"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 17 octombrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (22)

Cea mai mare provocare a acestor vremuri este cu siguranță schimbarea modelului de gândire. Deși  acest lucru a devenit evident iar informațiile ce prezintă necesitatea schimbării abundă, este încă nevoie de noi dovezi care să ne motiveze să facem pași concreți pe drumul dezvoltării conștiente. Asta deoarece schimbarea gândirii necesită înțelegerea lucrurilor.

De aceea aduc astăzi în seria cu titlul de mai sus un alt documentar de excepție care cuprinde o viziune de ansamblu asupra noului model de gândire. Filmul cu titlul "Găsește Cartea Cunoașterii" aduce noi răspunsuri și/sau completări la întrebările fundamentale ale omenirii atingând subiecte precum abilitățile paranormale, câmpul conștiinței, responsabilitatea acțiunilor noastre, felul în care ne influențăm unii pe ceilalți, moartea, reîncarnarea, viața de dincolo, viața extraterestră, etc.

Filmul a fost realizat de Ronald Jan Heijn, acest reușind să reunească în acest proiect oameni de mare valoare:
- Uri Geller (cel mai investigat om cu abilități paranormale),
- Harry Beckers (cu o poveste de viață ieșită din comun),
- John Alexander (colonel în Agenția Națională de Securitate S.U.A.),
- Neville Hodgkinson (jurnalist la The Times și The Sunday Times și scriitor),
- Prof. Brian Josephson (fizician, câștigător al premiului Nobel),
- Dr. Pim van Lommel (cardiolog, expert în studiul experiențelor de moarte clinică),
- Dr. Edgar D. Mitchell (astronaut, fondator al Institutului de Științe Noetice),
- Dr. David Morehouse (ofițer U.S. Army, autor al bestseller-ului "Psychic Warrior"),
- Dr. Andrija Puharich (fizician, inventator și parapsiholog),
- PhD. Jack Sarfatti (fizician teoretician, vizionar și autor),
- Robert Temple (autor recunoscut pentru "The Sirius Mystery"),
- PhD. George Weissmann (fizician teoretician, autor al "The Quantum Paradigm"),
- Colin Wilson (autor a peste 120 de cărți).

Căteva idei importante din film:
"Mintea modelează materia în fiecare clipă (...). Lumea noastră este rezultatul gândirii colective. Toate lucrurile sunt conectate. Prin urmare suntem responsabili de tot ce se află în jurul nostru. (...) Deși gradul de conștientizare crește exponențial, schimbarea are nevoie nu doar de intenție, ci și de acțiune. (...) Acest lucru (schimbarea) nu se va petrece pur și simplu. El necesită un anumit gen de efort."
Vizionare plăcută!


Sunt foarte multe articole pe această pagină care au legătură cu schimbarea de paradigmă, însă dacă ar fi să recomand ceva concret aș alege articolele de aici (link), aici (link), aici (link), aici (link) și aici (link). Celelalte documentare din seria Informații care mi-au schimbat viața se găsesc sub formă de listă aici-link.

Dacă ești pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Ideea acestei pagini urmărește dezvoltarea personală integrală - așa cum am descris-o aici (link). Posibil să întâlnești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie care sunt situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 16 octombrie 2013

Partea "bună" a "defectelor"

Privind cu maximă sinceritate lucrurile în ansamblu putem observa că fiecare experiență de viață are două fațete pe care le putem numi: partea "bună" și partea "rea".

La fel se întâmplă și cu "defectele" sau "imperfecțiunile" noastre. Obișnuim să le punem etichete asemeni experiențelor, lucrurilor, oamenilor...Dincolo de dualitate cred că lucrurile stau altfel, de aceea anumitor cuvinte obișnuiesc să le pun ghilimele.

Dacă ar fi ca aceste "defecte" sau "imperfecțiuni" să aibă o explicație, aș spune că rostul lor este de a scoate la iveală alte posibilități, de a revela noi și noi valențe ale abilităților de care este capabil Omul, de a forța limitele acestuia cât mai departe.

