"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta extraterestri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta extraterestri. Afișați toate postările

joi, 6 martie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (38)

Eram copil și mă aflam la niște rude într-un sat uitat de lume, când, în timpul unei pene de curent, am observat că cerul este mult mai "adânc" decât îl vedeam de obicei acasă - unde luminile de pe stradă mă împiedicau să văd această "adâncime". Privind fascinată stelele acelea atât de multe și de strălucitoare - acela a fost momentul când mi-am pus pentru prima dată problema existenței altor ființe în afara celor de pe Pământ. După ce am aflat la școală că Universul este infinit și ni s-a explicat cât de cât ce înseamnă asta într-un limbaj pe care să-l înțeleagă niște copii de gimnaziu, mi-amintesc că am concluzionat în mintea mea de copil că ar fi imposibil ca în acest "ceva" infinit să nu existe și alții ca noi sau măcar asemănători cu noi...

Cunoaștem atât de puține lucruri despre Univers (link1 + link2) încât cred că ar fi arogant din partea noastră să ne declarăm siguri că suntem singurii locuitori ai acestuia.

Mărturisesc că de-a lungul timpului m-am tot așteptat să apară știri în care să se anunțe că au fost văzuți, găsiți sau chiar că ne-au transmis ceva. Și mă refer aici știri oficiale (exemplu-link), nu doar frânturi ce circulă pe internet sub formă de articole sau filmări cu telefonul. Că doar e clar că ne-au vizitat, e clar că au lăsat urme, e clar că au fost văzuți și nu doar o dată ci de nenumărate ori. Sunt convinsă chiar și de faptul că unii există printre noi sub o formă sau alta. E adevărat că s-au realizat documentare, că există unele emisiuni tv în care s-a discutat această temă, însă cred că se vorbește prea puțin în raport cu importanța subiectului.

Tocmai din aceste motive m-am gândit să dau astăzi mai departe un documentar extrem de interesant cu titlul "Ziua dinaintea dezvăluirii" - realizat de New Paradigm Films ce aparține lui Terje Toftenes și fiului său Truls Toftenes, companie cinematografică ce și-a propus încă de la înființare să participe activ la diseminarea informațiilor de care omenirea a fost privată până în aceste timpuri de schimbare.

Documentarul cuprinde dovezi remarcabile ale existenței extratereștrilor culese în peste 60 de ani, dar poate mai important de atât, cuprinde conexiuni între aceste dovezi. Conexiunile între informații sunt făcute de oameni remarcabili cum sunt: Edgar D. Mitchell (astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 14), Steven M. Greer (medic și ufolog american care a fondat Orion Project și The Disclosure Project.), Richard Dolan (istoric, realizator de televiziune și expert ufolog), Robert Hastings (expert ufolog), Robert Dean (CSM în armata americană), Nick Pope (cunoscut pentru investigarea rapoartelor privind OZN-urile din partea Ministerului Apărării din Marea Britanie) și mulți, mulți alții. Filmul a fost distins în 2011 cu premiul "The People’s Choice Award" la Festivalul EBE UFO Film.

Sper ca documentarul să ne obișnuiască mai mult cu ideea și să ne pregătească cu multă răbdare și acceptare pentru momentul când aceștia se vor lăsa văzuți în mod "oficial". Vizionare plăcută!


Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (link), iar un exercițiu de imaginație interesant (conectat cu cu tema documentarului de mai sus) am recomandat mai demult aici (link).
***
Dacă aceasta este prima ta vizită pe acest blog, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să te facă să revii din când în când. Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie aflate în coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 24 februarie 2013

Recomandare film - V

Cred că de existența extratereștrilor nu se mai îndoiește nimeni. Sau da..? :))
Mai "buni" sau mai "răi", mai verzi sau mai gri, mai înalți sau mai scunzi, cu ochii mari și rotunzi sau mai alungiți,....cu toții avem în minte o imagine ale unora dintre rasele extraterestre.
Dar deoarece astăzi este o zi destinată relaxării, nu vreau să pornesc o discuție despre posibilele lor acțiuni sau despre cât de pregătiți sau nu suntem pentru a-i vedea/întâlni.
Astăzi vreau doar să recomand un film SF care mi-a plăcut deși producția lui a încetat înainte ca acțiunea să ajungă la final. Până la urmă, faptul că nu are final are un mare avantaj: fiecare dintre cei ce îl vizionează poate îl continua în imaginație așa cum dorește.
Este vorba despre filmul SF - V - apărut în 2009.
Acțiunea filmului începe cu apariția unei nave pe Pământ cu o civilizație extraterestră plină de bune intenții (la suprafață). Adevăratele lor intenții se dezvăluie însă pe parcursul celor 22 de episoade, care sunt pline de suspans și acțiune.
Serialul este creat de Kenneth Johnson, iar din distribuție fac parte nume cunoscute ale postului de televiziune ABC precum: Elizabeth Mitchell, Morris Chestnut, Scott Wolf and Joel Gretsch, Morena Baccarin, etc. Chiar dacă serialul a fost anulat după două sezoane, cred că merită vizionat pentru felul în care reflectă lucrurile, iar faptul că nu este finalizat ne oferă posibilitatea să construim cu ajutorul imaginației orice final al acțiunii acestuia. Iată aici doar episodul 1 (pilot), celelalte le găsiți pe link-urile de mai jos. Vizionare plăcută!


