"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta abuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta abuz. Afișați toate postările

luni, 25 iulie 2016

Vampirismul psihic sau cum ne facem rău unii altora

"Într-un workshop din 1992 bazat pe cartea ei The Ring of Power/Cercul Puterii, Jean Bolen a făcut următoarea observație: "Sunt convinsă că ajungem pe lume căutând iubire, și, atunci când nu o găsim, ne mulțumim cu putere".

Aserțiunea lui Bolen funcționează cel mai bine atunci când definim iubirea drept o relație în care onorăm și prețuim sacralitatea oricărei ființe (inclusiv propria noastră ființă) fără a avea intenții ascunse. De fiecare dată când relaționăm astfel cu o altă ființă umană, ne bucurăm de adevărata hrană a sufletului nostru, pe care o experimentăm în acest plan al existenței sub forma iubirii.

Pe măsură ce parcurgem traseul vieții, căutăm iubirea cu pasiune, dar nu în mod invincibil. Dacă ne lovim de lipsa de iubire prea des, vom începe să ne temem că ne vom stinge din punct de vedere emoțional. Perspectiva anihilării emoționale este terifiantă pentru toate ființele umane și, pentru a o evita, ne aruncăm asupra oricărei ancore de salvare ce apare, indiferent cât de înșelătoare ar putea fi promisiunea ei mântuitoare.

Așa cum sugerează Bolen, atunci când simțim că se apropie moartea emoțională, ancora de salvare de care ne agățăm cel mai des este puterea, sau mai precis, exploatarea – urmărirea măririi de sine pe seama altcuiva. Uneori îi exploatăm pe ceilalți asuprindu-i cu demonstrațiile noastre de dominare incontestabilă, alteori manipulându-i prin etalarea unei vulnerabilități submisive.

În oricare dintre cazuri, exploatăm - o relație profană cu forța vitală din ceilalți şi din noi înșine pe parcursul căreia ambele părți sunt dezumanizate și transformate în obiecte. Dimpotrivă, iubirea este o relație în care prețuim umanitatea sacră a altei ființe umane în timp ce prețuim simultan umanitatea sacră din noi înșine.

Diferența dintre iubire și exploatare este de multe ori dificil de pătruns și e ușor de înțeles cum putem fi înșelați să căutăm puterea exploatării atunci când nu putem obține puterea iubirii. Numai că exploatarea este doar o imitație a iubirii, în același fel în care anumite chimicale fără proprietăți nutritive sunt imitații ale hranei adevărate.

Ele pot avea aceeași înfățișare și același gust ca și hrana adevărată, dar nu pot asigura o nutriție fortifiantă. În același fel, puterea exploatării poate fi resimțită inițial ca și cum ar fi puterea iubirii, dar ea nu poate asigura energia hrănitoare şi regeneratoare a iubirii. Dar, ceea ce e și mai important, cu toate că forța vitală furată în procesul de exploatare aparent conferă putere exploatatorului, acest lucru se întâmplă inevitabil atât în detrimentul exploatatorului cât și al victimei.

Pentru că bunurile furate se consumă rapid în chestiunile legate de energia personală, exploatatorii trebuie să sustragă în mod constant energie de la ceilalți pentru a-și susține iluzia de a fi la putere – o cruciadă blestemată să caute expansiunea fără sfârșit, de vreme ce puterea furată nu poate satisface niciodată foamea de iubire a exploatatorului.

Cei mai mulți oameni recurg la exploatare numai în situații în care sunt privați de iubire. O persoană care caută iubirea și care e, în schimb, respinsă iar și iar, alunecă în final în prăpastia terifiantă a foametei emoționale.

(...) Orice persoană privată de iubire pășește nesigur pe marginea acestei prăpăstii fără fund, crispându-se de groază la vederea hăului de obscuritate emoțională care se cască sub ea. Singurătatea acestui loc pare absolută, până când o nouă entitate apare târându-se în sus, de-a lungul pereților prăpastiei.

Nou-venitul îi șoptește sufletului disperat despre un nou mod de viață în care iubirea nu mai este necesară. Îi etalează perspectiva întunecată a exploatării și îi îndrugă persoanei neiubite o poveste ispititoare despre triumful asupra agoniei și anihilării. Persoana respectivă înghite momeala sclipitoare și își începe încercările de a cuceri puterea de exploatare, uitând de iubirea atât de greu de obținut.