Deși subiectul este vast, astăzi vreau să propun doar un exemplu de experiență a unui om care nu a încetat să caute rostul bolii sale și până la urmă l-a și găsit. L-a transformat apoi într-un adevărat dar. Este vorba despre Phil Hansen - un artist ieșit din comun tocmai datorită particularității sale care constă în tremurul mâinilor. Vă invit să-i urmăriți poveste cu speranța de a vă inspira să găsiți darul din lucrurile pe care acum încă le etichetăm drepte "rele". Vizionare plăcută!

***Fotografia de mai sus reprezintă una dintre lucrările lui Phil Hansen, o veți recunoaște și în prezentarea acestuia.


Pe tema darului ce există în diversitate există ceva și aici (link) iar despre creativitate puteți găsi lucruri interesante și aici (link), aici (link) și  aici (link).

Dacă ești pentru prima în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Poți alege ceva care să-ți placă din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



luni, 14 octombrie 2013

Vis sau realitate? (+recomandare film)

"Ai avut vreodată un vis, Neo, de care să fii sigur că era real? Dar dacă nu te poți trezi din acel vis? Cum ai face diferența dintre vis și lumea reală?"

Este un citat atât de cunoscut din filmul Matrix și cu atât de multe semnificații (link-Matrix în cazul când ar mai fi cineva care să nu-l fi văzut). Întrebările de mai sus sunt cu atât mai profunde cu cât devenim mai conștienți de măsura iluziei numite realitate, o realitate pe care o percepem atât de subiectiv fiecare cu simțurile noastre atât de limitate.

Dacă ar fi să luăm în calcul doar mecanismul percepției vizuale de exemplu. Foarte multă vreme s-a crezut că omul are mecanisme înnăscute și universale care interpretează o realitate obiectivă și incontestabilă. Se credea că razele de lumină provenite de la obiecte luminate pătrund în ochi unde produc imagini răsturnate ale obiectelor pe retină (imagini pe care creierul le interpretează).


Însă în ultimii ani, odată cu ultimele descoperiri din domeniul fizicii cuantice, odată cu acceptarea naturii duale undă-corpuscul a particulelor ce formează materia, s-a ajuns la conceperea radiației luminoase drept câmp electromagnetic definit de fotoni (cu natură duală undă-corpuscul).

Astăzi percepția vizuală este explicată prin faptul că aceste radiații luminoase produc reacții fotochimice oscilante pe retina din ochii noștri iar modificările care au loc pe retină în urma reacțiilor sunt interpretate la rândul lor de creier (link). Creierul traduce aceste semnale în caracteristici ale obiectelor pe care le observăm: textură, culoare, contrast, dimensiune, orientare spațială, mișcare sau repaus, frecvența unei rotații etc.

E clar că în funcție de aceste "traduceri" pe care le dau neuronii noștri reacțiilor din retină realitatea pe care o percepem fiecare este diferită și chiar nu putem fi atât de siguri că percepem cu toții același lucru când privim un obiect sau un eveniment (așa cum cum cred acum atât de mulți oameni).

Este important de luat în considerare faptul că și în stările de somn (vis) însoțite de mișcări rapide ale ochilor (stări R.E.M. (Rapid Eye Movement) - link1, link2), au fost puse în evidență aceleași tipuri de reacții pe retină ca și în starea de veghe fără să poată fi găsită vreo dovadă experimentală distinctivă din acest punct de vedere cele două stări (de veghe și de somn).


Consider că această descoperire științifică ne face să ne punem mai multe întrebări în privința a ceea ce numim realitate pentru care purtăm polemici și războaie mai mici sau mai mari. Cumva, acest fapt împreună cu alte studii științifice privind natura memoriei noastre (pe care nu le mai menționez acum), m-au făcut să înțeleg mai bine de ce unele vise se simt exact la fel de "reale" ca și planul pe care în stare de conștiență îl numim "realitate".

Important este să ne reamintim cât mai des posibil că totul este subiectiv și că percepția noastră vizuală este numai o interpretare a "realității" elaborată de creierul nostru, creier care traduce tot ceea ce vedem astfel încât să ne putem adapta ca specie mediului în care trăim. Conștiența acestui fapt ne poate oferi simultan și o anumită detașare de planul iluzoriu al acestei realități.

