"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Tony_Robbins. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tony_Robbins. Afișați toate postările

marți, 8 ianuarie 2019

Despre asumare și schimbări la început de an (+ documentar important)

La început de an, când începem activitatea la locul de muncă e firesc să începem să lucrăm la schimbările pe care ni le dorim în interiorul nostru. Așa cum spuneam în articolul anterior: cel puțin așa îmi place să cred 😄 - că fiecare om e conștient de asta.

Pentru că în ultima vreme am vorbit o mulțime pe tema schimbărilor interioare, astăzi m-am gândit să dau mai departe două materiale de excepție fără prea multe cuvinte de introducere, ca să aveți timp suficient să vă bucurați de ele.

Primul material este un text care m-a impresionat deoarece dovedește încă o dată că înțelepciunea NU vine neapărat odată cu vârsta ci cu voința omului de a se elibera de victimizare, de a-și ASUMA propria viață și de a învăța cu seriozitate din experiențele pe care e trăiește.

Spun că înțelepciunea NU vine neapărat cu vârsta deoarece autoarea textului următor are (doar) 27 de ani iar cuvintele ei conțin asumarea și responsabilitatea care se găsește relativ greu chiar și în rândul oamenilor de 50-60. Se numește Ioana State, este câștigătoarea unei ediții iUmor și are multe calități în plus pe lângă un simț al umorului extrem de dezvoltat. Nu m-am putut abține și am subliniat anumite fragmente de teamă că nu vor fi suficient de luate în seamă. Sper să vă placă, să vă inspire și să fie de folos..:
***
"Până nu demult, înainte de startul fiecărui an, îmi făceam anumite proiecții asupra ceea ce va urma sau asupra transformărilor prin care voi trece, ghidată de principii, de visuri sau de obiective.

Dintre toate lucrurile pe care le-am reușit, am observat, anul ăsta, că cele mai mari bucurii mi-au venit din lucrurile pe care nu le-am plănuit, pe care nu le-am așteptat sau pe care în ruptul capului nu le-aș fi considerat probabile. Lecția? Iau lucrurile așa cum vin. Crede în tine și nu înceta să crezi și în oameni. Asumă-ți riscuri, fără așteptări.

Am râs, am plâns, m-am îndrăgostit, mi-a trecut. Am dezgropat iubiri, le-am îngropat la loc. Am greșit, am iertat. Am respectat și unde nu am primit respect, pentru că "respect" că nu toți oamenii au capacitatea de a te percepe corect sau de a te pricepe.

Am învățat și din surprize dar și din dezamăgiri să nu mai am așteptări de la oameni. Credeam că știu lecția asta, acum pot să trec orice examen. Încă mă bucur să învăț ceva din fiecare experiență trăită, mă bucur să observ oamenii din jur și să-i înțeleg înainte de a-i judeca; mă bucur că am reușit să mențin același trend, de a nu-mi lăsa zâmbetul să dispară și de a privi cu multumire spre ceea ce am, nu spre ceea ce-mi lipsește.

Am repetat lecția care spune că suntem egali, și am știut și în 2018 că nu am voie să privesc pe nimeni de sus, dar și că nu trebuie să permit nimănui (să încerce măcar) să mă arate inferioară; am învățat, din nou, lecția care spune că decența și integritatea nu pot fi disimulate nicidecum prin vestimentație sau statut social; mi s-a repetat des clișeul cu "niciodată să nu spui niciodată!", imprevizibilitatea vieții devenind astfel o lecție pentru mine.

Am învățat, din nou, că familie înseamnă, odată cu părinții și frații, inimile care bat pentru tine și am mai adăugat un an unor prietenii (nu multe) pentru care sunt veșnic recunoscătoare și de care îmi promit că o să am grijă în continuare; NU am învățat însă că înainte de a nu-i dezamăgi pe alții, trebuie să fii atent să nu te dezamăgești pe tine.

