"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 5 februarie 2013

Miracolul necondiționării în relațiile interumane

Fiecare moment din viața noastră este cu adevărat sfânt. Numai că noi nu putem percepe sfințenia momentelor decât  uneori și doar pe acelea le considerăm speciale.
Fiecare întâlnire cu o ființă este cu adevărat o inițiere. Numai că noi nu putem concepe/accepta acest fapt cu mintea și atunci considerăm a fi inițieri doar acelea pe care le fac oamenii numiți maeștri.
Ți s-a întâmplat vreodată să observi o sclipire specială în ochii persoanelor cu care vorbești? Și nu vorbesc aici despre persoana de care tocmai te-ai îndrăgostit ci despre un cu totul alt gen de sclipire.
Deși am mai adus în discuție magia relațiilor interumane pe acest blog aici (click) și magia simplității vieții aici(click!), câteva momente speciale pe care le-am trăit săptămâna trecută mi-au readus motivul să reiau astăzi aceste subiecte de suflet.
Ar fi inutil să povestesc experiențele, pentru că așa cum am mai spus, sunt dificil de redat în cuvinte, dar îți pot spune că nu am întâlnit până acum momente mai înălțătoare, mai pline de bucurie, decât momentele în care se creează o conexiune sufletească în spațiul oferit de necondițonare. Sunt momente în care simți că Cerul a coborât pe Pământ.

Deoarece când în viața noastră apar experiențe similare în mod repetat putem determina condițiile care duc la producerea lor prin analiza acestora în paralel, iată îți voi spune în continuare ce cred că au în comun astfel de experiențe.

Probabil ai observat și tu că atunci când suntem stresați de vreo problemă sau de vreun disconfort de orice natură este destul de greu să ne concentrăm pe lucrul pe care dorim să-l facem sau pe o discuție cu cineva. Simțim cum parcă nu ne putem „aduna și gândul ne fuge” spre inconfortul sau frustrarea pe care o avem. Se pare însă că în momentele de relaxare când gândul nu ne fuge nicăieri în altă parte decât în momentul prezent, lucrurile stau cu totul altfel iar comunicarea cu ceilalți se face într-un mod special.

De asemenea am observat că atunci când interacțiunea pe care o avem are un scop sau un interes oricât de mic și „nevinovat”, fie ascuns sau la vedere, acesta acaparează parcă toată energia interacțiunii și momentul poate fi cu greu altfel decât unul tensionat de atingerea scopului respectiv. Și asta se întâmplă inclusiv în cazul când interesul este înlocuit de o nevoie cum ar fi nevoia de a fi apreciat de celălalt sau chiar aceea de a socializa pur si simplu. Dar dacă se întâmplă să te întâlnești cu cineva „din întâmplare” (când scopul lipsește), probabil ai observat că asta se simte clar și în dinamica discuției.
Dacă întâlnirea/interacțiunea presupune totuși discutarea unui proiect acesta creând la rândul său așteptări, respectiv dorința unui anumit rezultat al discuției, atunci momentele speciale de care vorbesc se creează doar când persoanele reușesc să se detașeze de rezultatul discuției. Da. Știu că e greu, dar se poate.
Am observat de asemenea că acele momente speciale apar doar când creatorii lor (participanții la respectiva experiență) încetează să mai păstreze vreo aparență sau vreo imagine prefabricată, altfel spus când încetează să mai vrea „să pară” și reușesc să se oprească la A FI - într-o autenticitate 100%.

Și până la urmă, dacă ar fi să reduc toate acestea la un singur cuvânt atunci acel cuvânt magic ar fi necondiționare. Necondiționarea este cea care aduce strălucirea în ochii oamenilor, cea care îmbracă o interacțiune umană într-o lumină pe care cuvintele nu o pot descrie.

Iar dacă ar fi să vorbesc în termeni energetici aș putea spune cu siguranță că energia necondiționării are o astfel de textură încât o poate simți oricine, oriunde, oricând, fie în realitate în preajma cuiva, fie în cuvintele unui text sau într-o secvență video. Poate că uneori nu știm ce se întâmplă sau nu o putem defini exact, poate nu știm de ce ne simțim altfel decât de obicei, poate nu știm de ce în urma unei întâlniri cu cineva suntem plini de bucurie fără un motiv clar conturat. Dar chiar dacă nu o putem defini, odată ce simțim această stare nu o mai putem confunda cu nimic și devine un fel de standard spre care tindem.

Deși trăim într-o lume în care ni se pare că suntem aproape la tot pasul condiționați de câte ceva sau de către cineva, într-o lume în care cuvântul „trebuie” este rostit de mult prea multe ori pe zi, sunt absolut sigură că fiecare om care a trăit măcar și un singur moment în care a simțit necondiționarea, fiecare astfel de om se poate clarifica rapid cu privire la ceea ce e natural să fie o relație interumană.

În plus, cel puțin pentru mine este clar că astfel de momente ne încarcă pentru foarte foarte mult timp și ne dau puterea de a continua să ne (re)construim propria ființă pentru a putea trăi în armonie cu toți cei din jur și pentru a putea să le fim alături în mod necondiționat.

Chiar dacă momentele de necondiționare pe care le dăruim celorlalți sunt la început destul de greu de creat, eu cred că merită toată strădania interioară pentru a ajunge să coborâm Cerul pe Pământ.

Mulțumesc  persoanelor minunate (de toate vârstele *:-$ nu mai spune la nimeni, şşş!) alături de care am trăit bucuria momentelor speciale din această săptămână și care mi-au oferit în acest fel ocazia să scriu acum despre asta. *>:D< îmbrăţişare


Alte câteva păreri despre relații și comunicare - într-o emisiune la care am participat în 2012 aici-link.
Post-editare: Despre comunicarea conștientă am vorbit aici-link.

***
Recomand cu toată căldura câteva cărți ale renumitului psiholog Jacques Salomé în care acesta explică mecanismele relaționale în termeni foarte simpli pe înțelesul tuturor și într-un mod cald, aproape de sufletul omului:
"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
"Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor - comandă online aici-link;
"Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" - comandă online aici-link;
"Cum să ne mărturisim iubirea" - comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să mai treci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


2 comentarii:

ion adrian spunea...

Adina,

Am ajuns aici dupa trimiterea pe care o faci pe firul dedicat Workshopului din 28-29 septembrie.
Intradevar neconditionarea este ceva miraculos si-ti creeaza starea de libertate . Nu stiu sigur daca pot suprapune starea de "sans attache "descrisa si promovata de Aldous Huxley(de fapt preluata din Vedanta).
Dar cei care au un servici cum pot ei impaca neconditionarea cu multiplele conditionari ale castigarii paimii celei de toate zilele?
Ce crezi?

Adina Amironesei spunea...

@ Ion Adrian:
Condiționările de la serviciu oferă la schimb niște avantaje: confortul unei rutine și siguranță financiară. Punând în balanță condiționările care produc frustrare și avantajele putem face o alegere dacă merită sau nu să rămânem angajați la acel serviciu.
Deși mulți oameni spun că nu au de ales, adevărul este că mereu avem această posibilitate doar că nu suntem întotdeauna dispuși să ne asumăm și consecințele alegerilor noastre. De aceea este preferat acest "nu am de ales".

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...