"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 17 decembrie 2013

Despre saltul în conștiință, revelații și descoperirile personale

De-a lungul vieții învățăm mereu, facem mereu noi și noi conexiuni între cunoștințele cu care intrăm în contact. Sursele din care provin aceste cunoștințe sunt multiple așa cum spuneam și în articolul de aici(link). Însă ceea ce reținem după o anumită perioadă de timp depinde în mod direct de măsura în care suntem implicați în receptarea acelor cunoștințe. În urma unor cercetări minuțioase, Edgar Dale a elaborat conul învățării care cuprinde dependența dintre măsura în care reținem cunoștințele și felul în care intrăm în contact cu acestea. Așa cum se observă, și cum ne-am fi dat oricum seama din propria viață, cele care au un impact maxim asupra noastră sunt experiențele concrete. Așa se face că putem întâlni oameni care, deși au citit puțin, deși nu au urmărit alte materiale pentru a se documenta, sunt totuși deținătorii unei vaste înțelepciuni culese din ceea ce numim adesea "școala vieții".
Am găsit zilele trecute un interviu cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan în care domnia sa a formulat extrem de simplu o concluzie la care am ajuns destul de mulți dintre cei care ducem o muncă de autocunoaștere: "O singură experiență contează cât zeci de cărți citite." Cu atât mai mult această concluzie este valabilă în cazul când vorbim de spiritualitate. Așa cum domnia sa continua: "Atâta vreme cât nu ai avut nici o experiență din planul de dincolo, alta decât cele naturale, n-ai să înțelegi niciodată." Concret, domnul Dulcan se referea la faptul că putem citi o mulțime de cărți, însă acestea nu ne pot face să credem în existența a ceva dincolo de această dimensiune. Sau în unele cazuri ne pot face să credem dar nu la nivel de convingere adică la dispariția îndoielii.

Întradevăr, propria experiență nu poate fi negată. Deși trăirile cuprinse într-o experiență mistică se pot estompa în timp, acestea ne rămân mereu în suflet ca niște comori la care revenime mereu ori de câte ori îndoiala ne încearcă.
Pentru că emisiunea de care spuneam conține multe idei de valoare referitoare la importanța descoperirii personale, la saltul în conștiință și la transformările prin care trecem, iată o dăruiesc mai departe aici.
*Felicitări domnului conf. univ. Matei Georgescu pentru emisiunile pe care le realizează.


"Dacă vrem să continuăm trebuie să ne oprim". Acum probabil se înțelege de ce acest material a urmat după articolul precedent... :)
Câteva puncte de vedere despre sursele de informare și importanța trăirilor personale am expus și în emisiunea pe care o găsiți aici (link). Alte articole în care există materiale cu domnul prof. Dumitru Constantin Dulcan găsiți aici (link) și aici (link).
Cărțile domnului prof. Dumitru Constantin Dulcan se pot fi comandate online după cum urmează:
"Inteligența materiei" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"În căutarea sinelui pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Mintea de dincolo" - comandă online aici-link - transport gratuit;
Dacă ești pentru prima oară în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să găsești ceva care să-ți aducă bucurie în suflet în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Te mai aștept,
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...