Un exercițiu de.. recunoștință (+ recomandare filme)

Deseori mă gândesc cât de rău îmi pare că ziua are doar 24 de ore..și e atât de enervant că tre' să și dormim.., cât timp risipit. Iar eu am atâția oameni minunați în viața mea cu care aș vrea să mai vorbesc și să mă (mai) întâlnesc 😍.

La un moment dat, o să-mi iau o vacanță totală (de la tot ceea ce fac) și o să petrec cu fiecare măcar o oră-două să le spun cât de mult înseamnă pentru mine faptul că îi cunosc. Pentru că unii dintre ei.. nici măcar nu știu.

Aș putea să trec aici numele celor la care mă gândesc sau să-i etichetez pe Facebook într-o postare, dar n-am s-o fac deoarece lista ar fi mult prea lungă. Nu sunt un om "normal" care să aibă doar "câțiva" oameni pe care-i prețuiește 😄.

Totuși, mai bine n-aștept până să iau vacanța aia, mai bine o să-ncep chiar de azi. Măcar câte un om pe zi. E un exercițiu pe care vi-l propun și vouă pentru că e terapeutic să spunem oamenilor pe care îi prețium că îi prețuim. Îi zic exercițiu pentru că la noi nu prea se poartă treaba asta, nu se consideră necesar să spui.. că doar "ce, celălalt nu știe?".

Nu, nu știe. Și, cum bine spunea William Arthur Ward: "Să simți gratitudine și să nu o exprimi este ca și cum ai împacheta un cadou și nu l-ai dărui." 

Ar trebui să fie simplu să spunem cuiva "mulțumesc", "mă bucur că exiști", "îți sunt recunoscător". Dar, în realitate, din cauza lipsei unei educații și a unei obișnuințe în acest sens, exprimarea recunoștinței e o acțiune care ne face să ne simțim stânjeniți. Ciudat, nu-i așa? Tocmai față de oamenii pe care-i prețuim cel mai mult.

Dau mai departe astăzi un experiment ceva mai neobișnuit pe această temă. Este un experiment de simțit nu doar de privit, sper să vă inspire să le spuneți celor dragi că-i prețuiți nu în scris, nu la telefon, ci privindu-i în ochi..

* Dacă treci prin momente dificile, îți dorești un sprijin în transformările prin care treci sau alte clarificări și schimbări de perspectivă - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE:

✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 26, 27, 28 ianuarie. Pentru reducerea lunii ianuarie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.

***

Toate cele trei filme pe care le recomand astăzi au legătură cu subiectul, vorbind fiecare într-un fel aparte despre cultivarea și exprimarea recunoștinței. Toate trei sunt terapeutice, adică au capacitatea de a vindeca diverse aspecte din noi în moduri subtile.

De exemplu, mai puțin cunoscut este faptul că, atunci când intrăm cu totul (fără distrageri) în lumea unui personaj (dintr-un film sau o carte), subconștientul nostru preia acele trăiri ca și cum ar fi ale noastre, îmbogățindu-ne astfel experiența de viață. 

Primul film se numește "Fundamentele îngrijirii" ("The Fundamentals of Caring") și ar fi de preferat să-l vizionați fără a cunoaște povestea sau alte informații despre el. Vizionare plăcută prin ochii sufletului aici-link sau aici-link.

Al doilea film - "Pollyanna" - ne vorbește despre secretul mulțumirii, acea putere de a găsi ceva bun în orice experiență de viață. Este un exercițiu pe care îl recomand cu încredere deoarece i-am văzut și îi văd rezultatele după ce îl aplic în viața mea de ani de zile. Recomand filmul în varianta din 1960, îl puteți viziona aici-link.

Deși știu că a fost destul de mediatizat la vremea lui, vreau să mă asigur că filmul "Breath" (tradus la noi drept "Un motiv pentru a trăi") nu scapă nimănui deoarece este povestea reală a lui Robin Cavendish ,o poveste tulburătoare despre iubirea și prietenia dusă dincolo de limite. Îl puteți viziona aici-link sau aici-link.

Articole conectate... sufletește cu subiectul:

- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Iertarea - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Scrisori către Dumnezeu.