Am învățat că e nevoie de câteva cuvinte de la persoana potrivită pentru a crede în tine, pentru că am fost mai atentă; am învățat o lecție practică, a compensației zic eu: dacă nimic nu durează pentru totdeauna, bucură-te că poți controla durata a ceea ce nu-ți face bine (fie situații/fie relații).

Acționează! Acum, aici și PENTRU TINE! Timpul nu așteaptă pe nimeni. Nu fac planuri pentru 2019, am și vise, am și visuri.

Schimb calendarul, mulțumită că deși nu am tot ce îmi doresc, am tot ce îmi trebuie! LA MULȚI ANI!" - Ioana State


Al doilea material pe care-l recomand astăzi este un documentar extrem de prețios deoarece conține fragmente dintr-un seminar de 6 zile susținut de Tony Robbins, seminar ce oferă soluții pentru diversele arii ale vieții într-un mod inedit (ca structură și organizare). Foarte mulți oameni cheltuie o mulțime de bani pentru a participa la un astfel de seminar, însă pentru un român e mai greu să strângă 5000 de dolari 😄, astfel încât consider că documentarul e.. prețios și în acest sens.

Pentru cei care nu știu cine e Tony Robbins, amintesc faptul că a consiliat personalități precum Bill Clinton, Prințesa Diana, Mihail Gorbaciov, Serena Williams, Hugh Jackman, Oprah Wingfrey, Usher și alți lideri din toate domeniile de activitate: business, sport, politica, cinematografie. Este autorul mai multor cărți care au ajuns rapid bestseller pe plan internațional, fiind traduse în foarte multe limbi.

Este și filantrop foarte activ. Prin parteneriatul incheiat cu Feeding America, a oferit în ultimii doi ani peste 200 de milioane de pachete de hrana celor care nevoiași, a inititat si sustinut diverse programe de dezvoltare personală în peste 1500 de școli, 700 de închisori si 50 000 de organizatii de servicii si adăposturi pentru săraci.

Deși nu vreau să vă influențez în nici un fel, totuși, ca să nu primesc cine știe ce înjurături 😄, voi menționa din start că da, metodele lui Tony Robbins sunt controversate și deseori brutale (psihic și emoțional). Însă, chiar dacă este așa, documentarul este plin de învățăminte, abordări utile, schimbări de perspectivă, exemple concrete și nu în ultimul rând, pentru cei care nu-l vor simpatiza - măcar vor avea parte de repere de genul "așa nu" (avem nevoie și de ele pentru a ne ghida în viață).

Documentarul se numește "Eu nu sunt gurul tău" și poate fi vizionat pe Netflix sau mai jos. Vizionare plăcută și cu folos.. (*dacă video-ul nu se deschide la calitate maximă -720px, puteți seta rezoluția din butonul "rotiță" din bara player-ului).


* Dacă îți dorești un sprijin în transformările prin care treci sau vrei alte clarificări și schimbări de perspectivă - îți pot fi alături. Te pot asigura că aplic metode mai bânde decât Tony Robbins 😄, dar cel puțin la fel de eficiente. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole care au legătură cu subiectele de mai sus: Drumul de la eșec la succesDe ce este dezvoltarea personală o prioritateVictimizarea - boala vremurilor noastre și Adevărații tăi dușmani. Dacă e cineva curios să afle cum a ajuns Tony Robbins cel care este astăzi, recomand documentarul care descrie viața lui - de vizionat aici-link.

Celor care vor să afle mai multe despre metodele lui Tony Robbins le recomand cărțile lui pentru aprofundare:
- "Putere nemărginită" - comandă online aici-link;
- "De neclintit" - comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" - comandă online aici-link;
- "Banii: Stăpânește jocul" - comandă online aici-link;
- "100 de zile pentru a dobândi putere nemărginită" - comandă online aici-link;
- "Mesaje de la un prieten" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 25 februarie 2015

Povestea unei vieți de succes

"În viața fiecărui bărbat și a fiecărei femei vine un moment de mare încercare - un moment în care ne este testată fiecare resursă în parte. Un moment în care viața pare să fie nedreaptă cu noi. Un moment în care credința noastră, valorile în care credem, răbdarea noastră, compasiunea noastră, forța de a nu ne lăsa, toate sunt împinse dincolo de orice limită.

