"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 6 august 2017

De ce unii oameni sunt mai altruiști? Iată ce spun studiile.. (+ recomandare film)

Admir pompierii. Încă din copilărie. Dacă aș fi fost băiat, acum eram pompier. Pentru că dintotdeauna mi s-a părut extraordinar să-ți riști viața pentru a salva viața altcuiva complet necunoscut. Încă de atunci consideram că e dovada supremă de altruism.

Dar după aceea s-a întâmplat... viața 😁. Și am văzut că nu e chiar simplu să dăruiești din ceea ce ești, adică să fii altruist. Dimpotrivă, e foarte greu. Deoarece trebuie să cucerești mai întâi acel balaur cu N-șpe capete numit Interesul Personal condus de.. "creierul operațiunii" - pe nume Ego.

Ne place să credem despre noi că suntem generoși și altruiști deoarece știm că asta ne înalță în ochii celorlalți și, bineînțeles, considerăm că ne înalță... spiritual. Însă nu pot ascunde faptul că cele mai mari demonstrații de egoism și cele mai "ascuțite" atacuri le-am văzut în interacțiunile dintre oameni foarte... spirituali. 

Dau mai departe astăzi rezultatele uimitoare ale unor studii care s-au făcut asupra oamenilor altruiști. Este vorba despre cercetările propuse de Abigail Marsh - profesor asociat la catedra de psihologie a Universității din Georgetown în cadrul programului interdisciplinar în neuroștiințe. Desigur, ideea i-a venit în urma unei întâmplări care i-a marcat viața și pe care o povestește în cadrul discursului său de mai jos. Sper să vă inspire, vizionare plăcută..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă să-ți transmiți mesajul cu impact maxim, vino la cursul de Formator! Când: 25, 26, 27 februarie. Detalii - AICI-LINK.
✅Dacă vrei să ajuți oamenii în mod profesionist, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 4, 5, 6 martie. Detalii AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele, pe lângă certificatul de absolvire, primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l recomand este bineînțeles despre altruism, mai exact - despre gradul suprem al acestuia. Este despre un om care și-a riscat viața ca să salveze nu doar una ci mai multe vieți. Nu e doar un film, este o povestea reală a vieții lui Desmond Doss (7 februarie 1919 - 23 martie 2006) singurul erou american decorat de însuși președintele Harry Truman (link).

Povestea lui de viață este una care, dacă nu ar fi fost reală, nu cred că ar fi putut fi imaginată. Filmul se numește "Hacksaw Ridge" (tradus în română cu titlul "Fără armă în linia întâi") a primit două premii Oscar și a mai câștigat alte 39 de premii la alte festivaluri. Nu cred că e nevoie să vă conving să-l vedeți, spun doar că e mai mult decât inspirație, e dovada vie că putem face mai mult decât ne imaginăm și că ne putem găsi umanitatea depășind egoismul și prejudecățile. Fiind un film tulburător (așa cum e realitatea..) NU îl recomand persoanelor sensibile. Îl puteți viziona aici-link sau aici-link

Articole conectate cu subiectul:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase;
- Cum să-ți faci prieteni pe viață și..
- acum o sută de articole în urmă vorbeam tot despre altruism - cel al lui Emily.

Cărți recomandate:
- "A da și a lua. O abordare revoluționară a succesului" -Adam Grant- comandă online aici-link;
- "Altruismul eficient. Ghid pentru o viață trăita în mod etic" -Peter Singer- comandă online aici-link;
- "Antrenarea minții și cultivarea bunătății pline de iubire" -Chogyam Trungpa- comandă online aici-link;
- "Modelul faptelor bune" -Shari Arison- comandă online aici-link;
- "Activează-ți bunătatea" -Shari Arison- comandă online aici-link;
- "Despre bunătatea inimii" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "De ce îți face bine să faci bine" -David R. Hamilton- comandă online aici-link;
- "Compasiunea și mintea umană" -Paul Gilbert- comandă online aici-link;
- "Compasiunea - suprema înflorire a iubirii" - Osho - comandă online-aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 2 august 2017

Creierul, percepțiile și realitatea (1)

În dicționar realitatea este definită drept "fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt; adevăr; existență, tot ce există". Dar când mă gândesc la lucrurile care nu există efectiv dar ne dau impresia că există sau invers (iluzii optice, auditive (*), etc.) 😁- ajung la concluzia că definiția nu are chiar cea mai fericită variantă.