(...) Vampirismul psihic nu e numai cea mai gravă formă de vampirism, dar este și cea mai comună, de vreme ce poate erupe de fiecare dată când o persoană privată de iubire caută să exploateze alte persoane pentru a-și evita moartea emoțională." - fragment din "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți" -Barbara E. Hort


Dacă suntem foarte sinceri cu noi înșine, vom recunoaște că fiecare dintre noi am fost sau suntem privați de iubire și fiecare ne-am înfruptat din energia celorlalți prin diverse metode. Orice încercare de a ieși în evidență, de a fi privit drept special, orice tip de comparație cu ceilalți din care ieșim mai presus, sunt situații în care facem asta.

Știu că în general oamenii obișnuiesc să-i denumească vampiri psihici/energetici doar pe cei care fac asta foarte... la vedere. Dar cred că diferențele pe care le tot scoatem în evidență sunt numai niște justificări firave ale comportamentelor noastre mai puțin sau deloc asumate.

Pentru a răspunde unor întrebări pe care le-am primit în ultima vreme am adus câteva clarificări într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de domnul Constantin Luca la televiziunea TopALL. Nu am avut prea mult timp pentru dezvoltarea subiectului, dar sper să fie de folos atât cât am putut spune. Vizionare plăcută și cu folos..



Câteva cărți care pot clarifica aspectele principale ale acestor atitudini cu efecte toxice asupra celor abuzați:
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți" -Barbara E. Hort- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vampirii energetici" -Albert J. Bernstein- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau sclavie?" -Walter Riso- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Iubiri toxice" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Oameni toxici" -Marsha Petrie Sue- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi aici ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de abilitățile noastre și natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 30 iulie 2015

S.O.S. – Violența domestică

Calitatea vieții noastre depinde de percepția pe care o avem față de experiențele prin care trecem. Oamenii știu asta cumva în adâncul lor, chiar dacă nu-și amintesc în fiecare clipă pe care o trăiesc. Toți trecem prin experiențe grele la un moment dat, însă dar nu toți avem aceeași trecere tocmai datorită acestor diferențe de percepție.

Cei mai mulți preferă să spună că lumea e rea, că cei din jurul nostru sunt indiferenți, că ceilalți ar trebui să fie mai buni, mai toleranți și să ne ofere mediul în care să putem să trăim și să ne dezvoltăm frumos. Preferăm să facem asta pentru că e muuuult mai greu să ne concentrăm pe ce putem face noi, fiecare, pentru ca lumea în care trăim să fie mai bună și mai tolerantă. Trăim într-o cultură a victimizării în care fiecare om caută să-și justifice neîmplinirile dând vina mediul neprielnic în care trăiește (pe familia care nu-l înțelege, pe sărăcie, pe sistemul politic sau pe cel de învățământ, pe E-uri, radiații, războiul psihotronic sau pe cine știe ce altceva.

O astfel de cultură naște violență, iar violența se răsfrânge asupra celor mai puțin puternici, a celor fără sprijin din partea familiei sau prietenilor și/sau fără posibilități financiare. Poate ați observat că în ultimul timp cazurile de violență se înmulțesc iar victimele acestor acte de violență nu știu cui să se adreseze, ce drum să parcurgă pentru a-și reechilibra viața.

Am avut pe drumul vieții bucuria să cunosc oameni dispuși să ofere din timpul și energia lor pentru a construi soluții și pentru a dărui și celorlalți informații privind oportunitățile de rezolvare ale acestor probleme și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile în care trăiesc.

Cel mai recent am avut o astfel de ocazie weekendul trecut când am participat la Brașov la seminarul de informare "START – O viață de calitate în siguranță" – seminar care a avut ca obiective creșterea gradului de conștientizare a comunităților privind evoluția violenței domestice și a traficului de persoane și găsirea unor soluții eficiente privind prevenirea, intervenția și monitorizarea acestor fenomene la nivel național.

Seminarul a fost condus de doi oameni minunați (experți TS informare, promotori/comunitate): Mihaela Moisă (pentru jud. Neamț) și Eugen Ghiță (pentru județul Ialomița) care au reușit să-l transforme într-o adevărată întâlnire de suflet și să radieze căldura sufletească ce a unit prin fire nevăzute participanții din cele două județe. Pentru a afla mai multe detalii despre acțiunile care se încadrează în violența domestică și despre acest proiect puteți consulta prezentarea PPT pe care am încărcat-o AICI-link (nu este vorba doar despre violența fizică, ci și despre alte acțiuni despre care puțini oameni știu).