Unii oameni se folosesc de asemenea momente ca de niște ocazii pentru a deveni mai buni - alții se lasă pur și simplu striviți de asemenea experiențe de viață. V-ați întrebat vreodată de ce reacționează oamenii atât de diferit la încercările la care îi supune viața?" - Tony Robbins

Cred că nu e vorba doar de un moment în care viața pare că ne pune la încercare. Cred că e vorba de mai multe Momente. Momente care semnalează faptul că trebuie să schimbăm ceva, fie că este vorba de valori, de credințe sau atitudini semnificative.

Cum nu înțelegem "cu una, cu două" 😁, ajungem să ducem experiențele la extrem. Spun asta deoarece: dacă suntem foarte, foarte sinceri și atenți la ce ni se întâmplă, vom observa ușor că noi suntem cei care facem asta, prin rezistența noastră la schimbare și prin faptul că nu suntem deplin conștienți de toate gândurile, emoțiile și acțiunile noastre (=energiile pe care le emitem).

Desigur, orice om s-a întrebat de ce reacționează oamenii diferit în astfel de momente de provocare. Fiecare dintre noi a găsit câte un răspuns și probabil a observat că forma răspunsului se modifică în timp cu fiecare nouă experiență de viață și fiecare gram de înțelepciune pe care îl câștigăm de pe urma acesteia.

Așa cum am mai spus, am observat că experiențele prin care trec ceilalți mă inspiră în diverse moduri și că pot învăța din ele mai multe unghiuri de vedere asupra vieții. Din acest motiv sunt un fan al poveștilor de viață și nu pierd nici o ocazie de a mă "îmbogăți" cu noi și noi povești.

Astăzi vă aduc în atenție povestea impresionantă a unui om remarcabil, renumit pe plan internațional pentru realizările sale în domeniul dezvoltării personale - Tony Robbins. Având în vedere că materialul pe care l-am pregătit conține povestea detaliată a vieții acestuia, nu îi voi face o altă prezentare. Vă spun doar că povestea confirmă ideea din una dintre cărțile sale:

"Mi-e foarte clar că măsura reușitei personale nu este dată de cei pe care îi cunoști, locurile unde te duci și ceea ce ai. Pentru mine succesul reprezintă străduința continuă de devenire. Este oportunitatea de a te dezvolta pe plan emoțional, social, spiritual, fizic, intelectual și financiar și, în același timp, de a contribui pozitiv la altele. Drumul către succes este mereu în devenire. Este un drum într-o continuă îmbunătățire și nu un țel care trebuie atins."

Vizionare plăcută 💗


Articole conectate cu.. succesul: În goană după himera unei vieți de succes13 lucruri pe care oamenii puternici mental NU le fac și Cel mai important secret al vieții. Un documentar foarte important despre schimbare există aici-link.

Recomand cu căldură cărțile scrise de Tony Robbins:
- "Putere nemărginită" - comandă online aici-link;
- "De neclintit" - comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" - comandă online aici-link;
- "Banii: Stăpânește jocul" - comandă online aici-link;
- "100 de zile pentru a dobândi putere nemărginită" - comandă online aici-link;
- "Mesaje de la un prieten" - comandă online aici-link.
Recomand de asemenea următoarele cărți de referință din domeniul dezvoltării personale, toate cu "grad" de bestseller pe plan internațional:
- "Succesul redefinit" - Arianna Huffington - comandă online aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Secretele succesului" -Dale Carnegie- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, iți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