Câteva cărți de suflet care pot ajuta la cultivarea recunoștinței și armonizarea relațiilor:

- "Recunostința" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Cum sa ne mărturisim iubirea" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Jurnalul recunostintei" -Lengyel Orsolya- comandă online aici-link;
- "Jurnalul clipelor fericite" -Lengyel Orsolya- comandă online aici-link;
- "Toti comunicăm, dar puțini stabilim si relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link.

***

În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,

cu drag 💗

Puterea exemplului

Fiecare dintre noi a avut o simpatie pentru un anumit profesor sau mai mulți. Ne-a inspirat pe fiecare un "ceva" anume pe care acel sau acei profesori îl aveau, ceva ce am perceput că merită prețuit într-un mod special.

M-am întrebat de multe ori ce anume atrage această simpatie, cum se face că mereu învățăm mai ușor de la anumiți oameni, de ce lucrurile curg armonios în aceste condiții și care sunt aceste condiții care fac posibilă armonia respectivă. 

Răspunsul pe care l-am găsit valabil pentru mine este unul neașteptat de simplu: oamenii de la care am învățat cel mai ușor şi pe care i-am considerat exemple sunt cei care m-au inspirat.

M-au inspirat fără să urmărească asta, fără a face din asta un scop personal. Nu și-au dorit în mod special să fie un exemplu ci pur şi simplu au fost ei, așa naturali, autentici. Nici unul nu a spus "hei, ia-mă drept exemplu!". Ci m-au lăsat să "iau" de la ei doar acel "ceva" ce consider eu că îmi este necesar. Practic mi-au lăsat libertatea de a ALEGE.

Eu cred că trăim astăzi vremuri în care nimeni nu ne mai poate forţă să gândim sau să acționăm într-un fel dacă noi nu lăsăm ca asta să se întâmple. Nu mai putem fi manipulați. Cred că trăim timpuri în care "lecțiile" nu mai pot fi impuse iar constrângerile se dizolvă una câte una odată cu înțelegerea rosturilor lor.

Suntem oricum exemple unii pentru ceilalți. Și asta deoarece în esență, în câmpul conștiinței, noi toți sunt la fel de importanți și ne influențăm reciproc în aceeași măsură. Rămâne doar să alegem ce fel de exemple suntem. În fiecare clipă.

Mi-a plăcut discursul lui Simon Sinek (autor al cărții "Începe cu "De Ce?"") privind oamenii care ne inspiră și importanța motivației ce stă la baza acțiunilor noastre, de aceea îl dau mai departe aici:

Cu o anumită legătură sunt și articolele de aici (link) și aici (link).

Cărți recomandate:

- "Întreabă-te de ce?" -Simon Sinek- comandă online aici-link;
- "Liderii mănâncă ultimii" -Simon Sinek- comandă online aici-link.

***

Dacă esti pentru prima oară în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Ideea de bază a acesteia este dezvoltarea personală integrală - așa cum am descris-o aici (link). Posibil să găsești lucruri care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate" fie în tabelul cuvintelor cheie care sunt situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Remember - Debbie Ford ♥

Când cineva drag pleacă dincolo tristețea își face loc în sufletul nostru.

Când cineva care ne-a dăruit din înțelepciunea proprie pleacă, spre acea persoană se îndreaptă gândurile noastre de profundă recunoștință.  

Pentru cei care întâlnesc pentru prima dată numele lui Debbie Ford, reamintesc aici că este autoarea a 8 cărți de self-help traduse în 26 de limbi și vândute în peste un  milion de exemplare - dintre care cele mai cunoscute sunt Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Secretul Umbrei, Întrebările Potrivite - și este pilonul principal al realizării filmului documentar de excepție Efectul Umbrei pe care l-am postat într-un articol aici (click!). Deși unii ar putea spune că ideea de bază a acestor cărți (existența umbrei) nu este nouă ci a fost introdusă inițial de Carl G. Jung, meritul lui Debbie Ford este acela de a fi expus această idee într-o astfel de formă încât să fie pe înțelesul tuturor și de a da atâtea exemple în aceste cărți încât să cuprindă majoritatea situațiilor posibile tot cu scopul de a aduce argumentele necesare acceptării părților noastre ce formează umbra. Consider meritul ei ca fiind unul foarte important atâta vreme cât fără aportul ei, acest concept ar fi doar în sfera precocupărilor celor pasionați de psihologie sau filozofie și nu ar mai fi ajutat atât de mulți oameni să-și recapete echilibrul interior.