Mulțumesc din suflet celor doi experți care au condus proiectul pentru căldura pe care au transmis-o dincolo de informații, Ralucăi Sterea pentru invitaía de a paricipa dar și femeilor minunate pe care le-am cunoscut cu această ocazie care mi-au pus bucăți de suflet în palme și m-au lăsat să văd acea sclipire de bucurie din ochii lor.💗


În continuare puteți urmări una dintre edițiile emisiunii "Actualitatea romașcană" realizată de Monica Pellegrini unde am fost invitată alături de prietena mea Andreea Găină – emisiune în care am punctat câteva aspecte privind același subiect. Mulțumesc Monicăi pentru invitația la emisiune și o felicit pentru varietatea de emisiuni pe care le realizează 💗


Ce am uitat să precizez în emisiune este faptul că până la finalul acestui an Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, autorităţile publice locale (prin DGASPC-uri) şi Ministerul Sănătăţii vor pune la punct un sistem unic de raportare şi monitorizare a cazurilor de violenţă domestică și se va da publicității un număr unic de urgenţă pentru toate victimele.

! Dacă ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă din viața ta - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole recomandate:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- Despre violența domestică și motivele tăcerii,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Pentru cei care vor să-și construiască relații armonioase recomand cu drag câteva cărți minunate:
- "Cuplul – între dezirabil și periculos" -Robert Neuburger- comandă online aici-link;
- "Cum să facem față persoanelor toxice" -Tim Cantopher- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau dependență?" -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
- "Femei inteligente, relații sănătoase" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul de mai jos. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 29 septembrie 2013

O scurtă poveste de viață...altfel

Când se ivește vreo situație în care e nevoie să vorbim despre traumele trecutului, puțini dintre noi se simt confortabil. Pentru că nu e tocmai simplu. E simplu doar în cazul când lucrurile nu sunt doar acceptate mecanic ci și înțelese dincolo de bine și rău, dincolo de dualitate.

Însă dacă totuși cineva reușește performanța asta, dacă vei fi prezent în preajma lui, cu siguranță nu îl poți uita după o zi sau două.Poți recunoaște ușor un astfel de om. Pentru că emite ceva foarte greu de definit, care seamănă cu entuziasmul dar e în aceeași măsură curaj, care seamănă cu un zbucium dar la fel de mult e pace, dar mai presus de toate radiază inspirându-ne într-un mod căruia minții noastre îi scapă deocamdată.

Am avut ocazia să întâlnesc oameni care s-au depășit pe ei înșiși și pot inspira la rândul lor pe cei care nu au încă puterea să o facă. Și am avut această ocazie atât în realitate cât și în „virtualia”. Mi-am amintit de asta cu ocazia articolului precedent. De aceea vin acum cu un fel de completare de suflet, de data aceasta una care conține ceea ce încercam să definesc mai sus.

Iată-l pe Shane Koyczan vorbindu-ne despre experiențele sale de bullying pe care le-a trăit și nu oricum ci…altfel. De privit prin ochii sufletului și de ascultat cu inima..


Ceva cumva interconectat vei găsi și aici (link) și în cazul când îți plac poveștile de viață așa cum îmi plac și mie, atunci poți găsi alte povești emoționante în articolele de aici (link)
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestei pagini, îți urez cu drag bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 26 septembrie 2013

Vampirismul psihic (ne)rafinat (5) - Bullying

Dacă în primele articole din seria dedicată vampirismului psihic am vorbit despre formele rafinate ale acestuia, cred că a venit vremea să aduc în atenție forma extremă a abuzului, cea pentru care nu s-a găsit încă o traducere în română, numită în engleză - Bullying.

Bullying înseamnă agresiunea sub forma ei cea mai profundă, este impunerea dominației asupra celorlalți prin utilizarea forței și a altor metode precum: amenințări, constrângere, umilire, etc.. Este genul de comportament care se adâncește prin repetare sistematică până ajunge să fie o obișnuință în viața celui abuzat. Este comportamentul care pur și simplu produce teroare în viața persoanei țintă.

