Într-un
fel sau altul fiecare dintre noi caută bucuria, pacea interioară, relații mai
armonioase și multe alte lucruri care ar putea fi cuprinse pe scurt în doar
trei cuvinte - fericire/armonie/echilibru.
Dacă
ar fi să încep astăzi o astfel de cale spre regăsirea armoniei aș începe cu
studiul uneia dintre cele mai importante legi universale și anume legea
rezonanței (numită uneori "pe jumătate" drept legea atracției și spun pe
jumătate deoarece în documentare și multe cărți s-a pus accentul pus doar pe jumătate
din ea, jumătatea comercială, plăcută - link + link ). Dar aș ruga Universul
să-mi trimită experiențe potrivite pentru a o înțelege în întregime cât mai
curând pentru că asta m-ar feri de capcana în care aș crede că se aplică doar
pe jumătate.
În
fapt trăim într-o lume a vibrațiilor. David Bohm (unul dintre cei mai renumiți
fizicieni ai secolului XX - link) spunea că "Universul există ca stare energetică.
Totul este energie și potențial. Când omul utilizează conștiința și mintea sa
el produce o perturbare de câmp și astfel energia se transformă în particule." Cu
alte cuvinte lumea noastră este o lume a frecvențelor iar rezonanța este forma
sub care energia colapsează în materie și fenomene. Dacă lucrurile stau așa
înseamnă ca cea mai scurtă și mai cuprinzătoare cale spre înțelegerea tuturor
lucrurilor (ființe, natură, experiențe, relații, succes, bani, etc.) este
înțelegerea completă dar mai ales utilizarea conștientă a legea rezonanței.
Este
binecunoscută teoria inteligențelor multiple (1983, Howard Gardner (link)), care
spune că fiecăre om are o capacitatea de cunoaștere descrisă printr-un set de
abilităţi, deprinderi mentale sau talente numite de acesta "inteligenţe". În
cadrul teoriei, Gardner precizează că fiecărei inteligenţe (cu sensul de
abilitate) îi corespunde o anumită zonă de reprezentare (manifestare) pe
creier.
Faptul
că nu cunosc încă cercetări care să fi căutat ce porțiune a creierului nostru
este responsabilă de ea, nu mă împiedică să cred că avem în complexitatea
ființei noastre și un alt tip de inteligență pe care am numit-o inteligență
rezonantă, am definit-o drept abilitatea noastră a fiecăruia de a intra
în rezonanță cu un anumit tip de energie caracterizat de o anume frecvență (= de
a simți în mod specific un anumit tip de energie). Atâta vreme cât orice om
într-o stare de relaxare sau de meditație plus câteva cunoștințe prealabile
poate să-și simtă măcar energia vitală proprie este clar pentru mine că fiecare dintre noi o are și o putem dezvolta prin exerciții potrivite transformând-o într-o modalitate eficientă de cunoaștere și extindere a conștiinței.
Experiențele
prin care am trecut în ultimii șapte ani, studiul amănunțit asupra acestora, informațiile,
exercițiile și rezultatele la care am ajuns aplicând legea rezonanței plus
discuțiile cu numeroase persoane de-a lungul vremii m-au condus la concluzia că
acestea merită împărtășite în cadrul unui workshop.
Starea
magică de a fi "pe aceeași lungime de undă" cu cineva este una foarte cunoscută
iar beneficiile pe care le aduce le știm cu toții. Atunci, ce-ar fi ca prin
exerciții specifice să dezvoltăm această abilitate de a intra în rezonanță cu
orice persoană ne dorim și să avem doar relații armonioase? Ce-ar fi să reușim astfel să trecem dincolo de aparențe, de prejudecăți și să putem vorbi de la suflet la suflet în orice moment al vieții noastre?
Ce-ar
fi să putem accesa prin rezonanță toate frecvențele naturii și să simțim minunata
ei putere de renaștere din fiecare primăvară? Ce-ar fi să putem comunica fără
cuvinte cu membrii necuvântători ai familiei (pisoii, cățeii, canarul, etc.)?