Mărturisesc că dintotdeauna am intuit că REALITATEA nu e ceea ce pare, nu e ceea ce simțurile mele îmi dau de înțeles că ar fi. Mai ales în ultimii 10 ani de când am decis că vreau să mă lămuresc ce-ar fi aceasta și cum funcționează în amănunt.

Și cu cât am căutat mai adânc cu atât am ajuns să înțeleg că ceea ce percepem cu simțurile noastre este doar suprafața, una foarte subțire, a ceea ce realitatea este de fapt. Experiențele de conștiență extinsă pe care le-am trăit și discuțiile pe care le-am avut cu oamenii care au trăit astfel de experiențe mi-au confirmat această idee.

Iată că și cercetările pe care le fac oamenii de știință confirmă faptul că REALITATEA este mult mai vastă decât ceea ce ne oferă mintea pe baza percepțiilor, ba chiar uneori este foarte diferită de construcția pe care o elaborează mintea noastră


Vă amintiți replicile clasice ale soțului prins de nevastă cu amanta în pat: "Ceea ce vezi nu e adevărat" sau "Ceea ce vezi nu e ceea ce crezi că e"? Eh.., cam așa e și cu realitatea 😁. De aceea m-am gândit că ar fi util să fac o serie de articole pe această temă, plus că aceasta ar explica o parte din motivele care m-au făcut să mă eliberez de toate poveștile new age create de mințile oamenilor în încercarea de a-și explica de unde venim, cum am apărut și cu ce treabă suntem pe-aici pe Pământ 😁

Încep seria pe care-am numit-o "Creierul, percepțiile și realitatea" cu speech-ul lui Donald Hoffman - profesor univ. dr. la catedra de Științe Cognitive la University of California, Irvine. Rezultatele cercetărilor sale merită date mai departe deoarece sunt uluitoare. Aceste concluzii parcă ne îndeamnă să fim mai detașați de ceea ce trăim și mai reticenți atunci când auzim/citim diverse explicații inventate pentru anumite fenomene cărora știința nu le-a găsit deocamdată o explicație. Și cred că asta ajută pe toți căutătorii. Vizionare plăcută și cu folos..



Cărți recomandate: despre creier:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
și despre natura realității ascunse vederii noastre:
- "Realitatea ascunsă. Universurile paralele și legile profunde ale cosmosului" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.

***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 21 iulie 2017

De ce este dezvoltarea personală o prioritate

"A încerca să schimbăm lumea înainte de a ne schimba conceptul despre noi înșine înseamnă a lupta împotriva firii lucrurilor. Nu poate fi vreo schimbare exterioară până ce nu e o schimbare interioară. Precum înăuntru, așa și afară." - Neville Goddard

Chiar cred că schimbarea exterioară vine de la sine când fiecare dintre noi își va schimba perspectiva din care privește lumea și viața. Mai cred că celelalte încercări ale noastre de a schimba doar exteriorul sunt și vor fi sortite eșecului. Viața îmi confirmă asta în fiecare zi, ca să nu uit 😁, dar cei care nu s-au convins încă pot continua să încerce 😄.


Din acest motiv, deși am mai vorbit despre aceste lucruri, m-am gândit că merită să aduc câteva update-uri în cadrul unei emisiuni din seria "Universul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca la CNS TV (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre importanța și avantajele autocunoașterii și dezvoltării personale, despre importanța deciziilor conștiente (cu consecințe asumate) și de ce merită să investim timp și energie în parcurgerea conștientă a procesului de transformare interioară. Dar nu o să lungesc introducerea deoarece știu că cei interesați o vor urmări oricum, iar a-i convinge pe cei dezinteresați ar fi un demers inutil. Vizionare plăcută și.. cu folos.


