Nimic nu e ceea ce pare

În majoritatea cazurilor, când auzim expresia “Nimic nu e ceea ce pare”, gândul ne duce la lucrurile pe care ceilalți ni le ascund și dacă vine vorba de lucruri ascunse, de obicei suntem tentați să credem că aceste lucruri sunt negative. O fi vorba doar despre lucruri negative ?..Negative în raport cu ce/cine ?...

Mi s-a întâmplat, și poate și ție ți s-a întâmplat, să port discuții în care am vrut să transmit (verbal sau în scris) ceva și s-a înțeles cu totul altceva decât am transmis. Mi s-a întâmplat să mă doară și să-i fac pe ceilalți să îi doară. Și asta chiar și în cazul când eram focusată pe discuție și mi-am ales cu grijă cuvintele.

M-am întrebat multă vreme de ce se întâmplă asta. Asta pentru că am ales și aleg în fiecare clipă să  aduc bucurie celor cu care interacționez, considerând că stările de inconfort (sau chiar de suferință) care există deja în oameni sunt și așa destule, ca să mai adaug și eu...

Ce răspunsuri am găsit..? Iată câteva dintre ele..

Deși greu de recunoscut pentru mulți dintre noi, când ne aflăm într-o discuție, suntem influențați de starea noastră interioară preexistentă chiar și atunci când suntem focusați pe discuție și vrem să lăsăm deoparte eventualele griji, frici, lucruri incomode pe care le aflăm despre noi înșine experimentând diverse situații în viața de zi cu zi. Multe lucruri se petrec în subconștient, astfel încât nici măcar nu reușim să le observăm, deși unii dintre noi chiar sunt preocupați de descoperirea propriei ființe și fac eforturi pentru a-și observa, analiza și controla reacțiile în majoritatea timpului. Astfel, unul dintre motivele importante pentru care discuțiile nu sunt mereu “curgătoare”, cred că este starea interioară cu care începem o discuție cu cineva sau pe care o avem atunci când scriem un mesaj/mail.

Un alt factor care cred că înfluențează o discuție sau comunicarea în general (inclusiv cea în scris) este mediul exterior, lumea în general, modul în care o percepem fiecare. Cu toții știm că percepția situațiilor de viață este rezultanta directă a înțelegerii experiențelor noastre anterioare. Evident că ceea ce mă poate deranja/răni pe mine este posibil dar nu neapărat să te deranjeze/rănească și pe tine pentru că nu am trecut prin aceleași experiențe de viață și chiar dacă am fi trecut nu le-am fi perceput la fel. Probabil acest lucru este cel care se uită cel mai des chiar dacă are o importanță atât de mare atunci când purtam un dialog verbal, telefonic sau în scris.

Timpul pe care îl oferim unei interacțiuni (reale sau virtuale), mai exact graba cu care tratăm lucrurile în zilele noastre, este un alt factor care poate face o discuție mai dificilă decât ar putea fi în mod firesc. Se uită de multe ori faptul că din grabă se pot trage concluzii care pot fi foarte departe de adevărata natura a mesajului ce se voia a fi transmis, plus că se poate pierde apoi încă mult timp cu explicații suplimentare în cazul când mesajul prezintă totuși importanță.

Dacă ar fi să luăm în calcul și presupunerile neadecvate, prejudecățile, neatenția, lipsa de interes, dorința unora de a avea dreptate, plăcerea de a contrazice, de a critica, de a eticheta, atunci am completa cât de cât tabloul factorilor ce pot interveni în comunicare.

Ce e de făcut ?...

Poate că ar trebui să amintesc aici despre ascultarea activă, despre necesitatea de a renunța la prejudecăți, la concluziile pripite, despre exersarea concentrării atenției sau despre multe alte lucruri pe care psihologia le tratează în detaliu. Dar în acest caz, acest articol ar deveni probabil un articol de documentare și atât. Deci nu am să intru în astfel de detalii.

Aleg o cale mai simplă și mai ușor de aplicat.

Nu, nu e rețetă general valabilă, nu e un sfat, ci o propunere. De fapt e un exercițiu.

Ce-ar fi dacă pe parcursul unei zile am trata oamenii cu care interacționăm așa cum noi înșine am vrea să fim tratați ?

Desigur, dacă luăm în calcul pasajul din textul de mai sus ce se referă la percepția diferită pe care o avem despre lume și viață, observăm cu ușurință faptul că acest demers nu este suficient pentru a ajunge să armonizăm toate relațiile din viața noastră. Și totuși este primul pas simplu, un pas minim pe care putem să-l facem spre a le putea transforma.

Pare un exercițiu simplu sau, pentru că ne place să credem că suntem oameni buni, posibil ca cineva să spună că face asta de când lumea. Și totuși nu-i atât de simplu pe cât pare la prima vedere nici măcar acest pas.

Mai concret, ce-ar fi ca măcar o singură zi, înainte de a interacționa (sau reacționa) cu cineva să ne întrebăm: „Eu cum aș primi (ce aș simți la auzul a) ceea ce urmează să spun acum ?”

            Mi-ar face mare plăcere să-mi scrii cum decurs ziua în care ai ales să faci acest exercițiu.

            Despre aparențe și despre cum ne infuențează acestea viața, dar și despre alte subiecte înrudite cu acestea este și emisiunea "Viața privită prin ochii sufletului" de mai jos...Vizionare plăcută și o săptămână cu gânduri senine >:D<

            Multumesc Mariei si lui Constantin pentru invitatia la emisiune >:D<