Și dacă tot am vorbit săptămâna trecută despre
stările de neputință și despre adâncimile lor, m-am gândit că ar fi potrivit să
nu mă îndepărtez prea tare de subiect și să aduc astăzi aici o poveste de viață
emoționantă din care bineînțeles putem învăța o mulțime de lucruri interesante.
Să-l ascultăm în felul acela special...cu sufletul.
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină - poți găsi o altă poveste de viață aici (link) și câteva idei depre beneficiile fitness-ului emoțional aici (link) .
O incursiune într-o experiență de viață tulburătoare se găsește în cartea lui Andrew Solomon "Demonul amiezii" - carte despre care Daniel Goleman spunea că este "O călătorie de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." - comandă online aici-link.
Unele texte din unele culturi spun că în vremuri
străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul,
apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie
înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid,
pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare
semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau
invizibile, fizice și spirituale.
Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar
dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa
mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta
ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori
care ne conduc pe fiecare 😁.
Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care
îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi
să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea
creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și
a fost lansat în 2010.
Am preluat filmul de pe ok.ru, însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Stările
de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata
lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ
la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.
Pentru
oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate
la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică
acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare
care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva
în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.
Alți
oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din
dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine"
considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.
Însă
pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care
din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri
construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se
complică.
Oricărui
om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare
a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau
căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe
hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de
stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3
puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește
depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că
ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?
De
asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează
pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile
stări.
Astfel,
dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în
forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să
atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai
puțin decât ne-am așteptat.
Experiențele
mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o
produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim
undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât
de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se
repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu
să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult
mai greu când o lași să facă asta.
Când
omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să
observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că
o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și
nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă
refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși
simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică
lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu
am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de
nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.
Am
ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!)
astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am
neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă
stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie
pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul
indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un
rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie
au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de
neputință?
Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.
Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste
întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și
prin care mai trec câteodată în această realitate (link).
O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).
***
Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu
persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea
cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau
le-au recomandat să se pregătească de operații.
În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit
că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care
schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile
necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă
de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă
ar fi fost așa"...
Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au
timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau
din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul
medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum
se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.
Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult
încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea
întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre
în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.
Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm
în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.
Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.
Precizez și faptul că Bruce Lipton este autorul următoarelor cărți bestseller:
Mulțumiri și recunoștință domnului Marian Matei pentru traducere. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).
Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Preocupările noastre cotidiene din dimensiunea
fizică sau din cea mentală ne limitează mult percepția în ceea ce privește
armonia construcției Universului ce există de la nivel de microcosmos până la nivelul macrocosmosului. La
prima vedere Universul pare a avea o structură haotică și este destul de greu de surprins dovezi ale design-ului său inteligent. Și totuși, de-a lungul istoriei, mulți oameni au
bănuit că nu poate fi chiar totul la întâmplare sau mai mult, că nu poate fi nimic la întâmplare.
Dintre aceștia, în 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot a pus bazele geometriei fractale, deschizând astfel o poartă către o
dimensiune minunată a Universului, dimensiune care de atunci este studiată intens
pentru numeroasele aplicații ale acesteia în diverse domenii ale vieții.
Dacă ar fi să îi fac cea mai scurtă descriere aș spune
despre dimensiunea fractală a Universului că este ordinea din aparenta dezordine
pe care o vedem în jurul nostru dar cred că este mult mai mult de atât.
Un documentar care încântă nu doar privirea și
mintea dar în aceeași măsură și sufletul și care ne întroduce în minunata lume
a fractalilor este filmul cu titlul "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse".
Nu vă mai spun decât că veți fi uimiți de numeroasele aplicații ale acestora.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)