! Dacă dorești să te autodepășești sau vrei o ghidare/susținere în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Deși simpla lectură a unor cărți nu e suficientă, totuși aceasta poate fi un punct de plecare, așa că, iată mai o selecție de suflet:
- "Marele TU! Descoperiți comorile dinlăuntrul vostru" -Rene de Lassus- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" -M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 16 iulie 2017

Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății (+ recomandare film)

În copilărie și în adolescența mea mă tot gândeam de ce tatăl meu are probleme cu inima având în vedere că a dus dintotdeauna o viață echilibrată, are greutatea ideală conform înălțimii, nu face excese alimentare, nu fumează și nu consumă alcool.

În momentele când au avut loc infarctele, apoi operația de bypass coronarian, deja știam că rădăcina problemei nu stă în regimul alimentar sau în cel de odihnă. Chiar dacă ar fi fost așa, el mănâncă de o viață la ore fixe, foarte echilibrat, fără prăjeli, cu două zile pe săptămână post, bea 2 litri de apă pe zi, ia o linguriță de miere dimineața pe stomacul gol, face exerciții fizice în fiecare dimineață, a avut și are o viață foarte activă fizic, se duce la somn întotdeauna la ora 22.00, etc.

Când a avut loc operația de bypass coronarian știam deja că rădăcina problemelor lui de sănătate stă în istoria traumelor sale din copilărie, fiind orfan de ambii părinți de la o vârsta foarte fragedă și fiind "pasat" de la o rudă la alta pe parcursul primilor 14 ani de viață, până a intrat la școala profesională unde statul i-a asigurat strictul necesar (material), dar fără susținerea sufletească de care are nevoie orice adolescent. Așa se face că, metaforic vorbind, inima lui s-a "închis" pentru a putea face față experiențelor prin care a trecut.

Mă bucur că trăiesc în aceste vremuri în care din ce în ce mai multe studii demonstrează importanța igienei psiho-emoționale și a vindecării traumelor din copilărie în vindecarea bolilor și păstrarea sănătății noastre fizice. Astăzi, doar cine dorește să rămână în ignoranță neglijează aria psiho-emoțională atunci când vorbește de sănătate.

Importanța acestui capitol al sănătății noastre mă face să dau mai departe un nou discurs pe această temă, cel aparținând medicului pediatru Nadin Burke Harris - care ne oferă o pledoarie ferventă bazată pe argumente științifice pentru ca medicina să acorde o atenție deosebită problemei prevenției și tratării traumelor din copilărie. Dacă ceea ce spune vi se pare la fel de important cum mi-a părut mie, vă invit să dați informația mai departe. Vizionare cu folos..


Filmul pe care îl recomand astăzi este un serial care cred că are puterea de a topi orice inimă. Are mare legătură cu temă acestui articol și are darul de a trece privitorul printr-un fitness emoțional terapeutic 100%. Se numește "Anne" și cred că ar trebui difuzat în școli sau măcar musai recomandat. Respect și recunoștință celor care l-au tradus, având în vedere că serialul nu e unul comercial și, prin urmare, e mai puțin celebru. Până acum are 3 sezoane pe care le găsiți aici-link sau aici-link (dați click mai întâi pe sezonul 1, apoi pe fiecare episod ș.a.m.d.). Vizionare plăcută..
***
În completarea subiectului, recomand articolele:
- Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă,
- Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore,
- Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine" și
- Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.

Cărți recomandate:
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link sau aici-link (strict necesară oricărui părinte și profesor);
- "Dincolo de pedespse și răsfăț" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Parenting constient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Parentaj sensibil și inteligent" -Daniel J. Siegel, Mary Hartzell- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link sau aici-link.
Iar pentru detectarea cauzelor bolilor, reamintesc patru dintre cărțile care mă sprijină de câțiva ani:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să evoluăm. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 14 iulie 2017

22 de ani de mers pe jos, 17 ani de tăcere și darurile lor de înțelepciune

Există povești de viață care ne lasă fără grai și ne fac să reflectăm profund la lucrurile, credințele și situațiile de care suntem atașați. Povești care ne tulbură "apele" interioare și ne clarifică dacă suntem sau nu în stagnare.., în așa-numita zonă de confort.

