"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 28 decembrie 2017

Cele mai (ne)prețuite daruri (+ recomandare filme)

Tocmai s-a încheiat perioada din an în care dăruim și primim cele mai multe cadouri. Nu știu dacă ați primit ce v-ați dorit, nu știu cât de mult iubiți această perioadă.., dar mărturisesc că, deși am fost, nu mai sunt un fan al acesteia și mi-e din ce în ce mai greu să fac lucrurile pentru că "trebuie" și/sau pentru că se spune că "e timpul lor". De aceea nu am reușit să mă mobilizez să răspund celor peste o sută de mesaje pe care le-am primit pe mail, telefon, facebook. Mulțumiri celor care mi le-au trimis, îi rog să mă ierte pentru lipsa răspunsului.

Iubesc nespus lucrurile care vin natural, fără motiv, fără așteptări și fără condiții, care vin pur și simplu din preaplinul celui care le generează. Iubesc florile care înfloresc fără să le pese de data din calendar, asemeni toporașilor din imaginea alăturată, pe care-i am acum alături de mine. Mi-este foarte clar acum că nu-ți vine natural să faci cadouri tuturor simultan de Crăciun, că nu ți se duce gândul în mod natural la toți oamenii de Crăciun, că ar fi aproape imposibil să nu uiți pe cineva, nu pentru că nu-l prețuiești ci pentru că e greu să-i ai pe toți în atenție în aceași timp.

Acum știu că existe momente speciale în care gândul se îndreaptă natural doar către unul sau altul dintre oamenii pe care îi prețuim, în funcție de stare, de energia momentului și de experiența pe care o trăim în acel moment. Iar dacă suntem foarte atenți și prezenți, vom observa că aceste momente își dezvăluie sacralitatea mai ușor decât altele, vom observa că sunt mai intense, mai vii, mai pline de căldura emoțiilor și, prin toate acestea, mai.. memorabile.

Acum știu că cele mai frumoase daruri nu sunt materiale, oricât de mari, frumoase sau de "ultima fiță" a tehnologiei ar fi. Cele mai frumoase daruri nu sunt acelea care așteaptă în punguțe colorate sub bradul de Crăciun, deși ar putea coexista frumos și în preajma acestuia. Cele mai frumoase lucruri pe care le putem dărui cuiva sunt atenția (și prezența) totală, acceptarea necondiționată și căldura sufletească.

Orice copil ar lăsa la o parte cadoul trimis în pachet de mama sa din străinătate pentru o oră în căldura îmbrățișării ei. Orice mamă ar renunța într-o clipă la pachetul primit de la fiul său plecat în depărtări pentru a se bucura o oră de prezența lui. Orice fiu ar renunța la cadoul de la tatăl său pentru o discuție caldă cu acesta care e mereu prea ocupat de munca sau afacerile lui și pe care-l vede doar în treacăt prin casă. Conexiunea sufletească reală este un dar neprețuit. Cine a gustat deja din această conștientizare, devenind conștient/ă de inestimabila sa valoare, cine a simțit-o, va ști pentru totdeauna că nimic nu o poate înlocui.

Și dacă vrem să ne facem nouă înșine un dar la fel de neprețuit, atunci fie ca acela să conțină fix aceleași lucruri: atenția (și prezența) totală direcționată către interior, acceptarea necondiționată și căldura sufletească. Da, știu că nu-i ușor în aceste vremuri de bulversare individuală și socială, însă sunt singurele care ne pot conduce către vindecarea traumelor, armonizare, împlinire și pace sufletească.

Obișnuiesc să spun că suntem la distanță de o respirație de conștiența totală și pacea sufletească la care visăm. Însă pentru a ajunge la ele e nevoie să ne facem timp să ascultăm, să simțim liniștea de dincolo de forme, dincolo de iluzia pe care o întreținem crezând că viața e doar ceea ce vedem și cunoaștem, acel ceva cu care am fost obișnuiți.


Ce mi se pare uimitor este faptul că în ultima vreme, pentru a simți această liniște de dincolo de forme, oamenii nu au nevoie de cine știe ce vaste studii sau practici, ci doar de puțină susținere, și înțelegerea minimă a faptului că focalizarea atenției face minuni. Am observat asta în urma ultimelor două situații în care am fost martora unor experiențe de vârf (numite și experiențe de conștiință extinsă/modificată) trăite de oameni care nu citiseră nimic din ce spun eu pe-aici, nici altele de genul (și nu, nu luaseră substanțe :))).

Astăzi dau mai departe ceva-ul care a generat acele experiențe cu speranța că veți gusta și voi din astfel de stări. Este vorba despre colajul de mai jos, câteva piese muzicale într-o interpretare și prelucrare cu totul speciale. Există totuși două condiții pentru a trăi o astfel de experiență de vârf: 1. focalizarea totală a atenției pe senzațiile din corp (cel puțin pentru început) - ochii fiind închiși pentru a evita distragerile, 2. să lăsați sunetele să pătrundă până în ultima celulă, lăsându-vă în flux, curgând odată cu ele. Ce am trăit eu când am găsit materialul nu vă mai spun deoarece nu vreau să vă influențez experiența :))

Sunt sigură că puteți face asta măcar după ce vă veți satisface curiozitatea în privința celui care interpretează, a reacțiilor publicului, etc. Vizionați-l o dată pentru a vă satisface această curiozitate, apoi doar ascultați cu ochii închiși în condițiile enumerate mai sus și veți vedea cum se simte și ce se întâmplă. E terapie pentru suflet, minte și corp, garantez. P.S. Dăruiți-vă timp să-l urmăriți până la final, merită. Enjoy!.. (*dacă video-ul nu apare sau nu se deschide, deschideți pagina în browser-ul Chrome)


Dacă tot vorbeam de daruri, voi da mai departe astăzi două filme. Primul știu că l-am mai recomandat, dar nu am reușit să găsesc în care articol și oricum a trecut mult timp de atunci, asta știu :))). Este vorba despre "Ultimul dar" ("The ultimate gift") - un film care merită văzut și revăzut până reușește să ajungă în locul potrivit din sufletul nostru. Eu tocmai l-am revăzut.., am vrut doar să testez link-ul și nu am mai putut să-l închid pentru că e.. fabulos. E despre reașezarea valorilor, bunătate, candoare și despre ceea ce contează cu adevărat pentru ca omul să se simtă împlinit. Vizionare plăcută aici-link, aici-link sau aici-link.

Titlul celui de-al doilea film a fost tradus la noi "Cel mai de preț cadou" (titlul original fiind "The best of me"/"Ce e mai bun din mine"). Acesta ne poartă într-o poveste tulburătoare despre regăsire, iubire, iertare și dăruire. Vizionare plăcută - mai jos sau aici-link..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă în relații sau transformarea interioară sau ai nevoie de susținere, ghidare sau diverse clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul dăruire:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Despre relații, transformare interioară și evoluție spirituală,
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Câteva cărți de foarte mare ajutor celor care doresc să-și reconstruiască relațiile:
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link;
- "Ascultă-mă ca să te ascult" -Michael P. Nichols- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" - Eric Berne - comandă online aici-link;
- "Compasiunea. Înflorirea supremă a iubirii" -Osho- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - Jacques Salomé - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copiii lor - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


2 comentarii:

mihaela sirbu spunea...

multumesc , multumesc, multumesc!

Unknown spunea...

Mulțumesc din suflet pentru recomandările extraordinare!
Doamne ajuta sa aveți anul care va trebuie!