Ce-ar fi să putem înțelege energia banilor și să aducem astfel abundența în
viața noastră?
Workshop-ul la care vă invit are ca scop stabilirea bazelor teoretice ale conceptului de inteligență rezonantă, prezentarea dovezilor științifice ce permite definirea lui, modalitățile de evaluare și dezvoltare ale inteligenței rezonante și foarte important - îmbinarea acestor informații în exerciții și aplicarea lor directă în situații concrete de viață. Astfel, dezvoltarea inteligenței rezonante aduce numeroase beneficii - cum sunt:
Workshop-ul la care vă invit are ca scop stabilirea bazelor teoretice ale conceptului de inteligență rezonantă, prezentarea dovezilor științifice ce permite definirea lui, modalitățile de evaluare și dezvoltare ale inteligenței rezonante și foarte important - îmbinarea acestor informații în exerciții și aplicarea lor directă în situații concrete de viață. Astfel, dezvoltarea inteligenței rezonante aduce numeroase beneficii - cum sunt:
· înțelegerea, acceptarea și
eliberarea experiențelor din trecut;
· înțelegerea și acceptarea în
totalitate a propriei persoane;
· gestionarea eficientă a propriilor
stări emoționale, învingerea fricilor;
· dezvoltarea adaptabilității la
condițiile de stres și situațiile de criză;
· înțelegerea stărilor persoanelor de
lângă noi și acceptarea acestora (relații armonioase);
· găsirea punților de rezonanță cu
frecvențele experiențelor pe care dorim să le trăim;
· cunoașterea potențialelor existente
în viața noastră și alegerea conștientă a celui dorit;
· înțelegerea blocajelor energetice (simptome
și boli) și eliminarea lor;
·
înțelegerea
mecanismului și dezvoltarea abilităților numite "paranormale", etc.
Dacă una sau mai multe dintre aceste lucruri reprezintă pentru tine o prioritate, dacă dezvoltarea personală este pentru tine esențială, dacă vrei să te deschizi către noi moduri de cunoaștere și de a privi lumea, atunci acest worshop este pentru tine. Dacă articolele pe care le-am scris aici (link), aici (link) sau aici (link) au reușit să depășească limitările cuvintelor scrise și să ajungă la inima ta, atunci sigur acest workshop este pentru tine.
Workshop-ul este rezultatul a șapte ani de studiu și observații asupra propriilor experiențe și al conectării informațiilor cu noile descoperiri științifice, descoperiri care m-au ajutat să găsesc noi explicații ale modului în care acționează legea rezonanței și să o aplic într-un mod nou.
***Structura workshop-ului este originală iar metodele utilizate în exerciții sunt inedite.
Va avea loc la Iași pe 25 mai iar detaliile complete sunt AICI (click pe "vezi mai mult") sau le voi trimite pe mail persoanelor interesate care mă contactează. Adresa mea de mail este în coloana din dreapta la secțiunea "despre mine".
Vă aștept cu drag să dezvoltăm potențialele ascunse în fiecare dintre noi și să ne reinventăm pentru o viață în armonie și libertate.♥
Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină îți pot spune despre mine că:
- sunt un om simplu, un explorator al vieții, și sunt fascinată de complexitatea ființei umane. Iubesc oamenii și cred că în fiecare dintre noi există lucruri minunate care merită descoperite. Mă bucur de fiecare dată când reușesc să aduc un zâmbet în sufletul cuiva și cred că nu există lucru mai frumos decât să fiu martorul înfloririi unui om.
- sunt formator/trainer acreditat CNFPA, absolventă a cursului postuniversitar Consiliere și Orientare (din cadrul Fac.de Psihologie), absolventă a Facultății de Chimie, doctor în fizică.
3 comentarii:
Uneori am impresia ca majoritatea lucrurilor interesante se intampla departe de capitala :(
@ Ianculescu:
Promit să vin și în capitală >:D<
Te-astept(am)
:)
Trimiteți un comentariu