O astfel de poveste este cea a lui John Francis (bio 2) - călător al planetei, străbătând-o pe jos sau cu barca cu pânze și ducând un mesaj de respect și responsabilitate față de mediu (fără a rosti un cuvânt de-a lungul a 17 ani din acea perioadă). A expus experiența acestor ani în cărțile sale: "Planetwalker: 22 Years of Walking. 17 Years of Silence." ("Călător pe planetă: 22 de ani de mers pe jos, 17 ani de tăcere") și "The Ragged Edge of Silence: Finding Peace in a Noisy World" ("Pe muchia ascuțită a tăcerii: găsind pacea într-o lume zgomotoasă") publicată sub egida National Geographic.

În ultima dintre acestea, John Francis ne conduce în povestea sa în profunzime, oferindu-ne o țesătură de întrebări și răspunsuri, interviuri și povești din experiența personală, inclusiv despre semnificația tăcerii în cultura nativilor americani, în cea hindusă și în tradiția budistă. Lectura acesteia oferă cititorului înțelegerea profundă a rolului tăcerii în autocunoaștere, clarificarea obiectivelor și realizarea visurilor. Păcat că nu a fost încă tradusă în limba română..

Vă invit să urmăriți povestea impresionantă a lui John Francis povestită pe scurt chiar de el, are un dar de povestitor care m-ar face să-l ascult o zi întreagă fără să-mi amintesc că exist 😁, sper să vă inspire și să vă aducă în suflet măcar câtă căldură mi-a dăruit mie...


De păstrat: "Și știu că de multe ori ne găsim în acest loc minunat în care am ajuns, dar de fapt în alt loc trebuie să ajungem. Și trebuie să lăsăm în urmă siguranța a ceea ce am devenit, și să mergem către locul a ceea ce devenim. Astfel, vreau să vă încurajez să mergeți în acest loc următor, să vă eliberați din orice închisoare v-ați găsi, oricât de confortabilă ar fi, pentru că avem ceva de făcut acum. Trebuie să ne schimbăm acum." - John Francis
***

! Dacă îți dorești să aduci mai multă bucurie în viața ta sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Invitație: Hai în tabără, vino să regăsim Bucuria de A FI. În perioada 22-26 august - te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, "de vară", să discutăm relaxat despre transformarea interioară autentică, viața în simplitate și bucurie și cum ajungem să facem pace cu noi înșine și cu lumea. Am pregătit o mulțime de instrumente utile, exerciții de conștientizare dar vor fi și seri de povești și multe surprize. Găsești toate detaliile AICI-LINK.
***
Se potrivește bine un film care ne poartă într-o călătorie, așa că recomand unul care mi-a adus o porție bună de inspirație și sper să vă aducă și vouă. Este vorba despre Calea deșertului - al cărui scenariu este bazat pe romanul autobiografic al autoarei Robyn Davidson. Deci, o poveste reală care merită toată atenția. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link. *Cred că l-am mai recomandat o dată, dar nu rețin când și în ce an și/sau în ce articol...:)))

O altă poveste de viață reală care confirmă faptul că o călătorie în necunoscut este inițiatică este cea pusă în scenă în filmul The Motorcycle Diaries. Găsim aici parcursul expediției tânărului Che Guevara (din 1952), inițial cu motocicleta, prin America de Sud împreună cu prietenul său Alberto Granado. În această călătorie, ei sunt martori la nedreptățile cu care se confruntă cei săraci și sunt expuși unor situații, oameni din clase sociale pe care altfel nu le-ar fi întâlnit niciodată. Astfel, călătoria plantează sămânța inițială a ceea ce va deveni Che Guevara. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link.

Câteva cărți recomandate în terapia pentru suflet..:
- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Cum m-am vindecat de nefericire" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