În speranța că voi îndulci cumva acestă întâlnire cu dovezile ce dizolvă certitudinea "văd deci există", vă dăruiesc un film despre care vă spun doar că mi-a plăcut foarte mult și că este o poveste minunată despre planurile numite "vis" și "realitate". Filmul se numește "Awaken" și este preluat de aici (link) , dar bineînțeles, cumpărarea dvd-ului este varianta optimă pentru o vizionare de calitate. Vizionare plăcută!


Pentru o înțelegere cât mai bună a naturii realității în care trăim și pentru dizolvarea miturilor (credințe false) despre aceasta este bine de văzut și articolele Creierul, percepțiile și realitatea (1) și Creierul, percepțiile și realitatea (2) dar și remarcabila serie de 4 documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link) (ultimul având un update important aici-link).

Recomand astăzi câteva cărți deosebite despre Univers și realitate (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


duminică, 13 octombrie 2013

Exercițiu de imaginație - Magia


Uneori dintr-o dată, ca într-o magie,
Totul se poate transforma în....bucurie. *>:D< îmbrăţişare


Gânduri conectate: aici (link) aici (link) și aici (link).
Alte exerciții de imaginație sunt aici (link), unul foarte...SF fiind primul (link).

Dacă esti pentru prima dată aici, atunci bine ai venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta astfel încât să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 10 octombrie 2013

Puterea exemplului

Fiecare dintre noi a avut o simpatie pentru un anumit profesor sau mai mulți. Ne-a inspirat pe fiecare un "ceva" anume pe care acel sau acei profesori îl aveau, ceva ce am perceput că merită prețuit într-un mod special.
M-am întrebat de multe ori ce anume atrage această simpatie, cum se face că mereu învățăm mai ușor de la anumiți oameni, de ce lucrurile curg armonios în aceste condiții și care sunt aceste condiții care fac posibilă armonia respectivă. 

Răspunsul pe care l-am găsit valabil pentru mine este unul neașteptat de simplu: oamenii de la care am învățat cel mai ușor şi pe care i-am considerat exemple sunt cei care m-au inspirat.
M-au inspirat fără să urmărească asta, fără a face din asta un scop personal. Nu și-au dorit în mod special să fie un exemplu ci pur şi simplu au fost ei, așa naturali, autentici. Nici unul nu a spus "hei, ia-mă drept exemplu!". Ci m-au lăsat să "iau" de la ei doar acel "ceva" ce consider eu că îmi este necesar. Practic mi-au lăsat libertatea de a ALEGE.

Eu cred că trăim astăzi vremuri în care nimeni nu ne mai poate forţă să gândim sau să acționăm într-un fel dacă noi nu lăsăm ca asta să se întâmple. Nu mai putem fi manipulați. Cred că trăim timpuri în care "lecțiile" nu mai pot fi impuse iar constrângerile se dizolvă una câte una odată cu înțelegerea rosturilor lor.
Suntem oricum exemple unii pentru ceilalți. Și asta deoarece în esență, în câmpul conștiinței, noi toți sunt la fel de importanți și ne influențăm reciproc în aceeași măsură. Rămâne doar să alegem ce fel de exemple suntem. În fiecare clipă.
Mi-a plăcut discursul lui Simon Sinek (autor al cărții "Începe cu "De Ce?"") privind oamenii care ne inspiră și importanța motivației ce stă la baza acțiunilor noastre, de aceea îl dau mai departe aici:


Cu o anumită legătură sunt și articolele de aici (link) și aici (link).
Cărți recomandate:
- "Întreabă-te de ce?" -Simon Sinek- comandă online aici-link;
- "Liderii mănâncă ultimii" -Simon Sinek- comandă online aici-link.
***
Dacă esti pentru prima oară în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Ideea de bază a acesteia este dezvoltarea personală integrală - așa cum am descris-o aici (link). Posibil să găsești lucruri care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate" fie în tabelul cuvintelor cheie care sunt situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare