"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 15 decembrie 2019

Cum m-am împăcat cu realitatea (+ recomandare film)

Cel mai prețios lucru din viața mea este faptul că m-am împăcat cu realitatea. Cu toate furtunile și incertitudinile ei. Cu toate întrebările ale căror răspunsuri voiam mai demult să le cunosc și e posibil să nu ajung niciodată la ele. 

Asta nu înseamnă că am devenit indiferentă, resemnată sau că nu mai am reacții și pulsiuni de nici un fel în fața provocărilor cotidiene. Ci că ele sunt scurte și le simt ca fiind parte din normalitate, din "a fi viu". Din pachetul pe care scrie Viață.

Iar când aceste reacții apar, le modelez ușor cu ajutorul conștienței. Adică: mi-amintesc rapid că reacția mea la ceea ce se întâmplă depinde doar de mine, nu de ceilalți, nici de ceva exterior. Concret: pot alege să mă frustrez fără să rezolv nimic dar producând în creier niște reacții cu rezultate toxice pentru organism. Sau: pot să țin la sănătatea mea și să accept că unele lucruri se întâmplă fix așa cum vor ele, nu cum vreau eu. Și m-am obișnuit să aleg varianta a doua.

Am cunoscut oameni care au reușit să-și oprească reacțiile și suferința evitând emoțiile negative, sugrumându-le pur și simplu, negându-le și/sau evitând să se uite în locul în care acestea au apărut. Încetul cu încetul au reușit să ajungă la aceaastă "performanță", dar fără să vrea, simultan și-au anulat și partea aceea capabilă să simtă bucuria. Așa că trăiesc dar fără să se simtă vii.

Mă bucur că n-am rămas blocată în perioada-n care și eu credeam că a fi detașat înseamnă să devenim un fel de roboți insensibili. Și mă mai bucur pentru faptul că am înțeles că fără a accepta viața fix așa cum e, nu putem simți bucuria și nu putem prețui unicitatea și minunea fiecărei clipe în care suntem VII.

Acum, privind în urmă, mi-am dat seama că acest rezultat (pe care mulți spun că și-l doresc) depinde exclusiv de capacitatea omului de a accepta câteva chestii științifice legate de funcționarea speciei noastre și de natura realității (link) și câteva despre adevărata noastră natură (link). Nimic complicat.


Există și oameni care nu doar că s-au împăcat cu realitatea ci s-au și împrietenit cu ea. Da, e un pic mai mult :)). Oameni pe fața cărora simplitatea, împăcarea și bucuria radiază așa cum nu poți descrie în cuvinte. Și nu știu cum se potrivește.., că de fiecare dată când întâlnesc un astfel de om, alături de cele trei caracteristici există întotdeauna și simțul umorului. Atât de prețios...

Un astfel de om este Emily Levine - actriță și autor de texte umoristice. Evident, n-o cunosc personal. Însă după ce am ascultat și simțit discursul ei TED, mi-a fost clar că este unul dintre acei Oameni pe care i-am descris mai sus. O spune într-un mod atât de frumos și de simplu: "Viața este un dar extraordinar, îl îmbogățești cât de mult poți, apoi îl dai înapoi". Vă invit la o porție minunată de inspirație pe care Emily ne-a oferit-o cu generozitate înainte de a pleca..


Filmul pe care-l recomand astăzi ne poartă într-o călătorie plină de căldură și candoare dar și de alte lucruri pe care le conține.. viața. E asemeni unui puzzle pe care-l poți înțelege și de care te poți bucura abia după ce ai pus ultima piesă

Este un pic bulversant prin gradul de imprevizibil pe care-l conține și prin modul în care ne poartă în poveste. Dar sper din toată inima să aveți răbdare cu el pentru a-i primi darul de inspirație și înțelepciune. Se numește "Life itself" (care a fost tradus drept "Asta-i viața") și-l puteți urmări cumpărând dvd-ul sau online mai jos unde l-am pescuit de pe net, vizionare plăcută.. (*Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat de la Blogspot că pentru a viziona materialele video e nevoie să intre pe site/blog cu click pe titlul articolului.)



Cărți recomandate:
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea aprecierii" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac!" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai" -John Gray- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (*roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗



Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...