Acest tip de abuz poate avea loc între doar două persoane însă formele atroce sunt acelea în care abuzatorul are și "ajutoare" care amplifică efectul comportamentului asupra celui abuzat.

Formele de manifestare sunt atât de variate încât fiecare dintre acestea ar merita o discuție separată. Mergând pe firul cronologiei unei vieți enumăr câteva tipuri de bullying :
- asupra copiilor de către ceilalți copii, părinți, profesori, alți adulți, etc.;
- asupra adolescenților - la fel ca mai sus;
- asupra adulților - de către un alt membru al familiei; la locul de muncă de către șefi, colegi; în sistemul medical și administrativ; în închisori de către colegi și supraveghetori, pe internet, etc.

Efectele bullying-ului sunt complexe și pot duce la comportamente extreme ale persoanei abuzate acestea plecând de la sinucidere și ajungând pâna la explozii de violență extremă asupra altor persoane. Așa cum probabil știți, criminalii în serie sunt în proporție de 99% victime ale abuzului de acest tip în perioada copilăriei.

Din punct de vedere energetic - bullying-ul lasă victima la pământ. La rândul ei, persoana abuzată are de ales între a-și căuta puterea eliberării în interior sau a se "alimenta" abuzând la rândul ei pe altcineva. Și cum puterea interioară nu este ceva foarte cunoscut și nici ușor accesibil, cele mai multe persoane abuzate aleg varianta de a abuza la rândul lor. Acesta este mecanismul prin care violența naște violență.

Dacă tot suntem în mediul virtual, cred că este potrivit să punctez căteva lucruri despre cyber-bullying - abuzul extrem prin intermediul tehnologiei și internetului.

Cyber-abuzatorul este de regulă persoana avidă de a provoca scandaluri virtuale, avidă de comentarii în contradictoriu, de polemici interminabile, polemici în care își etalează cu emfază cunoștințele și/sau cunoașterea străduindu-se astfel convingă pe toată lumea că acestea sunt singurele adevăruri valabile.

Adevărurile sale "universale" sunt mascate în majoritatea cazurilor de cele mai bune intenții și pot lua forme dintre cele mai sofisticate. Poate cea mai sofisticată dintre acestea este agresiunea cu propriile principii ale țintei. Altfel spus, abuzatorul îți răstălmăcește principiile (credințele) pentru a-ți arăta că realitate nu le respecți.

În lumea denumită "spirituală", a bate pe cineva cu propriile "arme" (credințe) nu e deloc greu deoarece limitele acestor credințe/concepte sunt fluide și pot fi (re)interpretate la nesfârșit. Concret, cel mai des se uzează de "legea atracției" spusă sub forma: "atragi scandal pentru că nu ai învățat lecția acceptării și toleranței" și de legea reflectării sub forma "respingi pe ceilalți pentru că ei îți oglindesc părțile tale neacceptate".

Dacă ducem la extrem lecția toleranței sau legea reflectării reiese de aici că ar fi natural să stăm să fim abuzați la infinit. Dar oare ce ființă consideră că e normal așa ceva? Care ar fi finalitatea unei vieți dedicate abuzului? Să ne vrea oare Dumnezeu nefericiți? Sunt întrebari retorice, desigur.


Eu cred că ducerea la extrem a acestor legi creează o confuzie, una care poate genera abuzuri și mai mari și foarte bine mascate. Confuzia constă în stabilirea limitei până la care acceptarea poate fi posibilă astfel încât fiecare dintre noi să rămână cu energia vitală pe plus. Sigur știți la ce mă refer, așa că nu insist.

Pentru că am trăit în viața mea experiențe de abuz duse la extrem, pot spune că agresiunea (de orice natură) nu are cum să înceteze și nu va înceta decât în momentul când spunem NU. ATÂT. AJUNGE. 

Acest articol nu este doar rezultatul experiențelor trecute ci și a două experiențe recente de pe facebook. Desigur, și celelalte cinci articole (link-1, link-2, link-3, link-4 link-5) au fost "inspirate" și de experiențe virtuale. Am crezut că ele sunt suficiente pentru a opri acest gen de abuz, dar se pare că m-am înșelat. Apoi am scris un altul și mai clar - link-6 dar nici așa nu a fost de ajuns.

