"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 12 octombrie 2012

Darul unei experiențe...

Există experiențe de viață care ne „trezesc” din hipnoza în care suntem reținuți de „obligațiile” vieții cotidiene. În această categorie intră majoritatea experiențelor traumatice sau în general acelea care ne aduc în atenție problema viață versus moarte.
Acestea sunt experiențe profund transformatoare în cazul când nu ne închidem sufletește în fața lor și le dăm voie să aibă acest rol.
Astfel de experiențe pot naște idei care pot declanșa transformări și în viețile celorlalți. Așa s-a întâmplat și în următorul caz... 

Se spune că pâna nu ești pregătit să mori nu ești pregătit nici să trăiești în sensul că nu poți aprecia Viața la adevărata ei valoare. Și cum există un sâmbure de adevăr în majoritatea vorbelor care se transmit, eu cred că există și în acestea.
Ce-ar fi să facem un exercițiu de imaginație și să completăm și noi măcar în gând:
„Înainte să mor aș vrea să ......”
 Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

4 comentarii:

Florina R. spunea...

Un autor esoteric, Castaneda, parcă, spunea cam așa: ”Dacă nu ai pentru ce muri, cum poți spune că ai pentru ce trăi ?” Adică, dacă nu ai un țel mai presus de tine, pentru care ești gata să mergi până la moarte, poți spune că ai trăit degeaba.
Uneori, acest țel, sau așa-zisul scop, sau înțeles al vieții, ni se descoperă abia în momente de criză. când suntem chiar ”pe marginea prăpastiei”. Uneori, fiind chiar puși în fața prosibilității morții fizice !
E adevărat că, până nu ne învingem frica de moarte, nu putem trăi cu adevărat. Dar, întrucât cei mai mulți nici nu știm ce înseamnă cu adevărat moartea, înseamnă că ne temem de ceea ce nu cunoaștem. Sau, noi credem a cunoaște ceea ce de fapt, ne depășește. După cum spune Socrate: ”Nu este acesta un lucru rușinos, să crezi că cunosști, ceea ce nu cunoști ?”

Moartea este, de fapt, o etapă, o transformare, și nu un sfârșit ! Dacă înbțelegem asta, nu ne mai putem teme ! Desigur, putem regreta ceea ce am lăsa în urmă, dar și aici există o speranță: știm că totul, de fapt, se transformă ca și noi, nimic nu e definitiv pierdut, și vom regăsi cândva, într-o altă formă...

Buculesei spunea...

Inainte ca sa mor as vrea sa nu sufar si sa nu stiu cand imi v-a "suna ceasul".

Anonim spunea...

inainte sa mor vreau sa iubesc si sa fiu iubit, sa simt ca traiesc si sa urlu de fericire si daca toate astea nu sunt posibile vreau sa schimb LUMEA!!!

Adina Amironesei spunea...

@ Buculesei:
Așa este, nu ar fi plăcut să știm ceasul când vom "pleca"...
@ Anonim:
Eu cred că felul în care percepem "lumea"(exteriorul) se modifică odată cu schimbarea stărilor noastre emoționale și a credințelor noastre.
Altfel spus, dacă astăzi ne trezim într-o dimineașă bine dispuși și vedem lumea altfel decât am văzut-o acum un an sau acum cinci ani - nu înseamnă neapărat că "lumea" s-a schimbat între timp ci înseamnă că noi înșine ne-am schimbat.
Personal mi-a fost mult mai de folos să imi schimb credințele (și prin urmare percepțiile) decât să schimb lumea. Și nici nu cred că ar fi ok să vreau să o schimb. Unde ar mai fi atunci dreptul celorlalți la libera alegere? :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...