"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 18 februarie 2015

Cele 7 mistere ale relaționării cu noi înșine și cu ceilalți

Cea mai incomodă dintre legile universale este fără îndoială Legea Oglindirii. Dacă mai e cineva care nu o cunoaște, amintesc cea mai scurtă dintre formulările sale: "Exteriorul reflectă interiorul". Adică: în fiecare clipă a vieții noastre, oamenii pe care-i întâlnim și experiențele pe care le trăim ne reflectă ceea ce cuprindem în interiorul nostru. Dacă ați vizionat documentarul Legea Rezonanței - link, atunci veți observa ușor că Legea Oglindirii este practic o altă formulare a acesteia, una inițială, având în vedere că a apărut cu mult înainte (secolele II-I î.Hr).

La o primă vedere știu că mulți oameni acceptă funcționarea acestei legi universale. Însă acceptul "durează" până la un punct. Până exact în punctul când apar mai multe persoane și întâmplări care ne oglindesc aspectele pe care nu le acceptăm la noi înșine (detalii în documentarul "Efectul umbrei" - link ). În acest punct mulți oameni încearcă o reinterpretare a legii, un fel de "ocolire" sau măcar inventarea unei excepții imaginare, cam așa cum se întâmplă și în justiția zilelor noastre :))

Acest lucru se întâmplă de obicei din cauza unei necunoașteri suficiente a modului în care se aplică această lege în cazurile reale de viață dar mai ales din cauza ego-ului nostru care este foarte greu de "dresat" :))


Acesta este motivul pentru care dau astăzi mai departe un material video pe care îl consider cel mai clar și cel mai bogat în explicații privind Legea Oglindirii - concept atât de util în autocunoaștere, cunoaștere universală, regăsirea armoniei în relațiile interumane și comunicare. Materialul video conține o conferință susținută de Gregg Braden intitulată de acesta: "Cele 7 oglinzi eseniene".

Așa cum se poate bănui din titlu, conferința conține cele 7 mistere ale oglindirii prin intermediul relațiilor: cu noi înșine și cu ceilalți:
1. Oglinda a ceea ce suntem în momentul prezent;
2. Oglinda a ceea ce judecăm în acest moment;
3. Oglinda a ceea ce am pierdut/oferit/cedat la un moment dat;
4. Oglinda celei mai mari iubiri pierdute sau a celei mai mari frici pe care le-am avut/le avem;
5. Oglinda mamei, a tatălui și respectiv a Creatorului;
6. Oglinda cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele de "cucerirea nopții negre a sufletului";
7. Oglinda modului în care ne percepem pe noi înșine, cunoscută drept oglinda celui mai mare act de compasiune.

Materialul este complex și se înscrie foarte bine în seria "Informații care mi-au schimbat viața", dar am ales să-l încadrez în serie doar cu tag pentru a fi mai ușor de găsit de către cei ce caută soluții reale și profunde în rezolvarea problemelor din relații și comunicare. Merită fiecare minut investit atât pentru valoare informațiilor cât și pentru blândețea terapeutică din glasul lui Gregg Braden și modul său de exprimare pe înțelesul tuturor. În plus, discursul conține o mulțime de scurte povestiri de viață ca exemple de aplicare a fiecărei "oglinzi", deci sigur o să vă placă. Vizionare plăcută..💗


În completare recomand cele două documentare "de bază": "Legea Rezonanței" - link și "Efectul Umbrei" - link. Articole ce conțin materiale importante despre relații se găsesc aici-link, aici-link și aici-link.

Fiind vorba despre legea oglindirii și umbra noastră "cea de toate zilele" găsesc potrivit să recomand din nou cărțile lui Debbie Ford care mi-au fost ghizi în călătoria spre înțelegerea acestor concepte (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link.

Recomand de asemenea minunatele cărți ale lui Adrian Nuță în cazul în care aveți norocul să le mai găsiți pe la anticariate (din câte cunosc, în librării s-au epuizat). Cărțile lui Gregg Braden (pe care le-am recomandat și în penultimul articol) pot fi comandate online de aici-link (transport gratuit).
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


3 comentarii:

dorian spunea...

Multumesc,te imbratisez!

Cristina spunea...

Multumesc.

Gina spunea...

Mulţumesc.