"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 26 ianuarie 2014

Recomandare film – Deconectați

Există multe moduri în care ne atingem viețile reciproc. Orice intersectare a drumurilor lasă urme în sufletele noastre, unele plăcute, altele dureroase, în funcție de "culoarea" experiențelor care ne aduc împreună. Dacă am putea privi unii în inimile celorlalți (link) lucrurile ar fi infinit mai simple. Cum acest mod de comunicare de la suflet la suflet necesită multă răbdare, atenție, capacitate empatică și bunăvoință, acesta este "practicat" în foarte puține cazuri. Astfel, în secolul vitezei superluminice, cea mai la îndemână rămâne comunicarea "pe fugă", super-superficială, doar de dragul socializării sau ca să nu fim percepuți de ceilalți drept sălbatici. Tehnologiile actuale de comunicare și internetul au făcut ca prăpastia dintre noi să se adâncească și mai mult iar unele glume internautice să întreacă orice imaginație.
Filmul pe care îl propun astăzi reflectă foarte bine partea "întunecată" a comunicării virtuale și amprentele sale (link) adânci în sufletele oamenilor. Conține motivele pentru care mulți oameni și-au șters conturile de pe rețelele de socializare sau comunică cel mult cu oamenii pe care deja îi cunosc realitate. Conține de asemenea motivele pentru care foarte mulți oameni și-au pierdut încrederea în legăturile de prietenie reală care se nasc în mediul online.
Avem cu toții de învățat din experiențele prin care trec personajele principale, dar să nu luăm ca învățătură închiderea sufletească ci partea bună a experiențelor traumatice, aceea că ne reamintesc adevăratele valori ale vieții: faptul că doar o comunicare autentică ne poate aduce în inimi compasiunea și necondiționarea (link) și ne poate apropia cu adevărat unii de ceilalți.
Este un film căruia Movie Room Reviews i-a acordat 5 stele din 5 și despre care a spus că ar fi ajuns să fie menționat în discuțiile de la Oscar dacă ar fi beneficiat de o campanie publicitară pe măsură. Tulburător dar terapeutic. Am preluat filmul de pe acest site (link), dar pentru o vizionare optimă recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou)

Link alternativ aici (link).

În cazul când ai pășit pentru prima oară pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești câteva lucruri utile și pe placul tău. Ideea de bază a acestui blog este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie, ambele fiind în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



Un comentariu:

Razvan Ianculescu spunea...

Da, foarte bun filmul. Intamplator sau nu l-am vazut vineri seara. Foarte multe idei int eresante in film, pe langa faptul ca te determina sa zici de multe ori "da, asa este".

M-am chinuit vreo 2 saptamani sa-l vad si chiar nu-mi pare rau deloc ca am facut-o.

Daca nu-l recomandai tu, ti-l recomandam eu :)
Voie buna, Adina!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...