nimic sub preș din ce zărim cu coada ochiului și să fi recunoscut mai devreme că lucrurile deja au luat-o în direcția nedorită.

Viața rămâne cel mai bun profesor. E drept, și cel mai dur. Doar ea ne învață cele mai profunde lecții care ne rămân în minte pentru totdeauna. Dacă mă uit în viața mea și în tolba de povești de viață pe care le-am adunat ascultând oamenii la serile de povești, orele de consiliere și seminarii observ că de foarte puține ori avem deschiderea de-a învăța din poveștile celorlalți. Și e păcat, deoarece e o oportunitate foarte utilă.

Pentru oamenii care și-au deschis mintea și sufletul pentru a învăța din lecțiile de viață ale celorlalți, dau astăzi mai departe o poveste impresionantă. Este vorba de experiența pe care a trăit-o jurnalista Becky Blanton și despre ceea ce a învățat în urma acestei experiențe. Vă invit să-i ascultați povestea în materialul de mai jos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 3, 4, 5 martie. Pentru reducerea lunii martie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Recomand astăzi două filme care au legătură cu experiența de viață trăită de Becky Blanton. Primul este ecranizarea unei povești de viață adevărate a unei adolescente care caută nu doar un adăpost ci și înțelegere și căldură sufletească. Pe cei care se pot pune în locul personajului principal îi pot asigura că va fi o experiență profund terapeutică menită să ne redea puterea de a fi recunoscători pentru ceea ce avem. Filmul are titlul "Gimme Shelter" și poate fi vizionat online mai jos, vizionare plăcută.


A doua recomandare este un film care reflectă foarte bine concluziile la care a ajuns Becky Blanton în discursul de mai sus. În plus, aduce în prim plan faptul că iubirea, acceptarea, încrederea și căldura sufletească pot exista oriunde, chiar și.. pe străzi. Și acest film: "Shelter" oferă o experiență emoționantă, profund terapeutică. Îl dau mai departe cu speranța că incursiunea în viața celor fără adăpost va dizolva cât de cât prejudecățile pe care oamenii le emit când îi întâlnesc pe străzi. Îl puteți viziona aici-link sau aici-link.

Articole conectate:
Puterea de a renaște și
Despre apocalipsele personale.

Cărți recomandate celor care vor să devină mai puternici mental și mai rezistenți la stres:
- "Reziliența. Înțelepciune câștigată cu greu" -Eric Greitens- comandă online aici-link;
- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Reziliența emoțională" -Geetu Bharwaney- comandă online aici-link;
- "Avantajul rezilienței" -Al Siebert- comandă online aici-link;
- "13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac" -Amy Morin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Cultivarea lucidității" -Mark Williams, Danny Penman- comandă online aici-link;
- "Cum să te reconstruiești după o traumă" -Claire Aube- comandă online aici-link;
- "Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței" -Angela Duckworth- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