Nu am de apărat nici o "imagine" pentru că nu cred că am una și nici nu depind de ea chiar dacă s-ar considera că am. De aceea m-am gândit că aceste gânduri merită scrise și sub forma asta spre a (re)aminti că spiritualitatea este cu totul altceva decât acceptarea infinită a abuzurilor de orice natură ar fi ele.

Și da, sunt recunoscătoare celor care m-au "inspirat" să scriu acest articol dar asta nu înseamnă că voi tolera în continuare cyber-vampirii "spiritualistici" (mulțumesc lui Dan I. pentru inventarea acestui termen). Spun asta deoarece consider că viața sigur nu e o competiție cu ceilalți, cel mult cu noi înșine. Cred că viața este mai mult un dans al întregirii ființei, un dans al împăcării interioare, iar acest lucru, oricum ar fi, nu se petrece într-un spațiu în care există bullying, ci într-unul al liniștii.

În finalul acestei mici pledoarii iată un scurt speech al lui Mooji despre cum ar trebui să fie o relație.. (dacă subtitrarea nu pornește automat poate fi setată din butonul rotiță - bara de jos a player-ului).


În cazul când ești interesat de subiect, pentru completare merită citite și articolele cu link-urile de mai sus link-1, link-2, link-3, link-4, link-5link-6. Desigur, am scris și despre experiențele minunate din virtual, altfel nu aș mai fi acum aici și probabil aș șterge "crezul" meu din coloana din dreapta a acestei pagini.

Idei esențiale despre vampirismul energetic găsiți în următoarele cărți:
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți" -Barbara E. Hort- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vampirii energetici" -Albert J. Bernstein- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau sclavie?" -Walter Riso- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Iubiri toxice" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Oameni toxici" -Marsha Petrie Sue- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, mă bucur să-ți urez bun venit! Ideea de bază a acestui site urmărește dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață bună. Sper să găsești lucruri interesante în lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 25 iulie 2013

Despre violența domestică și motivele tăcerii


Zilele trecute ascultasem la radio o știre conform căreia în Romănia la fiecare 48 de ore o femeie moare din cauza violenței domestice, iar pe internet am găsit o alta în care o statistică amintea că la fiecare 3 secunde (!) o femeie este bătută de partenerul ei de viață. În Rusia alte statistici spun că o femeie moare din aceleași motive la fiecare 24 de ore...Cutremurător.

Poate că puțină lume știe că anul trecut chiar de 8 martie s-a promulgat legea pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (link) care prevede asistență juridică femeilor abuzate în familie și multe alte măsuri care să prevină adâncirea acestui tip de abuz.

Motivele pentru care femeile nu ies din relațiile în care sunt abuzate fizic și psihic sunt multiple plecând de la dependența emoțională, frica de repercusiuni, teama de singurătate, copiii pe care îi au împreună cu partenerul respectiv, neputința de a se întreține singure financiar, ratele comune la bănci sau alte stări complexe (link).

Pentru că tot am scris în articolul precedent și despre vampirismul psihic în relații și pentru că am găsit un discurs TED pe aceeași temă, iată-l ca o completare a ceea ce spuneam și ca o inspirație a acestei cutremurătoare realități. Este vorba despre discursul lui Leslie Morgan Steiner autoarea cărții "Crazy Love" ("Dragoste nebună") - mărturie a relației sale cu primul să soț care a abuzat-o pâna la amenințarea cu moartea de nenumărate ori. Dar mai bine o las pe ea să vă povestească despre motivele care au oprit-o să părăsească relația înainte de a se ajunge la asta...
 
***Felicitări din toată inima prietenelor mele dragi A., C. și L. (ale căror povești de viață le cunosc) pentru curajul extraordinar de a ieși din relațiile în care au fost prinse, vă îmbrățișez cu mare drag. Mult curaj celor care își vor înfrunta teama de azi înainte 💗


! Dacă treci printr-o situație dificilă sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole recomandate:
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- S.O.S. – Violența domestică,
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Cărți recomandate:
- "Dragoste sau dependență?" -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
- "Cuplul – între dezirabil și periculos" -Robert Neuburger- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Cum să facem față persoanelor toxice" -Tim Cantopher- comandă online aici-link;
- "Femei inteligente, relații sănătoase" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul de mai jos. Te mai aștept,
cu drag 💗