DebbieFord a plecat din această lume acum câteva zile (17 februarie) fiind bolnavă de o formă rară de cancer, la vârsta de 57 de ani.

Cartea Partea întunecată a căutătorilor de lumină a însemnat pentru mine enorm. De aceea, Debbie este pentru mine cineva foarte drag.

A plecat pregătită și împăcată cu sine însăși.

"Mă simt pregătită pentru că așa cum am scris în noua mea carte Curajul, cred că toate experiențele mele de viață sunt aici, nu doar pentru a sprijini evoluția sufletului meu, ci pentru a sprijini și să folosi și celorlalți."

Din nefericire la plecarea unui astfel de om gândurile de profundă recunoștință nu sunt singurele gânduri care apar în diverse articole, și nu vorbesc aici doar de acest caz ci în general, despre plecarea unui învățător.

De la cei care dăruiesc înțelepciune, oamenii au așteptări mari, uneori imense. Într-un mod vizibil sau uneori subtil, pe cei de la care învățăm lucruri îi vrem pur și simplu perfecți. Așteptările apar nu doar din cauza dorinței noastre de a vedea în ei exemple,  perfecțiune, de a avea eroi ca modele ci și din cauza dorinței de a dărâma piedestaluri despre care am vorbit aici (click!).

Mai clar spus, în astfel de situații, în anumite medii se pot auzi lucruri precum: "păi dacă a murit cu toate că a știut și predat aceste lucruri înseamnă că ceea ce spunea nu e ok" sau "înseamnă ca totul e doar ipocrizie, nici ea însăși nu aplica ce spunea".

Eu cred că viața noastră se desfășoară până la un punct între alegerile noastre umane și alegerile spiritului nostru (a scânteii noastre divine) și foarte puțini oameni au ajuns să înțeleagă alegerile spiritului. Pentru că alegerile umane nu coincid cu alegerile spiritului, moartea corpului fizic nu este una "anunțată" nici măcar în cazul maeștrilor sau a învățătorilor. Însă desigur, nu e nevoie să avem cu toții aceeași părere despre asta.

Până la urmă, oricare ar fi credințele noastre, acestea nu ar trebui să umbrească în nici un fel opera unui om și amprentele extraordinare ale acestei opere asupra vieților noastre. Dincolo de acestea, curajul ei de a-și pune sufletul în palmele noastre prin intermediul acestor cărți este unul care va rămâne un adevărat exemplu.

Să ne amintim cu drag de acest suflet minunat... simțind ce transmite aici - dincolo de cuvinte:

Să-ți fie drumul lin, drag suflet curajos 

Vei rămâne mereu un izvor minunat de inspirație pentru oameni ♥

***

Dacă nu ați văzut deja, ar fi minunat să vizionați filmul Efectul Umbrei aici (click!)

Cu drag  ♥

"Aveți, prin naștere, dreptul de a fi întregi, de a avea totul. E nevoie doar de o modificare a percepției voastre, de o deschidere a inimii. Atunci cand poți să-i spui celui mai profund și mai întunecat aspect din tine însuți "eu sunt acesta", atunci poți ajunge la adevarata iluminare. Asumarea părților pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potențial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită și urmată corect, ea ne poate reconecta cu viața pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem și cu contribuția pe care ar trebui sa o oferim societății." ~ Debbie Ford

Distanța dintre Admirație și Dispreț

Deși la prima vedere s-ar putea crede că admirația și disprețul sunt polii opuși ai unei axe, în viața cotidiană distanța dintre ele este una foarte mică, trist de mică, din oricare unghi am privi.

Mi s-a întâmplat (și probabil și vouă) să „cad” în admirație pentru cineva sau altcineva cu diverse calități, abilități, talente, etc. Apoi, nu știu cum, dar s-a întâmplat ca la un moment dat să apară ceva - o întâmplare sau un amănunt - care scădea lumina admirației, uneori până la zero și, privind mai departe în trecut, am observat că reacția putea chiar să tindă spre disprețuirea persoanelor pe care inițial le admirasem.

Se pare că acesta este un mecanism destul de obișnuit în societatea în care trăim deoarece oricine poate observa cât de des se întâmplă asta la scară mică (prieteni, cunoștințe) dar mai ales la scară mare și, mai ușor de observat, în media (tv, radio, ziare, bloguri, rețele de socializare, etc).