Filmul poate fi vizionat pe acest site-link ocolind cu răbdare reclamele ce se deschid automat la accesarea paginilor fiecărui episod.
Dacă ai ajuns pe acest blog pentru prima dată, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești lucruri care să-ți placă. Ideea de bază a blogului este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (click!). Pentru a căuta subiectul care te interesează poți folosi lista "Articole recomandate" sau cea cu cuvinte cheie, ambele fiind în coloana din dreapta.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare 

luni, 17 decembrie 2012

Recomandare film - Taken [2002]

Îmi plac filmele SF de bună calitate pentru că îmi păstrează mintea deschisă către noi posibilități. Plus că mai cred că în fiecare film SF sau de oricare gen există și un fragment de adevăr mai mic sau mai mare. Iar dacă producătorul executiv este Steven Spielberg atunci sunt convinsă că lucrurile au o consistență specială...

Recomand astăzi un miniserial de suflet - Taken (realizat în 2002) - care încearcă să pună cap la cap informații despre cunoscutul eveniment de la Roswell din timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact din 1947 - anume prăbușirea unei nave extraterestre, fapt mușamalizat de guvernul SUA de la acea vreme.

Povestea se întinde pe durata a cinci decenii şi patru generaţii și este centrată pe trei familii: Keys, Crawford şi Clarke. Owen Crawford căpitan al Air Force încearcă să ascundă urmele prăbușirii navei extraterestre, Russell Keys - veteran al celui de-al doilea razboi mondial - este urmărit de coșmaruri legate de răpirile extratereștrilor al căror subiect de studiu a fost iar Sally Clarke ajunge să aibă un copil al cărui tată se presupune a fi extraterestru. Dar acesta este doar începutul...

Cred că o parte din farmecul acestui film este datorat și intervențiilor vocii lui Allie, o fetiță de șapte ani (al cărui rol în cadrul poveștii nu vreau să îl dezvălui), intervenții în care aceasta își spune părerea legată de diverse aspecte ale vieții. Iată căteva exemple ale unor astfel de intevenții:

„Unii oameni își petrec viața sperând că se va întampla ceva care va schimba totul. Caută puterea sau iubirea, sau răspunsurile la marile întrebări ale vieții. Eu cred că de fapt caută o altă șansă, o posibilitate de a începe o nouă viață în care toate greșelile anterioare să fie uitate, pentru a o lua iarași de la inceput.”

„Cănd în viață totul îți merge bine, e ușor să crezi că toate se întamplă cu un motiv. E ușor să ai credință. Dar când lucrurile încep să meargă rău, devine foarte greu să păstrezi credința, îți vine greu să nu te întrebi din ce cauză se întamplă toate necazurile.”

„Câteodată, oamenii trec prin viață fără a realiza cu adevarat încotro se îndreaptă. Zilele se adună și ei devin din ce în ce mai triști și mai singuri fără a ști cu adevarat de ce sunt atât de triști sau cum au ajuns atât de singuri. Într-o zi se intampla ceva... întâlnesc pe cineva care arată într-un fel anume sau au un zâmbet aparte. Poate că asta înseamnă sa te îndrăgostești... sa găsești pe cineva cu care te simți mai puțin singur.”

Scenariul este scris de Leslie Bohem, iar în rolurile principale îi veți întâlni pe Dakota Fanning, Matt Frewer, Emily Bergl, Heather Donahue, Joel Gretsch, Adam Kaufman și John Hawkes. Miniseria (care cuprinde 10 episoade) a câştigat un premiu Emmy și a fost foarte apreciată. Mai jos este doar episodul 1 preluat de pe net. Vizionare plăcută! (dacă video-ul nu apare sau dacă nu se deschide, atunci deschideți pagina în Chrome)


Următoarele 9 episoade le puteți viziona aici-link, vizionare plăcută 😍
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este un site cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