M-am întrebat de ce se întămplă asta, unde „dispar” calitățile de admirat când scade admirația și cum anume se transformă admirația în dispreț? Iată o variantă de răspuns fără pretenția de a fi singura.

***

Cred că admirația se naște în noi în momentul când nu reușim să vedem în noi înșine calitățile, abilitățile sau talentele pe care le vedem în ceilalți și pe care ni le dorim.

Mai cred că admirația are mai multe nuanțe (asemeni tuturor reacțiilor noastre), nuanțe care ar putea fi puse pe o scară în care unul dintre repere este admirația „clasică” - cea care naște așteptări și care este strict determinată de împlinirea acelor așteptări pe termen lung, iar celălalt reper este admirația detașată, necondiționată.

(Notă: În cele ce urmează mă refer doar la oamenii autentici care nu fac nimic pentru a fi admirați, NU la cei care-și fabrică singuri o imagine (un piedestal) în ochii celorlalți.)

În general, când admirația vine la pachet cu așteptările, admiratorul pune persoana admirată pe un piedestal (metaforic) și îi confiscă dreptul de a se comporta altfel decât prin confirmarea calităților cu pricina.

Când apare ceva cât de mic care nu este aliniat cu așteptările admiratorului, persoana admirată este repede dată jos de pe piedestal iar dacă lucrurile ar rămâne așa totul ar fi bine. Însă de obicei lucrurile merg intantaneu mai departe și persoana ex-admirată este „micșorată” (= i se șterg calitățile și tot ce-a făcut bun cu un burete) până la stadiul în care este strivită cu dispreț, ironie și sarcasm.

Vedem/auzim asta zilnic în media în cazul persoanelor din lumea mondenă și nu numai, dar și  uitându-ne în jurul nostru în imediata „apropiere”. * Bineînțeles nu aș putea vorbi despre asta dacă nu aș fi observat propriile mecanisme. Și bineînțeles nu aș fi putut observa și mai bine dacă nu aș fi fost pusă la colț chiar și fără a fi admirată pentru ceva anume :))

Oriunde am privi putem spune că există o sete de a strivi oameni. Există o sete de a disprețui. O sete de a-l pune jos pe aproapele nostru.

M-am întrebat de ce. Cred că cea mai probabilă cauză (sau măcar una dintre ele) ar fi aceea că în momentele în care oamenii îi pun pe alții la pământ, cei care de obicei se simt „mici” ajung să se simtă pentru puțin timp ceva mai „mari”. Spun pentru puțin timp deoarece acest sentiment nu e unul durabil. Ne comparăm unii cu ceilalți indiferent dacă vrem sau nu deoarece comparația este unul dintre programele după care rulează mintea noastră (și se întâmplă instantaneu).

O cauză profundă a mecanismului prin care apare disprețul este neacceptarea de sine a fiecăruia. Deoarece felul în care îi acceptăm pe ceilalți reflectă fix măsura în care ne acceptăm pe noi înșine. Și asta pentru că: exteriorul reflectă mereu ceea ce este în interiorul nostru - legea Universului cel mai greu de acceptat.

Practic, calitățile omului pe care l-am admirat inițial nu dispar în mod real ci sunt ascunse privitorului de neacceptarea față de celelalte părți ce-i întregesc ființa (neacceptare ce-și are rădăcina în negarea unor aspecte din noi înșine = umbră). Trist, nu-i așa? Mie cel puțin așa îmi pare.

E trist deoarece se ajunge uneori la minimalizarea valorii unor fapte, acțiuni, creații - doar pe motiv că omul care le-a creat nu e unul „perfect” în viziunea/conform așteptărilor celui care face judecata.

***

Cred că trăim vremuri în care putem și este strict necesar să renunțăm la acest mecanism de transformare a admirației în dispreț, odată ce este unul deja cunoscut și înțeles. Aici sigur nu mă refer la acest articol :))) ci la cărțile serioase care există pe acest subiect (neacceptările legate de umbra noastră), cărți scrise de autori cunoscuți precum Debbie Ford și Adrian Nuță.

Articole conectate cu subiectul: Umbra noastră cea de toate zilele, Oglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat? și documentarul din "musai list" Efectul Umbrei.

Recomand cu căldură câteva cărți care îmi sunt foarte dragi: (toate beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):

"Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
"Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
"Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.

***

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un dram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